Bucuroși că au finalizat examenele, unii dintre elevii deveni au participat la o petrecere dedicată acestui eveniment. Tinerii și-au luat o „piatră de pe inimă” o dată cu susținerea Evaluării Naționale, dar și a celorlalte testări pe care le-au mai avut și au decis să marcheze finalul examenelor printr-un „Party After Exam”. La petrecerea organizată în apropierea Porții 1, de la intrarea pe Cetatea Deva, însă, au fost prezenți și oamenii legii, care au dorit să se asigure că tinerii sunt în siguranță și nu consumă substanțe interzise.
„În seara zilei de 16 iunie, cu ocazia evenimentului muzical ”Party After Exam”, desfășurat în zona adiacentă a Porții de intrare nr. 1 din Cetatea Devei, din municipiul Deva, județul Hunedoara, polițiștii au acționat în cadrul dispozitivului curent de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror fapte antisociale precum și prevenirea consumului ilicit de substanțe interzise”, a declarat Carla Strujan, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Controale au fost efectuate și în trafic, șoferii fiind testați cu aparatul drugtest.
„Poliţiştii rutieri au acţionat cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale arterelor principale din municipiul Deva, în scopul prevenirii accidentelor rutiere, a combaterii vitezei excesive, precum și a consumului de băuturi alcoolice sau substanțe interzise. Cu această ocazie, au fost testați un număr de trei conducători auto cu aparatul drugtest, care în urma acestor testări rezultatele au fost negative”, a mai precizat Carla Strujan.
De asemenea, au fost efectuate verificări cu privire la efectuarea actelor de comerț, sens în care la o societate de comerț a fost aplicată o sancțiune contravențională și a fost confiscată suma de 260 de lei conform O.G. nr. 28/1999.
