Actualitate
Polițiștii hunedoreni, la datorie pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță
Polițiștii continuă acțiunile cu efective sporite, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. în urma unei astfel de acțiuni, doi tineri, dintre care unul se afla în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, au fost depistați și depuși în penitenciar.
Ieri, 07 noiembrie 2024, începând cu ora 12:00, în municipiul Hunedoara, polițiștii au organizat o acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul raziei, au fost angrenați peste 40 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și a consumului ilegal de droguri și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul raziei, în municipiul Hunedoara, polițiștii au legitimat 121 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au verificat 14 de societăți comerciale și 41 de persoane care fac obiectul unor proceduri judiciare și au oprit în trafic, pentru control, 62 de autovehicule, 17 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 19 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.125 de lei, majoritatea vizând încălcări ale legislației rutiere.
În cursul raziei, polițiștii au depistat un tânăr de 29 de ani, din Hunedoara, pe numele căruia Judecătoria Hunedoara a emis, în 07 noiembrie 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 2 ani și 7 luni închisoare cu executare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere.
De asemenea, polițiștii au descins la o locuință situată în Hunedoara, unde au depistat un tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, care era dat în urmărire națională și internațională. Pe numele acestuia, Judecătoria Hunedoara a emis, la data de 27 martie 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu executare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere. Cei doi au fost depuși în penitenciar, în vederea executării pedepselor privative de libertate.
Tot în timpul desfășurării raziei, pe bulevardul Mihai Viteazu, din Hunedoara, polițiștii rutieri au oprit o autoutilitară care transporta 300 de bucăți pavaj, provenite prin demontare de la lucrările efectuate pe domeniul public din Hunedoara, cu privire la care au demarat verificări pentru stabilirea legalității provenienței.
De asemenea, în timpul raziei Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 36 ani, la data de 06 noiembrie 2024, a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors, fiind posibil să se afle în pădurea situată în zona cartierului Zlaști. În urma mobilizării efectivelor participante la razie, la scurt timp de la primirea sesizării, persoana în cauză a fost depistată, constatându-se că nu a fost victimizată. Totodată, a fost solicitat un echipaj al ambulanței, care a examinat-o medical și ulterior a transportat-o la un spital de psihiatrie.
În cadrul acțiunii, polițiștii au desfășurat o serie de controale în barurile, cafenelele și localurile aflate în proximitatea unităților școlare. Scopul acestor verificări l-a constiuit depistarea și identificarea elevilor care absentează nemotivat de la cursuri și își petrec timpul în astfel de locații, în timpul orelor de program.
În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat mai multe localuri și au purtat discuții cu reprezentanții acestora, reamintindu-le că servirea minorilor în timpul programului școlar este interzisă și poate atrage sancțiuni. Elevii depistați pe tesare au fost luați în evidență și vor fi informați atât părinții acestora, cât și conducerile unităților de învățământ la care sunt înscriși.
Acțiunile de acest tip fac parte dintr-un program de combatere a absenteismului școlar inițiat de polițiști în colaborare cu unitățile școlare, având drept scop reducerea abandonului școlar și a victimăzării minorilor. Astfel de controale, care au avut loc și în alte localități, vor continua în perioada următoare. Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara.
FOTO: IPJ HUNEDOARA
Actualitate
Sărbători de poveste la Hațeg: Spectacole de colinde organizate de Primăria și Consiliul Local
Primăria și Consiliul Local Hațeg invită toți locuitorii să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă, participând la o serie de spectacole de colinde organizate între 17 și 19 decembrie 2024. Evenimentele se vor desfășura la Sala de spectacole a Liceului „I.C. Brătianu” Hațeg și aduc pe scenă grupuri locale de colindători și artiști consacrați.
Programul spectacolelor
17 decembrie 2024, ora 16:00: Grupul de colindători al Școlii Gimnaziale „Aron Densușianu” Hațeg;
18 decembrie 2024, ora 17:00: Grupul de colindători al Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu” Hațeg;
19 decembrie 2024, ora 18:30: Spectacolul „Deschide ușa, creștine,” susținut de artiști renumiți, precum Mihai Petreuș, Eugen Pistol, Teodora Petruț, Lorena Pascu, Ancuța Ciuraru, Ciprian Roman, Bogdan Toma și Ovidiu Olari.
Un prilej de bucurie și tradiție
Evenimentele sunt dedicate întregii comunități, marcând frumusețea și autenticitatea sărbătorilor de iarnă prin colinde și tradiții. „Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună cea mai minunată perioadă a anului, să ne bucurăm de momente pline de emoție și sărbătoare,” au declarat reprezentanții Primăriei Hațeg.
Intrarea este liberă, iar organizatorii încurajează locuitorii să participe în număr cât mai mare, pentru a susține tinerii colindători și a se bucura de atmosfera caldă a Crăciunului.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG
Actualitate
Bazinul de înot din Hunedoara se închide în perioada sărbătorilor
Primăria Municipiului Hunedoara a anunțat că bazinul de înot va fi închis temporar între 16 decembrie 2024 și 6 ianuarie 2025. Decizia vine pe fondul activității reduse în această perioadă, specifică sărbătorilor de iarnă.
Reprezentanții primăriei au explicat că suspendarea activității are rolul de a eficientiza resursele, având în vedere numărul scăzut de utilizatori în preajma Crăciunului și Anului Nou.
Activitatea bazinului va fi reluată, conform programului obișnuit, iar utilizatorii sunt invitați să revină pentru activitățile sportive și recreative.
Această măsură temporară reflectă preocuparea autorităților pentru o gestionare responsabilă a resurselor și pentru adaptarea serviciilor la nevoile comunității pe durata sărbătorilor.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Handbalistele de la CSȘ Petroșani termină anul pe primul loc
Campionatele naționale de handbal juvenil au ajuns la finalul turului sezonului regular. În aceste competiții județul Hunedoara are reprezentante în întrecerile junioarelor.
Cu punctaj maxim
La junioare II, în seria G, CSȘ Petroșani a terminat turul pe primul loc, cu 14 puncte, maximul posibil. În ultima etapă, în derby-ul seriei, petroșănencele s-au impus, cu 40-39, pe terenul celei de-a doua clasate, Millenium Giarmata, echipa din Timiș rămânând cu 10 puncte. Pe locurile III și IV, cu câte 9 puncte fiecare, sunt, în ordine, Banatul Timișoara și Unirea Sînicolau Mare, departajarea fiind făcută de golaveraj, +25 și, respectiv, +7. Pe cinci este Cîțu Timișoara, cu 8 puncte, iar apoi clasamentul se rupe. Pe șase și șapte, cu câte două puncte fiecare, sunt Alpha Oradea și Traian Vuia Reșița, și în acest caz diferențierea fiind făcută de golaveraj, bihorencele având un pasiv de – 49, în vreme ce fetele din Caraș Severin – 57. Pe ultimul loc sunt cele la Beldiman Arad, cu – 1 punct, fiind penalizate pentru o neprezentare la un meci.
Campionatul se reia în ianuarie
Campionatul se va relua în jurul datei de 29 ianuarie 2025, cu etapa a VIII-a, prima a returului. Fetele de la CSȘ Petroșani vor juca acasă, în derby-ul rundei, cu Banatul Timișoara. Celelalte meciuri din prima etapă de anul viitor din seria G a Campionatului Național de handbal pentru junioare II sunt Alpha Oradea – Millenium Giarmata, Unirea Sînicolau Mare – Câțu Timișoara și Traian Vuia Reșița – Beldiman Arad. La finalul sezonului regular primele două clasate din cele opt serii ale competiției se vor califica în turneele semifinale.
Au o jucătoare la lot
Chiar dacă s-a intrat în pauza competițională, nu toate handbalistele de la Petroșani au intrat în vacanță. Una dintre acestea, centrul Iulia Niță, este convocată la lotul național de junioare, format din sportive născute în 2008 și 2009, care, după un stagiu de pregătire centralizată de la Mioveni, va participa la un turneu internațional de pregătire. Acesta se va desfășura în capitala Franței, Paris, în perioada 12-16 decembrie, iar la acest patrulater, în care se va juca fiecare cu fiecare, alături de handbalistele din țara gazdă și cele tricolore vor mai participa reprezentativele de junioare din Danemarca și Elveția.
CSM Vulcan joacă acasă
Dacă junioarele Ii au intrat în vacanță, în competiția junioarelor III începe returul, în seria I evoluând și două echipe din județul Hunedoara, CSȘ Petroșani și CSM Vulcan. La finalul turului, fetele de la CSM Vulcan se situează pe poziția a doua, cu 9 puncte, la egalite cu cea de-a treia clasată, Jiul Rovinari, fetele din Vale având golaveraj mai bun decât cele din Gorj, +17 față de +14, și la doar două „lungimi” de liderele seriei, una cu 7 echipe, fiind vorba despre echipierele de la CSM Târgu Jiu, dar la aceeași distanță și de formația de patru, CSȘ Turnu Severin. CSȘ Petroșani ocupă poziția a cincea, cu 4 puncte, ultimele două locuri fiind ocupate de formații cu câte un singur punct, LPS Târgu Jiu și CS Novaci, prima echipă menționată având golaveraj – 39, iar cea secundă de – 41. În prima etapă a returului, una în care stă CSȘ Petroșani, CSM Vulcan va juca, în deplasare, la LPS Târgu Jiu, partida fiind programată duminică, 15 decembrie, cu începere de la ora 12:00, celelalte meciuri ale rundei fiind CSȘ Turnu Severin – CSȘ Târgu Jiu și, respectiv, CS Novaci – Jiul Rovinari. În ultima etapă din acest an, programată la mijlocul săptămânii viitoare și una în care va sta CSȘ Turnu Severin, va avea loc derby-ul județului Hunedoara, CSM Vulcan – CSȘ Petroșani. Celelalte meciuri ale etapei a IX-a din seria I a Campionatului Național de handbal pentru junioare III sunt Jiul Rovinari – LPS Târgu Jiu și CSM Târgu Jiu – CS Novaci. Primele meciuri din 2025 sunt programate în jurul datei de 25 ianuarie.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea și plătește 75 la sută din salariile angajaților