Actualitate
Polițiștii din Penitenciarul Deva se pregătesc de proteste. „Este timpul să ne mobilizăm cu toții și să ne arătăm solidaritatea în lupta pentru drepturile noastre”
Sunt anunțate proteste, pe data de 25 martie, ale polițiștilor, inclusiv ale agenților din penitenciare, pentru achitarea unor restanțe salariale. Și polițiștii din Penitenciarul Deva pregătesc acțiuni de acest gen.
“Din păcate, în ciuda angajamentelor asumate în dialogul cu sindicatele, guvernanții nu au onorat promisiunile făcute referitoare la deblocarea drepturilor noastre salariale. Astfel, pacea socială nu mai poate fi menținută, iar noi suntem obligați să acționăm. Marcel Ciolacu, Marian Neacșu și Cătălin Predoiu trebuie să înțeleagă că nu putem accepta amânări și minciuni. De aceea, am hotărât să declanșăm o serie de acțiuni de protest pentru a ne face auzită vocea și pentru a ne cere drepturile pe care le merităm. Ultimatumul pe care îl dăm guvernanților este următorul: actele normative necesare trebuie aprobate până cel târziu la data de 21 martie. În caz contrar, vom continua protestele atât în București, cât și în teritoriu, și vom organiza acțiuni colective de refuzare a muncii suplimentare, blocând activitățile conform unui calendar pe care îl vom pune la dispoziția mass-media. Este timpul să ne mobilizăm cu toții și să ne arătăm solidaritatea în lupta pentru drepturile noastre. Nu mai putem tolera amânările și tratamentul nedrept la care suntem supuși. Haideți să arătăm guvernanților că suntem hotărâți să luptăm pentru ceea ce ne este cu adevărat cuvenit! Alăturați-vă protestului și să ne facem auziți!”, este mesajul pe care l-a transmis colegilor săi Radu Liviu Pătruț, președinte Sindicatul Independent „Vulturul” Deva.
Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare SNPP – afiliate la Federația PUBLISIND și Blocul Național Sindical a anunțat, săptămâna trecută, că, în situația în care guvernanții nu vor aproba actele normative necesare până cel târziu la data de 21 martie, SNPP și Sindicatul EUROPOL vor asigura prezența a 4.000 de protestatari în fața MAI pe 25 martie, când se sărbătorește și „Ziua Poliției Române”.
Sindicaliștii au arătat că, în prezent, din totalul de 250.000 de polițiști, polițiști de penitenciare și militari din structura de apărare națională, 60 la sută au salarii egale sau doar cu puțin peste salariul minim brut pe economie.
Actualitate
Alegeri prezidențiale 2024. Cei 14 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni și ordinea pe buletinele de vot
Viitorul președinte al României va fi ales dintre 14 nume, la alegerile prezidențiale din acest an, ce vor avea loc în luna noiembrie, primul tur de scrutin. Biroul Electoral Central (BEC) a validat lista candidaților înscriși în cursa pentru Palatul Cotroceni și a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea pe buletinele de vot.
La fel ca la alegerile prezidențiale din anul 2019, dar și la cele din 2014, și acum sunt 14 aspiranți la cea mai înaltă funcție în stat care vor intra în primul tur al alegerilor prezidențiale. Dintre aceștia, 10 sunt susținuți de partide politice, iar patru sunt independenți.
Astfel, potrivit comunicatului BEC, ordinea pe buletinele de vot va fi următoarea:
Poziţia nr. 1 – Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România (USR)
Poziţia nr. 2 – George-Nicolae Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)
Poziţia nr. 3 – Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat (PSD)
Poziţia nr. 4 – Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Naţional Liberal (PNL)
Poziţia nr. 5 – Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
Poziţia nr. 6 – Mircea-Dan Geoană – candidat independent
Poziţia nr. 7 – Ana Birchall – candidat independent
Poziţia nr. 8 – Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN)
Poziţia nr. 9 – Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie (PNR)
Poziţia nr. 10 – Ludovic Orban – Forţa Dreptei (FD)
Poziţia nr. 11 – Călin Georgescu – candidat independent
Poziţia nr. 12 – Cristian Diaconescu – candidat independent
Poziţia nr. 13 – Cristian-Vasile Terheş – Partidul Naţional Conservator Român (PNCR)
Poziţia nr. 14 – Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale (PLAN)
Potrivit BEC, tragerea la sorţi a fost efectuată în prezenţa membrilor acestuia, a reprezentanţilor formaţiunilor politice care nu sunt reprezentate în BEC, dar care au propus câte un candidat, precum şi a reprezentanţilor candidaţilor independenţi.
Reamintim faptul că, alegerile prezidenţiale sunt programate pe data de 24 noiembrie, primul tur de scrutin, iar al doilea tur va avea loc în data de 8 decembrie.
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale va începe pe 25 octombrie și se va încheia pe 23 noiembrie, la ora 07:00.
Actualitate
ISU Hunedoara, recomandări privind prevenirea incendiilor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” a emis un nou set de măsuri esențiale pentru prevenirea incendiilor cauzate de coșurile de fum neîntreținute corespunzător, un risc crescut în perioada rece.
Aceste măsuri se adresează atât proprietarilor de locuințe, cât și administratorilor de clădiri publice și private, având scopul de a preveni incidentele care pot avea consecințe devastatoare.
Una dintre măsurile principale recomandate este izolarea coșurilor de fum față de materialele combustibile din structura construcțiilor, prin îngroșarea zidăriei de cărămidă și folosirea de materiale necombustibile. De asemenea, tencuirea și vopsirea coșurilor în poduri sunt esențiale pentru a detecta rapid eventualele fisuri, care pot facilita pătrunderea scânteilor în spații vulnerabile.
În plus, ISU atrage atenția asupra distanței necesare între coșurile de fum și elementele combustibile din acoperișuri și interzice folosirea improvizațiilor la sistemele de evacuare a fumului. Verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum de către persoane autorizate rămâne o condiție obligatorie pentru evitarea unor astfel de tragedii.
Aceste măsuri sunt menite să reducă semnificativ riscul incendiilor în comunitățile din județ, în special pe măsură ce ne apropiem de sezonul rece. ISU Hunedoara îndeamnă cetățenii să trateze cu seriozitate aceste recomandări pentru a-și proteja locuințele și viețile.
Actualitate
Hațeg: Cererile pentru ajutorul de încălzire în sezonul rece 2024-2025 se depun până pe 20 noiembrie
Primăria Orașului Hațeg anunță că locuitorii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire destinat sezonului rece 2024-2025. Aceste cereri, împreună cu declarațiile pe propria răspundere, trebuie depuse până la data de 20 noiembrie 2024, la sediul primăriei.
Ajutorul de încălzire va fi acordat pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025, în funcție de venitul mediu net lunar al solicitanților.
Familiile care au un venit mediu de până la 1.386 lei pe membru și persoanele singure cu venituri de până la 2.053 lei vor fi eligibile pentru acest sprijin financiar. Reprezentanții primăriei îndeamnă populația să se informeze din timp și să respecte termenul limită pentru depunerea cererilor.
Acest ajutor vine în sprijinul persoanelor vulnerabile în lunile de iarnă, asigurându-le resursele necesare pentru încălzirea locuințelor.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Spectacol pe cer. Aurora boreală, surprinsă în imagini impresionante, la Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți desfășurată în municipiul Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Handbal: CSȘ Petroșani conduce în campionatul junioarelor II
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se închide temporar pentru public
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Județul Hunedoara, destinație turistică de top: istorie, natură și stațiuni montane atractive
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Focus on the Road, acțiune europeană pentru siguranța rutieră, desfășurată și în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Apel pentru identificarea cazurilor de abandon școlar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
PNL Hunedoara a depus dosarele de candidatură!