Actualitate
Poetul şi dascălul Aurelian Sârbu a fost aniversat de biblioteca judeţeană
Cunoscutul poet și dascăl Aurelian Sârbu a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, oaspetele Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, care l-a sărbătorit la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cu acest prilej, i-a fost oferită o biobibliografie, realizată cu mult profesionalism de către personalul instituţiei culturale, intitulată „Aurelian Sârbu – Arhipelag din cuvinte”, şi în care este redată întreaga carieră literară a omului de cultură.
Evenimentul a avut loc la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva şi a fost unul emoţionant. La cei 70 de ani de viață, Aurelian Sârbu a primit prima biobibliografie, un studiu în care este prezentată întreaga sa carieră, începută cu peste 50 de ani în urmă, în 1968, când revista timișoreană „Scrisul bănățean” i-a oferit tânărului, pe atunci, de 22 de ani, posibilitatea de a-și publica primele poeme. A urmat o pauză de aproape 20 de ani, urmată, apoi, de o revenire în forță în paginile revistelor literare și în volume, Aurelian Sârbu, care este şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, devenind o voce distinctă a poeziei românești.
A primit şi o „Diplomă de Excelenţă”
În cadrul evenimentului, conducerea bibliotecii judeţene i-a acordat lui Aurelian Sârbu şi o „Diplomă de Excelență”, în semn de prețuire și recunoștință, pentru frumusețea versurilor oferite literaturii române. „Aniversarea dascălului și poetului Aurelian Sârbu a fost un moment de bucurie pentru toți cei care îi cunosc și îi prețuiesc truda permanentă de migălire a slovei, de realizare a unor imagini poetice unice, create de un poet autentic. Am dorit ca această biobibliografie să fie și o invitație la lectură, la îmbogățirea permanentă a cunoștințelor. Aurelian Sârbu a reușit, de-a lungul anilor, să transmită dragostea pentru limba şi literatura română, zecilor de generații de elevi pe care i-a educat și format, pentru că creația poetică a reușit s-o împletească atât de frumos cu profesia, cu vocația de dascăl. Dar paleta preocupărilor lui Aurelian Sârbu nu se limitează la literatură, la activitatea de la catedră (…) este și un avizat critic literar, a scris numeroase studii și articole despre opera poetică a lui Octavian Goga, Nichita Stănescu, a hunedoreanului Dan Constantinescu. Și, nu în ultimul rând, artele plastice îi sunt la fel de apropiate. Toate acestea vădesc preocupările unui adevărat om de cultură, ale unui autentic intelectual”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.
Personalitățile hunedorene din toate domeniile se bucură de atenția bibliotecii județene, viața și realizările acestora fiind consemnate în biobibliografii elaborate de către personalul instituţiei culturale. De-a lungul timpului, și înainte de 1989, și după aceea, au fost elaborate numeroase astfel de studii oferite, de regulă, la ceas aniversar, celor sărbătoriți.
Actualitate
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis
Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.
Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.
Actualitate
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.
“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
AJF Hunedoara cheamă microbiștii la vot
Ne apropiem de final de an, iar cei de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara vor organniza o gală dedicată sportului – rege. În cadrul acestui eveniment vor fi conferite mai multe distincții, unele dintre acestea urmând a fi acordate cu sprijinul iubitorilor de fotbal din județ.
Două secțiuni pentru jucătorul preferat
Astfel, AJF Hunedoara îi invită pe microbiștii din județ să voteze, online, echipa favorită, precum și jucătorul preferat. Pentru jucătorul preferat sunt două secțiuni, una pentru Liga 4, iar cealaltă pentru Liga 5. Jucătorul preferat al fanilor este un concurs online prin care suporterii își arată aprecierea față de un jucător dintre cei nominalizați de cluburi. „Accesând linkul https://forms.gle/sYAxDNGFQkSnGhum9, poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 4, sezonul 2023-2024. Susține-ți favoritul și arată-i cât de mult îl apreciezi! Completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:00, și ajută-l să câștige acest titlu special”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara în legătură cu alegerea jucătorului preferat din Liga 4. Și pentru Liga 5 procedura este similară, dar diferă linkul și termenul limită al exprimării opțiunilor. Accesând linkul https://forms.gle/C5Z6MPdHWWUBDMhQ6 , poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 5, sezonul 2023-2024. Fii parte din poveste și completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:15”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.
Fanii își pot alege echipa favorită
La echipa favorită este o singură secțiune. „AJF Hunedoara te invită să participi la un concurs inedit! Desfășurat exclusiv online, acest concurs va premia „Cel mai iubit club de fotbal din județul Hunedoara”! Cum participi? Susține-ți clubul favorit printr-un simplu vot! Accesează formularul atașat acestei postări, click pe https://forms.gle/57cj51jtxvHk5RFf8, selectează clubul tău favorit și apasă „Trimitere” până pe 16 decembrie 2024, ora 9:30. Alătură-te nouă pentru a celebra împreună performanțele sezonului 2023-2024 ale fotbalului hunedorean și pentru a descoperi care este cel mai iubit club din județul nostru! Susține-ți clubul, votează și arată-ți pasiunea pentru fotbal”, au informat cei de la AJF Hunedoara.
Câștigătorii, anunțați la „Gala fotbalului hunedorean”
Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la „Gala fotbalului hunedorean”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua sa ediție, va fi organizat joi, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cu această ocazie vor fi acordate și alte premii. „Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere talente, antrenorul anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și speranță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au precizat reprezentanții AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu o zi in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu o zi in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu o zi in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
West Deva are un jucător la naționala de futsal
-
Actualitatecu 2 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea și plătește 75 la sută din salariile angajaților
-
Actualitatecu o zi in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea