Actualitate - Eveniment
Piste de biciclete și mai multe locuri de parcare realizate pe Bulevardul Iuliu Maniu, din fonduri europene
Autoritățile locale din municipiul Deva au dat ordinul de începere a lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea spațiului public urban Bulevardul Iuliu Maniu”. Proiectul este unul complex și vizează printre altele amenajarea de piste de biciclete, noi locuri de parcare și chiar un sens giratoriu la intersecția cu Calea Zarandului.
Proiectul este finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea totală a investiției se ridică la 13.123.194,63 lei din care: 10.491.496,65 lei valoarea finanțării nerambursabile, peste 2,3 milioane de lei sunt din bugetul de stat iar 327.094,18 este cofinanțarea eligibilă și neeligibilă a beneficiarului.
Un nou sens giratoriu pe Calea Zarandului
Lucrările propuse în cadrul proiectului se referă în principal la reabilitarea trotuarelor cu pavimente diferențiate, reabilitarea spațiilor existente destinate parcarilor și suplimnetarea acestora, asigurarea continuității pistelor pentru biciclete, reabilitarea îmbrăcăminții asfaltice a bulevardului, canalizarea tuturor rețelelor edilitare, modernizarea stațiilor de transport public și a iluminatului publicar dar și amenajarea cu mobilier urban nou. Una dintre principalele schimbări care vor fi făcute în cadrul acestui proiect este realizarea unui sens giratoriu la intersecția Bulevardului Iuliu Maniu cu Calea Zarandului inclusiv amplasarea de marcaje rutiere pentru asigurarea fluenței traficului în zonă. „Proiectul are mai multe direcții de dezvoltare, însă cea mai importantă se referă la aspectul de circulației, respectiv fluidizarea traficului și separarea concretă a tipurilor de trafic, de biciclete, de pietoni și de mașini. Un punct important în care vom interveni este în zona mall-ului unde circulația, la acest moment, este una haotică”, a precizat arhitectul proiectului Claudia Slivinschi. Lucrările în cadrul acestui proiect trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an.
Modernizarea centrului Devei, continuă și în 2016
Potrivit primarului municipiului Deva, Petru Mărginean, modernizarea zonei centrale, și nu numai, a municipiului reședință de județ, va continua și pe noile alocări bugetare ale Uniunii Europene. Totodată, investiția în moidernizarea Bulevardului Iuliu Maniu vine în completarea unor alte proiecte demarate de municipalitate în acest an. „Din punct de vedere arhitectural Iuliu Maniu va arăta ca un bulevard modern. Mai mult, acest bulevard până la Piața Ardealului și integrat cu Bulevardul Decebal și strada Avram Iancu va face zona centrală mult mai atractivă pentru cetățeni. Pe noua alocare bugetară ne dorim să modernizăm și Bulevardul 1 Decembrie și Piața Unirii dar și să finalizăm lucrările la Cetatea Devei”, a precizat edilul – șef al Devei, Petru Mărginean.
Actualitate
Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale
Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale
În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale și ai Biroului Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Deva.
În urma activităților procedurale, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în municipiul Deva. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal (art. 368, alin. 1).
Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă fapta.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice fapte ce amenință ordinea publică sau siguranța comunității.
Actualitate
Festin muzical oferit și în acest an, în pragul Crăciunului, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva
Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva oferă publicului devean momente muzicale pregătite cu mult entuziasm și dăruire.
Astfel, astăzi, 13 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Biserica Catolică „Sf. Anton” din Deva, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de orchestra de chitare „Rozeta”, coordonată de prof. Csaba Varga, formată din elevi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduță” și elevii Parohiei Romano-Catolice. Ansamblul propune spre audiție publicului un program format din opusuri din literatura muzicală universală și colinde, precum și miniaturi muzicale, solo-uri și duete.
Marți, 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Concertul de Crăciun va aduce pe scenă ansablurile vocal-intrumentale de muzică ușoară „Art Adventure” și „Art Band alături de Orchestra Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.
