Actualitate
Ploaie de goluri în Liga 5 Hunedoara

La finele săptămânii trecute a început sezonul 2024 – 2025 din Liga 5 de fotbal Hunedoara. Conform așteptărilor, media de goluri înscrise pe meci a fost una ridicată.
Patru „boabe” și jumătate pe meci
În Liga 5 evoluează opt formații, cu două mai mult decât au terminat sezonul trecut. În cele patru meciuri ale rundei de debut s-au consemnat 18 reușite, ceea ce înseamnă o medie de patru goluri și jumătate pe meci. Primul meci al campionatului a fost cel dintre ACS Certej, echipă care revine în competițiile oficiale după mulți ani, și Ponorul Vața, victoria revenind primei echipe menționate, ce a jucat pe teren propriu, cu scorul de 3-1. Și cealaltă echipă revenită în competiție după o pauză destul de lungă, și aici vorbim de Măgura Pui, a avut o reîntoarcere pozitivă, echipa reprezentând cea mai mare comună ca număr de locuitori din județul Hunedoara câștigând, cu 1-0, pe terenul vecinilor de la Narcisa Sălaș.
1-10, scorul etapei
Într-un duel dintre două echipe care au evoluat, și sezonul trecut, în Liga 5, Real Sântandrei a dispus, pe teren propriu, cu 2-0, de Unirea General Berthelot. Scorul etapei a fost stabilit, în ultimul meci al rundei, de echipa secundă a celor de la Unirea DMO, prima câștigând campionatul trecut și evoluând, foarte bine în Liga 4, care, deși au jucat în deplasare, a reușit scorul etapei, 10-1 la Zarandu Crișcior.
Urmează o rundă cu meciuri de orgoliu
Runda secundă din Liga 5 de fotbal Hunedoara propune partide în care orgoliile locale sunt bine zgândărite în două dintre meciuri. Este vorba despre duelul revenirilor în competiție, Pui – Certej, dar și despre o întâlnire dintre două trupe din Țara Hațegului, Unirea DMO II și Sălaș. Celelalte două jocuri ale etapei, care se anunță a fi, și ele, extrem de interesante, sunt Berthelot – Crișcior și Vața – Sântandrei.
Actualitate
Avem hunedoreni la mondialele de fudokan

Șase sportivi de la Budo Kurai Samurai Hunedoara au participat la Finala Campionatului National de Karate fudokan, cu rezultate excelente, aceștia cucerind 17 medalii.
Cele mai bune rezultate le-a obținut Maya Suciu, care a devenit triplă campioană națională. Totodată, Robert Andonache a devenit triplu vicecampion național, iar Ianis Sărmășan a cucerit cinci medalii, una de argint și patru de bronz. De asemenea, Luca Mureș a cucerit un argint și un bronz, Robert Andrei a fost de trei ori pe locul al treilea, iar Luca Gălățeanu a urcat, într-un rând, pe ultima treaptă a podiumului de premiere. Prin aceste rezultate toți cei șase sportivi de la Budo Kurai Samurai Hunedoara au obținut calificarea la Campionatul Mondial de karate fudokan din Polonia.
Practicanții de arte marțiale de la clubul hunedorean sunt pregătiți de Janos Simo, 6 DAN, care este și vicepreședinte al Federației de Karate Fudokan și Discipline Asociate din România.
Actualitate
Ștafetă de bronz

Zilele trecute au avut loc, la București, Campionatele Naționale de atletism în sală pentru juniori U13 și U14.
Printre tinerii atleți prezenți în Capitală s-au numărat și cei legitimați la ACS Triathletic Hunedoara, unde sunt antrenați de profesorul Florin Bucur. Hunedorenii, care au concurat la categoria U13, au avut o evoluție remarcabilă, reușind cucerirea unei medalii de bronz la ștafeta de 4X2 tururi fete, care le-a avut în componență pe Lorena Foca, Sara Beiu, Afrodite Poenar și Antonia Bucur. De asemenea, Aidan Popa a fost pe patru la 60 plat și al cincilea la 200, în vreme ce Antonia Bucur a fost a opta în finala de la 200 de metri.
Actualitate
Cel mai performant mamograf din România, operațional la Hunedoara

Femeile din Hunedoara și împrejurimi vor avea acces la investigații medicale de înaltă precizie, fără a mai fi nevoite să parcurgă zeci de kilometri. Cel mai modern mamograf din România devine operațional începând de astăzi, în Ambulatoriul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
Aparatul, achiziționat cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara, a reprezentat o investiție de aproximativ 500.000 de euro și este destinat atât pacientelor programate în ambulatoriu, cât și celor internate în spital, la recomandarea medicului curant.
Cum pot beneficia pacientele de investigații gratuite?
Mamografiile 2D sunt disponibile pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, în timp ce pentru mamografiile 3D este necesar un bilet de trimitere de la un medic specialist. De asemenea, ecografiile de sân pot fi efectuate cu trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist.
Programări și orar de funcționare
Programările se fac luni și miercuri, între 13:00 și 14:00, la numărul de telefon 0757.070.792.
Mamografiile vor fi realizate conform următorului program:
Luni și miercuri: 08:00 – 14:00
Joi: 14:00 – 20:00
Sprijin pentru sănătatea hunedorencelor
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitate: „Am răspuns pe loc afirmativ solicitării de sprijin formulate de Spitalul Municipal când a venit vorba despre nevoia unui mamograf la Hunedoara. Susținerea domeniului sănătății a fost mereu prioritară pentru mine. Mă bucur că avem aici cel mai modern mamograf din România și anticipez că acesta va deservi nu doar orașul, ci și o bună parte a județului Hunedoara. Felicit echipa de conducere a Spitalului Municipal pentru implicare și sunt sigur că și această nouă investiție va salva vieți”.
Noua dotare reprezintă un pas semnificativ pentru îmbunătățirea serviciilor medicale locale, facilitând accesul rapid la investigații esențiale pentru depistarea precoce a cancerului de sân.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
- Actualitatecu 3 zile in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Rabla pentru sobe”: Primăriile din 55 de comune hunedorene, eligibile pentru acest program
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul – FC Bihor în Cupa României
- Actualitatecu o zi in urma
Eleve de la Liceul de Arte “Sigismund Toduță” din Deva, rezultate remarcabile la Concursul de Canto, Teorie și Istoria Muzicii „Nicolae Brânzeu”
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șoferi depistați în stare de ebrietate și fără permis în județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
Vaporașele de la Șoimuș revin curând pe râul Mureș. Plimbările de agrement ar putea fi reluate înainte de sărbătorile pascale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Surprize în Liga 4