Actualitate
Pieton rănit de un şofer „rupt de beat”
O femeie în vârstă de 53 de ani, din comuna Răchitova, a fost accidentată, în timp ce se deplasa pe marginea şoselei, de un autoturism al cărui şofer avea o concentraţie de 1,15mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Potrivit poliţiştilor, „Dănuţ F., de 34 de ani, din comuna Răchitova, a condus un autoturism pe DC 98, din direcţia Boiţa – Ciula Mare, iar, pe o porţiune de drum în aliniament, din cauza faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a acroşat-o pe Dorina H., de 53 de ani, din comuna Răchitova, care se deplasa pe partea stângă a drumului”. În urma accidentului, pietonul a fost uşor rănit. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto, poliţiştii au stabilit faptul că acesta a avut o concentraţie de 1,15mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto turmentat, oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală.
Actualitate
Meci de senzație pentru hunedoreanca Sonia Serafinceanu la „europenele” de handbal
În perioada 28 noiembrie – 15 decembrie se desfășoară cea de-a XVI-a ediție a Campionatului European (CE) de handbal feminin. La competiția găzduită de Austria, Elveția și Ungaria participă, în premieră, 24 de reprezentative.
24 de echipe prezente
Printre cele 24 de participante se numără și România, care a participat, până în prezent, la toate edițiile competiției, cea mai bună performanță a „tricolorelor” fiind o medalie de bronz, obținută la ediția din 2010, găzduită de Danemarca și Norvegia. La precedenta ediție a „europenelor” de handbal feminin, desfășurată în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru, România s-a clasat pe locul al doisprezecelea. La ediția din 2024 România a fost repartizată în grupa B, alături de Muntenegru, Serbia și Cehia, toate meciurile urmând a se juca în Ungaria, la Debrecen. Muntenegru este bronzul ediției trecute, Serbia nu a depășit faza grupelor în urmă cu doi ani, iar Cehia nu s-a calificat la turneul final. Din prima fază a competiției merg mai departe, în faza grupelor principale, primele două clasate din fiecare grupă. Pe partea de tablou a României sunt, în grupa A, Suedia, Ungaria, Macedonia de Nord și Turcia, iar din grupa C Danemarca, Elveția, Croația și Feroe, iar primele două clasate de aici merg în semifinale, în vreme ce echipele de pe trei vor juca finala pentru locurile 5-6. Grupa principală de pe traseul României se va juca tot la Debrecen, în zilele de 5, 6, 8 și 10 decembrie, iar cealaltă la Viena. Meciurile pentru stabilirea ierarhiei finale se vor disputa la Viena, pe 13 și 15 decembrie.
Golgetera echipei
După ce, în primul joc, România a învins Cehia, cu 29-28, „tricolorele” au întâlnit favorita grupei, Muntenegru. S-a mers cap la cap, doar 3 minute, până la 2-2, pentru ca muntenegrencele să înscrie, apoi, de cinci ori consecutiv. S-a ajuns, în minutul 8, la 8-3 pentru Muntenegru, dar a urmat o serie de senzație a României, care a întors rezultatul, având 9-8 în minutul 14. Apoi adversarele revin și se distanțează la 4 goluri, 13-9 în minutul 19, iar ecartul se păstreză până la pauză, Muntenegru intrând la vestiare cu 16-12. În partea a doua Muntenegru ajunge, în minutul 38, la 19-14. Handbalistele noastre încrearcă să revină, dar diferența se păstrează la 3-4 goluri. În minutul 54 România se apropie la două „lungimi”, scor 24-22, dar nu se poate mai mult, și, la final, Muntenegru câștigă cu 29-27. În acest meci extrema dreaptă Sonia Serafinceanu, născută la Hunedoara, a avut o prestație de excepție, fiind golgetera României, cu 6 goluri.
Meci decisiv cu Serbia
În celălalt joc al grupei, Cehia a învins, cu 27-24 (14-13) reprezentativa Serbiei. În ultima etapă a grupelor preliminare, programată marți, 3 decembrie, România va întâlni, de la ora 19:00, Serbia, iar Muntenegru și Cehia se vor înfrunta de la ora 21:30. Meciul cu Serbia este unul decisiv pentru calificarea în grupele principale, România având nevoie de o victorie la două goluri pentru a fi sigure de calificare în faza următoare. În cazul în care Muntenegru nu pierde de la Cehia, „tricolorele” merg mai departe și cu un egal. Din lotul României pentru EURO 2024 fac parte portarii Bianca Curmenţ (Corona Braşov), Diana Ciucă (Rapid Bucureşti) și Daciana Hosu (CSM Bucureşti), extremele dreapta Oana Borş (Dunărea Brăila) și Sonia Serafinceanu (Gloria Bistrița), interii dreapta Daria Bucur (Gloria Buzău) și Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea), centrii Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (Dunărea Brăila) și Alisia Boiciuc (Corona Braşov), interii stânga Bianca Bazaliu (Gloria Bistriţa), Sorina Grozav și Ştefania Stoica (ambele Rapid Bucureşti), extremele stânga Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti) și Corina Lupei (Dunărea Brăila) și pivoții Lorena Ostase (Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (Dunărea Brăila) și Ştefania Jipa (Gloria Buzău), antrenor principal fiind Florentin Pera.
Grupe preliminare
Grupa A (Debrecen)
Ungaria 30vs24 Turcia (28 noiembrie, ora 19:00)
Suedia 28vs18 Macedonia de Nord (28 noiembrie, ora 21:30)
Suedia 25vs32 Ungaria (30 noiembrie, ora 19:00)
Macedonia de Nord 25vs25 Turcia (30 noiembrie, ora 21:30)
Macedonia de Nord vs Ungaria (2 decembrie, ora 19:00)
Turcia vs Suedia (2 decembrie, ora 21:30)
Grupa B (Debrecen)
România 29vs28 Cehia (29 noiembrie, ora 19:00)
Muntenegru 24vs18 Serbia (29 noiembrie, ora 21:30)
Muntenegru 27vs25 România (1 decembrie, ora 19:00)
Serbia 24vs27 Cehia (1 decembrie, ora 21:30)
Serbia vs România (3 decembrie, ora 19:00)
Cehia vs Muntenegru (3 decembrie, ora 21:30)
Grupa C (Basel)
Spania 30vs24 Portugalia (28 noiembrie, ora 19:00)
Franța 35vs22 Polonia (28 noimbrie, ora 21:30)
Polonia 22vs21 Portugalia (30 noiembrie, ora 19:00)
Franța 24vs22 Spania (30 noiembrie, ora 21:30)
Polonia vs Spania (2 decembrie, ora 19:00)
Portugalia vs Franța (2 decembrie, ora 21:30)
Grupa D (Basel)
Elveția 28vs25 Feroe (29 noiembrie, ora 19:00)
Danemarca 34vs26 Croația (29 noiembrie, ora 21:30)
Croația 17vs17 Feroe (1 decembrie, ora 19:00)
Danemarca 35vs30 Elveția (1 decembrie, ora 21:30)
Feroe vs Danemarca (3 decembrie, ora 19:00)
Croația vs Elveția (3 decembrie, ora 21:30)
Grupa E (Innsbruck)
Austria 37vs24 Slovacia (28 noiembrie, ora 19:00)
Norvegia 33vs26 Slovenia (28 noiembrie, ora 21:30)
Norvegia 38vs24 Austria (30 noiembrie, ora 19:00)
Slovenia 37-24vs Slovacia (30 noiembrie, ora 21:30)
Slovenia v Austria (2 decembrie, ora 19:00)
Slovacia vs Norvegia (2 decembrie, ora 21:30)
Grupa F (Innsbruck)
Țările de Jos 27v25 Islanda (29 noiembrie, ora 19:00)
Germania 30vs17 Ucraina (29 noiembrie, ora 21:30)
Țările de Jos 29vs22 Germania (1 decembrie, ora 19:00)
Islanda 27vs24 Ucraina (1 decembrie, ora 21:30)
Ucraina vs Țările de Jos (3 decembrie, ora 19:00)
Islanda vs Germania (3 decembrie, ora 21:30)
Actualitate
Mesajul președintelui PNL Hunedoara, deputatul ales Vetuța Stănescu, după încheierea votului la alegerile parlamentare
“Stimați locuitori ai județului Hunedoara,
Vă sunt recunoscătoare tuturor celor ce ieri v-ați exprimat opțiunea de vot și ați ales pe cei care vă vor reprezenta în Parlamentul României.
Fiecare vot pentru Partidul Național Liberal reprezintă o datorie de onoare din partea noastră și avem obligația să ducem la îndeplinire “Planul Bolojan”, reformând statul și clasa politică.
Rămân același om, mereu la dispoziția dumneavoastră și mă voi strădui să vă îndeplinesc așteptările.”
Actualitate
Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România
Companiile de distribuție a energiei electrice, parte a grupului PPC în România, au fuzionat sub numele Rețele Electrice România. Fuziunea companiilor într-o singură entitate legală urmărește optimizarea operațiunilor specifice la nivelul celor 3 regiuni – Banat, Dobrogea și Muntenia, prin eficientizarea modului de alocare a resurselor și reducerea complexității administrative.
Noua societate va asigura în continuare serviciul de distribuție a energiei electrice în București și judetele Ilfov, Giurgiu, Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad. Clienții vor continua să beneficieze de servicii pe care le vom îmbunătăți continuu, de tehnologii avansate în distribuția de energie electrică și de soluții digitale tehnice și pentru interacțiunea cu compania.
”Rețelele digitalizate și reziliente sunt esențiale pentru a oferi clienților serviciile adaptate la noile realități ale tranziției energetice, cu consum sporit la nivelul locuințelor, producție de energie în mod descentralizat la prosumatori sau mobilitate electrică. Prin fuziunea companiilor noastre, vom îmbunătăți eficiența operațională pe termen mediu și lung, ceea ce ne va permite să accelerăm modernizarea rețelelor de distribuție și să contribuim esențial la tranziția energetică a României,” a declarat Mihai Pește, Director General al Rețele Electrice România.
Noua companie își va continua angajamentul față de investiții majore, cu scopul de a crește reziliența retelei de distribuție a energiei electrice, de a moderniza infrastructura și de a avansa în ceea ce privește gradul de digitalizare a acesteia, astfel încât să facă față tot mai bine provocărilor generate de transformările sistemului energetic și fluxurile de consum, precum și de schimbările climatice si fenomenele meteorologice extreme.
Canale de interacțiune cu clienții
Centrele de contact cu clienții rămân neschimbate, precum și numerele de telefon de contact. Clienții pot contacta compania pentru deranjamente la aceleași numere de telefon:
-
Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș: 0800.070.444 (TelVerde) sau prefixul județului + 929 (tarif normal)
-
Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea: 0800.070.555 (TelVerde) sau prefixul județului + 929 (tarif normal)
-
București, Ilfov, Giurgiu: 0800.070.888 (TelVerde) sau 021.9291 (tarif normal)
Aceste numere sunt disponibile 24h/7, de pe teritoriul național. De asemenea, informații suplimentare despre alimentarea cu energie electrică sunt disponibile și online, accesând reteleelectrice.ro.
De asemenea, compania lansează noul website Rețele Electrice România, la adresa www.reteleelectrice.ro, cu o serie de noutăți menite să ofere clienților o experiență digitală mai intuitivă și informativă. Pe pagina de start, utilizatorii pot folosi widgetul de întreruperi prin care, introducând codul POD al locului de consum, pot verifica rapid dacă există o întrerupere de curent electric programată sau accidentală. Totodată, noul widget pentru contoarele inteligente permite utilizatorilor să afle dacă au deja un contor inteligent instalat la adresa lor sau când este programată instalarea acestuia, oferind posibilitatea de a-și lăsa datele de contact pentru o programare.
Formularul de contact a fost, de asemenea, îmbunătățit, devenind mai simplu și intuitiv de utilizat, cu pași clari și o opțiune de raportare anonimă a furturilor de energie electrică. Utilizatorii au acum opțiunea de a depune online dosarul de instalare, fără autentificare, esențial în procesul de racordare la rețea. Secțiunea dedicată informațiilor despre racordare este acum structurată pe etape, oferind un ghid pas cu pas ușor de urmărit. În plus, hub-ul cererilor reunește documentația necesară pentru diverse interacțiuni cu distribuitorul, alături de o hartă interactivă a centrelor de informații și o pagină cu explicații accesibile ale termenilor specifici din distribuția de energie.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic
-
Actualitatecu o zi in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Alegeri parlamentare 2024| 43,72 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 18:00