Connect with us
Data: 22/04/2025
.

Actualitate

Plusuri și minusuri pentru hunedorenii de la naționalele de juniori

Publicat

pe

Echipele naționale de juniori ale României au fost implicate, zilele trecute, în mai multe acțiuni. Tinerii fotbaliști au evoluat atât în partide oficiale, cât și în meciuri amicale.

La U20, pe locul șase în Europa

Printre convocații la loturi s-au numărat și jucători hunedoreni, care fie joacă aici, fie sunt originari din județ, fie s-au lansat în fotbal de pe aceste meleaguri. La naționala U20, selecționerul Costin Curelea i-a convocat, printre alții, pe fundașul Ionuț Pop, de la Corvinul, și pe fostul portar al Hunedoarei, Ștefan Lefter, acum la U Cluj, pentru ultimele două meciuri din UEFA Elite League la această categorie de vârstă. România a pierdut cu 1-0 în Polonia și a câștigat, pe teren propriu, cu 3-1, în fața Turciei, și a încheiat competiția pe poziția a șasea. Lefter a fost titular în ambele meciuri, fiind schimbat pe parcurs, iar Pop a fost în primii 11 în jocul cu Polonia și a intrat pe teren în partea a doua în cel cu Turcia. Câștigătoare a fost Germania, urmată de Anglia și Italia, iar pe patru a încheiat Portugalia. Polonia a fost pe cinci, la egalitate de puncte cu România, dar cu golaveraj mai bun, iar pe ultimele două poziții s-au situat, în ordine, Cehia și Turcia.

Echipa U19, mai bună decât Elveția U20

La U19 selecționerul Ion Marin l-a convocat pe stoperul Emanuel Marincău, de la Mainz, din Germania, care are origini hunedorene, fiind fiul lui Raul Marincău și nepotul lui Pavel Marincău, nume cunoscute microbiștilor din județ, atât tatăl, cât și bunicul jucând pe același post. Echipa U19 a jucat două meciuri amicale în Spania, cu Elveția U20, și l-a câștigat pe primul, cu 1-0, în cel de-al doilea fiind egal, scor 3-3, iar Marincău a fost integralist în ambele partide. Pentru aceste meciuri a fost selecționat și fostul fundaș central de la CSM Deva, Mario Bărăitaru, acum la CSM Slatina, însă acesta, accidentat fiind, nu a putut onora convocarea.

Advertisement

Una caldă, două reci la U18

La U18, Adrian Dulcea a convocat doi jucători ai Corvinului, portarul Bogdan Ungureanu și atacantul Darius Grigore, pentru un turneu amical care s-a desfășurat în Croația și la care au participat patru echipe, jucând fiecare cu fiecare. În primul meci România a învins Croația, cu 1-0, însă le-a pierdut pe celelalte două, fiind învinsă cu 2-1 de Turcia și cu 3-1 de Elveția. Ungureanu a fost integralist în meciurile cu Croația și Turcia, iar în cel cu Elveția a rămas pe bancă, în vreme ce Grigore a intrat pe teren din postură de rezervă în primele două întâlniri, iar la cel de-al treilea nu a fost trecut pe foaia de joc.

La U17, tot în Liga B

În fine, selecționerul Nicolae Grigore l-a convocat, la echipa U17, pe portarul Alexandru Glodean, format la CSM Deva și acum la CSU Craiova, pentru meciurile din grupa 1 a Ligii B a Campionatului European 2024-2025 la această categorie de vârstă, care au avut loc în Scoția. Acolo România a învins Liechtenstein cu 10-0, a pierdut de la Scoția, cu 0-2, și a câștigat, cu 3-0, cu Macedonia de Nord. Echipa U17 a terminat grupa pe doi și a ratat promovarea în Liga A a Campionatului European U19, ediția 2026-2027, acolo unde a mers Scoția. Pentru România, care va juca tot în Liga B, la turneul din Scoția Glodean a fost integralist în toate jocurile. La loturile U21 și U 16 nu au fost convocați hunedoreni, iar naționala U15 nu a avut acțiuni în această perioadă.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 23 -25 aprilie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Miercuri, 23 Aprilie 2025

Advertisement
Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Joi, 24 Aprilie 2025

Bacea, Cuieș, Ulieș, Gothatea, Gurasada (parțial), Boiu de Jos, Boiu de sus, Cărmăzănești, Dănulești

09:00 – 16:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Toplița

Advertisement

09:00 – 17:00

Vineri, 25 Aprilie 2025

Hășdat (parțial: circuitul spre biserica)

09:00 – 17:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Advertisement

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Activități de tragere în poligonul de la Bârcea Mică

Publicat

pe

Redactat de

În poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, de lângă Deva, vor avea loc, mâine, activități de tragere.

“Unitatea Militară 02332 aduce la cunoștința cetățenilor că marți, 22 aprilie 2025, între orele 09:00-15:30, va efectua activități de tragere în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării activității de tragere”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul de presă al Primăriei Muncipiului Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni ferme ale polițiștilor rutieri în trafic: șoferi fără permis, viteze excesive și conducere sub influența alcoolului sancționate drastic

Publicat

pe

Redactat de

 

Polițiștii rutieri hunedoreni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de acțiuni intensificate în trafic. Controalele au vizat prevenirea accidentelor rutiere și identificarea celor care pun în pericol siguranța circulației publice. În urma acestor activități, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației rutiere.

Un tânăr, în vârstă de 18 de ani, a fost surprins, sâmbătă, la volanul unui autoturism pe DJ 687C, în localitatea General Berthelot, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Un caz similar a fost depistat la Hațeg, unde un alt tânăr, tot de 18 ani, a fost prins conducând un autoturism, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat.

În aceeași zi, pe DN 76, la Vălișoara, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 24 de ani, care, potrivit polițiștilor, nu poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României și nu avea dreptul legal de a conduce pe teritoriul țării. Viteza cu care se deplasa – 107 km/h într-o zonă limitată la 50 km/h – a atras atenția radarului, iar polițiștii l-au oprit și au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Tot sâmbătă, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, un bărbat de 55 de ani a fost depistat conducând un autoturism fără numere de înmatriculare. Verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, faptă ce a condus la întocmirea unui dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, la Lupeni, un tânăr de 25 de ani a fost surprins de polițiști conducând fără a deține permis de conducere. Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Advertisement

La Petrila, un bărbat de 49 de ani a fost depistat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost descoperit de polițiști duminică, 20 aprilie, în municipiul Vulcan, unde un bărbat de 50 de ani, din Vulcan, a fost înregistrat de aparatul etilotest cu o valoare de 0,53 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltat probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Polițiștii transmit un mesaj ferm: nu va fi tolerată nicio abatere care ar putea pune în pericol viețile participanților la trafic. Astfel de acțiuni vor continua, iar cei care ignoră legea vor fi trași la răspundere conform prevederilor legale.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate