
Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva prezintă astăzi online, o altă piesă din patrimoniul său, aflată la expoziția internațională „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” de la Madrid. Este vorba despre un pilastru funerar din andezit.
„Dacă ați fost în ultima vreme prin expoziția Lapidarium sigur ați remarcat că lipsește un monument. Ei bine, a plecat la Madrid. Temporar, firește! Este vorba de un pilastru funerar (nr. inv. 53757), realizat din andezit roșu de Măgura Uroiului, produs al centrului de pietrărie de la Micia. Pe fața principală a monumentului este redat un personaj masculin, defunctul, îmbrăcat în tunica peste care este așezată o mantie prinsă pe umărul drept cu o fibulă circulară. Despre condiția sa de (fost) soldat vorbesc spatha, sabia lungă prinsă pe șoldul drept, și vergeaua din mâna dreaptă. În palma stângă, ridicată la piept, strânge un volumen (un papirus rulat). Pe celelalte două fețe ale pilastrului, secundare, sunt reprezentați doi cai, iar în registrele iconografice superioare sunt figurate alte motive funerare consacrate: rozetele, ghirlanda și delfinii, palmierul și vița de vie”, a declarat dr. Oana Tutilă, arheolog, secția de Arheologie, Muzeul Civilizației Dacice și Romane.
Expoziția Lapidarium, din care face parte această piesă călătoare, poate fi vizitată în continuare la MCDR Deva. Monumentele din piatră, romane și nu numai, sunt expuse în aer liber (cea mai mare parte din ele), în spatele palatului Magna Curia.
Peste 800 de artefacte excepționale, prezentate la Madrid
Expoziția internațională „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” de la Madrid reunește peste 800 de artefacte excepționale din colecțiile a 39 de muzee din România, care urmăresc evoluția istorică a teritoriului României actuale pe o perioadă de peste o mie de ani.
MCDR Deva a fost invitat să participe, cu un număr de 12 obiecte de epoca romană, la această mare expoziție internațională. Printre artefactele din patrimoniul muzeului devean ce sunt expuse la Madrid, se numără piese emblematice pentru spațiul hunedorean, cum este Aplica din bronz aurit cu reprezentarea Medusei descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau două din Plăcuțele de aur descoperite la Germisara, alături de alte artefacte mai puțin cunoscute publicului care călătoresc pentru prima dată peste hotare.
Expoziția a fost vizitată până acum de peste 16.000 de persoane și este deschisă la Muzeul Național de Arheologie din Madrid până la data de 27 februarie 2022, accesul fiind gratuit.