„Art Adventure” reunește elevi talentați de la secțiile instrumentale și canto muzică ușoară, sub atenta coordonare a prof. Lorant Bravyak și, alături de trupa „Art Band” – compusă din profesorii: Lorant Bravyak (chitară), Lucian Mârza (bas), Delia Ștefoni (clape), Gabriel Hărăguș (colaborator – tobe) și eleve de la clasa de canto muzică ușoară a prof. Andreea Bogdan, Maria Copăcian și Florentina Pârva- , vor oferi publicului un program divers din repertoriul internațional. “Orchestra, înființată de regretatul profesor Radu Stan, coordonată în prezent de prof. Bianca Pienariu, reunește elevii claselor 6-12 de la secțiile coarde, suflători și pian și interpretează în cadrul acestui eveniment adaptări ale unor lucrări din repertoriul clasic și al muzicii de film, orchestrate cu dăruire și talent de însuși inițiatorul orchestrei, prof. Radu Stan. Prin marea varietate a repertoriului și genurilor abordate, Concertul de Crăciun promite să-și poarte ascultătorii într-o atmosferă de excepție”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.
Mult așteptatul concert al corurilor liceului, la Biserica „Immaculata” din Deva
În ziua următoare, miercuri, 18 decembrie 2024, începând cu ora 18:00, Biserica Greco-Catolică „Immaculata” Deva va găzdui mult așteptatul Concert de Crăciun al Corurilor Liceului de Arte „Sigismund Toduță”.
“Corul de copii „Arlechino”, pregătit de hăruitele profesoare Florentina Pârva și Delia Ștefoni, împreună cu corurile „Lira” și „Orfeu”, dirijate de talentatul prof. Adrian Vinars și acompaniate la pian de prof. Delia Ștefoni își vor uni glasurile și vor înălța sufletele ascultătorilor prin colinde ale căror mesaj purtător de speranță străbate veacurile. Spre deliciul publicului, concertul coral va fi presărat cu momente instrumentale oferite de elevii și profesorii Liceului. Apreciem întregul colectiv de elevi și profesori pentru dăruirea și efortul investite în pregătirea acestor concerte și mulțumim instituțiilor care sprijină Liceul de Arte „Sigismund Toduță” în desfășurarea lor: Primăria și Consiliul Local Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Biserica Catolică „Sf. Anton”și Biserica Greco-Catolică „Immaculata””, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.
Actualitate
20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara
Pe 15 decembrie 2024, se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), o structură esențială în protecția vieții și bunurilor cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează o serie de evenimente dedicate marcării acestui moment aniversar.
Programul activităților:
Ziua Porților Deschise
Vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, subunitățile ISU din județ își vor deschide porțile pentru public. Detașamentele de Pompieri din Hunedoara, Petroșani și Orăștie, precum și Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia, vor oferi vizitatorilor ocazia să descopere echipamentele utilizate în intervenții, să interacționeze cu personalul de intervenție și să afle detalii despre activitatea pompierilor.
Expoziție și demonstrații la Shopping City Deva
Tot vineri, de la ora 12:00, la Shopping City Deva, va fi organizată o expoziție impresionantă de tehnică de intervenție, care va include autospeciale moderne, echipamente de descarcerare și alte dispozitive utilizate de pompieri în misiuni. De asemenea, echipele SMURD vor susține exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, oferind publicului informații utile despre cum pot acționa rapid în caz de urgență.
IGSU, două decenii de dedicare
Creat în decembrie 2004 prin fuziunea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile, IGSU a devenit integratorul principal al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Structurile subordonate, inclusiv ISU „Iancu de Hunedoara,” au misiunea de a gestiona riscurile și de a interveni prompt în cazuri de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente colective, calamități naturale sau antropice.
Cu peste 280 de subunități operative la nivel național, IGSU este un reper al siguranței publice, sprijinind comunitățile în momente critice. SMURD, parte integrantă a IGSU, oferă servicii de prim-ajutor calificat și intervenție medicală de urgență, salvând vieți în situații limită.
Implicarea comunității
Evenimentele organizate de ISU Hunedoara sunt o oportunitate pentru cetățeni de a înțelege mai bine activitatea pompierilor și modul în care aceștia contribuie la siguranța comunității. Totodată, ele reprezintă un moment de recunoștință pentru munca și dedicarea personalului ISU, care zilnic își riscă viața pentru a proteja pe ceilalți.
Publicul este invitat să participe la activități, să interacționeze cu pompierii și să descopere tehnologiile și echipamentele care fac posibile intervențiile de succes.
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 2 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis