Actualitate
Polițiștii hunedoreni continuă seria activităţilor de informare a tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool şi droguri
Polițiștii hunedoreni continuă seria activităţilor de informare a tinerilor cu privire la riscurile consumului de alcool şi droguri. O nouă acțiune de acest gen a avut loc, ieri, la Orăștie, în Parcul Tineretului din municipiu.
Poliţiştii Biroului Siguranță Şcolară și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Hunedoara, împreună cu specialiştii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara, au luat parte, joi, 7 iulie, la o activitate preventivă vizând riscurile consumului de alcool şi droguri, în rândul tinerilor.
Acţiunea a avut loc în Parcul Tineretului, din municipiul Orăştie, şi a avut ca grup țintă 30 de copii care beneficiază de sprijinul Asociației Umanitare Renaître, cu sediul în municipiul Orăştie.
„Copiii au participat la un atelier de vară, în care s-au desfășurat activități interactive, non-formale pe tema informării și educării cu privire la riscurile consumului de droguri și dezvoltării unui stil de viață sănătos. Activitățile au fost adaptate vârstei celor mici și nevoilor lor de informare. Activitatea a avut ca scop prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sau al altor substanțe psihoactive. Copiii au participat cu interes la activitate şi au învățat prin joc importanţa adoptării unui stil de viață sănătos şi a unor comportamente sociale corecte: fără alcool, fără tutun, fără droguri”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Actualitate
Minor reținut pentru furt calificat dintr-o spălătorie auto din Deva
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Deva au identificat și reținut un minor de 16 ani din Deva, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Cercetările au fost demarate în urma unei sesizări primite pe 25 noiembrie 2024, din partea administratorului unei spălătorii auto din municipiu.
Potrivit sesizării, în jurul orei 22:00, tânărul ar fi pătruns prin efracție în camera tehnică a unei spălătorii auto de tip self-wash, de unde ar fi sustras o sumă de bani provenind din încasările automatului spălătoriei. Prejudiciul estimat în urma furtului este de peste 3.050 de lei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat, iar cercetările rapide au condus la identificarea minorului ca principal suspect. Pe 26 noiembrie 2024, polițiștii au reținut minorul pentru 24 de ore, iar acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva pentru a se dispune măsurile legale.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Vandalism la cetatea Piatra Roșie: Pietre din drumurile antice distruse de persoane necunoscute
Pe 9 noiembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au fost sesizați de un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură cu privire la un act de vandalism comis în apropierea cetății Piatra Roșie, un monument istoric înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Potrivit sesizării, un cetățean a semnalat faptul că patru pietre care făceau parte din structura drumului antic au fost dislocate din sol și aruncate în apropierea cetății.
Cercetările efectuate la fața locului au stabilit că, în perioada 3-4 noiembrie 2024, persoane necunoscute ar fi distrus patru piese din calcar de diferite dimensiuni, componente ale drumului antic ce străbate incinta doi a cetății Piatra Roșie. Aceste pietre au fost aruncate în proximitatea drumului de acces, afectând astfel un element valoros al patrimoniului cultural.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere și continuă cercetările pentru identificarea persoanelor responsabile. Autoritățile sunt hotărâte să ia măsurile legale corespunzătoare pentru protejarea patrimoniului istoric și pentru prevenirea unor astfel de acte de vandalism în viitor.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Polițiștii din Hunedoara, parteneri activi în protejarea animalelor: Peste 100 de câini salvați în 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi condus fără permis o mașină furată și a fugit de polițiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel