Actualitate
Poftiți la „Muzica munților”! Concerte de pian în trei locații inedite
Timp de trei zile, în perioada 4 și 6 august, inclusiv, iubitorii muzicii clasice, de calitate, vor putea asista la concerte de pian, susținute în trei locații neconvenționale, aflate în Țara Hațegului și Retezat. Totul, în cadrul evenimentului intitulat „Muzica munților”, organizat de Asociația de Turism Retezat și „Klavier Art”.
Primul concert de pian va avea loc vineri seară, începând cu ora 19:00, în Cetatea Mălăiești, din comuna Sălașu de Sus. A doua zi, sâmbătă, 5 august, publicul este invitat, de la ora 20:00, în stațiunea montană Râușor, la baza pârtiei de schi, pe patinoar. Ultimul concert din cadrul evenimentului va fi organizat la Biserica Reformată din Sântămărie Orlea, duminică, 6 august, începând cu ora 12:30.
Concertele vor fi susținute de doi artiști români reputați. Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu vor veni să încânte publicul prezent, de data aceasta, în afara sălii de concerte, ci în cele trei locații superbe mai sus menționate.
Prin acest proiect inedit, „Muzica munților”, se dorește promovarea Destinației Ecoturistice „Țara Hațegului – Retezat”. Parteneri ai evenimentului sunt Administrația Parcului Național Retezat, Geoparcul Dinozaurilor Țara HaȚegului – Geoparc InternaȚional UNESCO, Primăria comunei Sălașu de Sus, Primăria comunei Râu de Mori și Primăria comunei Sântămăria – Orlea, S.C. Arboturism S.R.L. (Vila „Silva” și „Casa cu flori” Hateg), S.C. Geraico Prod Com S.R.L. (Art Motel & Bistro Hațeg), precum și Asociația Intercomunală Țara Hațegului și Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara.
Publicul este așteptat în număr cât mai mare, mai ales că intrarea este liberă.
Actualitate
Hunedoara: A început construirea noii capele de la cimitirul Valea Seacă
Primele lucrări în cadrul proiectului pentru construirea unei noi capele la cimitirul Valea Seacă au început vineri, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara. Pentru început, este necesară demolarea unor anexe aflate pe amplasamentul viitoarei clădiri.
Noua capelă va avea o suprafaţă construită de 780 metri pătrați, dispusă pe un singur nivel, opt săli de depunere separate, alături de toate facilităţile necesare unei astfel de clădiri, la standardele actuale. Potrivit reprezentanților municipalității, investiţia totală se ridică la 13,5 milioane de lei, este susţinută din bugetul local şi cuprinde, pe lângă capelă, şi dotarea cimitirului cu 12 cişmele şi 12 coşuri de gunoi nou amplasate, precum şi organizarea şi amenajarea de noi loturi în cadrul cimitirului.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, spune că vechea capelă de la cimitirul Valea Seacă nu mai corespundea nevoilor comunităţii din niciun punct de vedere. “Din respect pentru cei dragi care ne părăsesc pentru o lume mai bună, ne-am gândit că trebuie să facem o astfel de investiţie. Ştiu că nimeni şi nimic nu poate alina durerea pierderii unei persoane dragi, dar măcar atât să putem face şi noi, administraţia locală: să le asigurăm aparţinătorilor condiţii mai bune la viitoarea capelă, în momente atât de dificile pentru oricine”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Actualitate
Incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării din orașul Aninoasa
Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă din lemn a unei gospodării din orașul Aninoasa.
Trei echipaje de stingere și un echipaj medical SMURD s-au deplasat la fața locului. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
“Sosite de urgență la locul incendiului, pompierii au constatat ca ardea generalizat o anexă gospodărească din lemn. Incendiul a fost stins de forțele de intervenție, fiind eliminat pericolul de extindere la casa de locuit aflată în imediata apropiere. În urma izbucnirii flăcărilor, nicio persoană nu a fost rănită și nici nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Au ars două construcții din lemn: anexa gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 25 metri pătrați, dar și o afumătoare, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Cauza probabila a incendiului: foc deschis in spatii închise, lăsat nesupravegheat”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Actualitate
Accident cu o mașină și un camion, pe DN 66, la Merișor. Un autobuz plin cu copii, acroșat
Un accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineață, pe DN 66, în localitatea Merișor. Un autoturism și un camion au fost implicate într-o coliziune, în urma impactului dintre cele două autovehicule fiind acroșat și un autobuz în care se aflau zeci de copii. Șoferul autoturismului a fost transportat la spital. Niciunul dintre pasagerii autobuzului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
“Echipaje de pompieri ai Detașamentului Petroșani și ai Gărzii de Intervenție Baru au fost alertate, în această dimineață, despre producerea unui accident rutier pe DN 66, în localitatea Merișor. La intervenție au participat și două echipaje medicale, unul SMURD al Detașamentului de pompieri Petroșani și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Ajunse de urgență la locul producerii evenimentului rutier, pompierii au constatat că accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre un autoturism și un camion (trailer). În urma impactului dintre aceste 2 autovehicule a fost acroșat și un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, dintre care 45 de copii. Autobuzul și-a continuat deplasarea încă aproximativ 700 metri, până la o parcare. Niciunul dintre pasagerii autocarului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, de la Petroșani a fost direcționat un alt autobuz pentru a prelua pasagerii și continuarea deplasării spre Craiova. Pe de altă parte, la sosirea echipajelor de intervenție, conducătorul autoturismului care a intrat în coliziune cu autocamionul se afla în afara autovehiculului, conștient și cooperant. După evaluarea echipajelor medicale a fost transportat la spitalul din Petroșani pentru investigații medicale de specialitate. Pompierii au acționat pentru curățarea carosabilului astfel încât circulația rutieră să poată fi reluată în siguranță”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
-
Economiccu 3 zile in urma
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Programul de vizitare, în perioada sărbătorilor de iarnă, la Castelul Corvinilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara