Actualitate
Polițiștii hunedoreni, acțiuni pe drumurile publice
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/03/radar2.jpg)
În cadrul unei acțiuni amplificate de prevenire a accidentelor rutiere, desfășurate în perioada 16-17 martie 2024, pe raza județului Hunedoara, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au intervenit ferm pentru asigurarea siguranței pe drumurile publice.
În perioada 16-17 martie 2024, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au organizat o acțiune vizând prevenirea accidentelor rutiere, respectarea regimului legal de viteză pe tronsoanele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, dar și a consumului de alcool sau substanțe interzise.
Acțiunea s-a desfășurat pe toate arterele de circulație publică de pe raza județului Hunedoara.
„În perioada menționată, polițiștii rutieri au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, incriminate de prevederile O.U.G. 195/2002, dintre care 49 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit și 3 sancțiuni pentru consum de alcool.
Totodată, polițiștii au luat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule față de 17 conducători auto, în 5 cazuri măsura fiind luată pentru depășirea limitei legale de viteză, iar în 4 cazuri pentru consum de alcool, în timp ce, pentru nereguli tehnice au fost reținute 8 certificate de înmatriculare”, arată IPJ Hunedoara.
Tânăr șofer, sub influența substanțelor interzise
„La data de 16 martie 2024, în jurul orei 18:00, polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din municipiul Lupeni, care conducea un autoturism pe strada Paroșeni, din municipiul Vulcan. În urma testării tânărului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, mai transmite IPJ Hunedoara.
Șofer sub influența băuturilor alcoolice
”La data de 16 martie 2024, în jurul orei 23:30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din Orăștie, care conduce un autoturism pe strada 9 Mai, din Orăștie. Ca urmare a testării alcoolscop a bărbatului, polițiștii au constatat faptul că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l, de aerul expirat”, mai transmite IPJ Hunedoara.
A condus fără permis
”La data de 16 martie 2024, în jurul orei 23:55, a fost depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Petroșani, care conducea, pe strada Republicii, din orașul Petrila, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, având autorizația de circulație provizorie expirată din luna noiembrie 2023. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel aflat la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, mai transmite IPJ Hunedoara.
Accident rutier cu pagube materiale
”La data de 17 martie 2024, în jurul orei 01:35, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Băcia, a condus un autoturism pe DN 66, în afara localității Băcia, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului public (evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale).
Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au încercat testarea alcoolscop a bărbatului însă, din cauza stării în care se afla (ebrietate) testarea nu a fost finalizată, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a depistării prezenței substanțelor psihoactive în organism, urmând a se lua ulterior măsurile legale care se impun”, mai arată IPJ Hunedoara.
De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul a condus autoturismul având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat (fiind bănuit, într-un alt dosar penal, de comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice).
FOTO: IPJ HUNEDOARA
Actualitate
Tânăr prins conducând fără permis pe DN 7, în Simeria
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/01/politia-noaptea.jpg.jpg)
Un tânăr de 23 de ani, din județul Mureș, a fost depistat conducând fără permis pe DN 7, în zona orașului Simeria, luni, 21 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, în timpul unui control de rutină, polițiștii au oprit autoturismul condus de tânăr și, în urma verificărilor în bazele de date, au descoperit că acesta nu deține permis de conducere.
În cauză, autoritățile au deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul fără permis, infracțiune care poate atrage sancțiuni severe conform legislației în vigoare.
Polițiștii reamintesc importanța respectării legislației rutiere și avertizează că astfel de abateri reprezintă un risc major pentru siguranța traficului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui incident.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Scandal între vecini în Hațeg: Doi frați reținuți după o altercație violentă pentru un loc de parcare
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/07/politia.jpg)
O dispută aparent banală legată de un loc de parcare a degenerat într-o altercație violentă între patru vecini din Hațeg. Incidentul s-a petrecut în seara de 21 ianuarie 2025, în jurul orei 20:00, și a implicat doi frați, de 27 și 29 de ani, și alți doi frați, de 42 și 45 de ani, toți locuind în același cartier.
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, cei doi frați mai tineri au fost agresați fizic de cei doi vecini mai în vârstă. În urma altercației, victimele au solicitat îngrijiri medicale și au fost transportate la o unitate medicală din Hațeg pentru evaluare și tratament.
Poliția Orașului Hațeg a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „loviri sau alte violențe.” În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, autoritățile au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi frați în vârstă de 42 și 45 de ani. Aceștia au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Deva și urmează să fie prezentați procurorului de caz pentru dispunerea măsurilor legale.
Cazul scoate în evidență cum neînțelegerile între vecini pot escalada rapid, ajungând să necesite intervenția autorităților. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Muzeul Trenulețelor din Hunedoara, închis temporar
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/01/muzeul-trenuletelor.jpg)
Muzeul Trenulețelor “Valentin Banciu”, din municipiul Hunedoara, este închis temporar. Publicul va putea să admire spectaculoasele exponate ale acestui muzeu – unic în România, cel mai probabil, în primăvară, într-o nouă locație mai mare și mai aproape de Castelul Corvinilor.
“Dragi prieteni! Dorim să vă anunțăm faptul ca Muzeul este închis temporar! Urmează să deschidem într-o nouă locație mai mare și mai aproape de castel unde vă vom surprinde cu foarte multe noutăți și surprize. Sperăm că putem deschide porțile în decursul lunii martie a acestui an, dar vă vom ține la curent! Vă mulțumim pentru înțelegere și abia aștept să ne revedem cu noul proiect! Doamne ajută!”, au transmis reprezentanții muzeului.
“Muzeul Trenulețelor” de la Hunedoara a fost deschis în urmă cu cinci ani, fiind una dintre principalele atracții turistice din municipiul de pe Cerna. Muzeul găzduiește piese din impresionanta colecţie a regretatului pilot de raliuri hunedorean Valentin Banciu, decedat în 2018, la vârsta de 54 de ani. Vizitatorii expoziției inedite au posibilitatea să admire o lume în miniatură, foarte spectaculoasă şi plină de culoare, în care piesele de rezistență sunt trenulețele.
Sursa foto: Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”/Facebook
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 ianuarie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu o zi in urma
Bolile cronice, în creștere alarmantă în județul Hunedoara: hipertensiunea și diabetul, în top
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune