
Deputata USR de Hunedoara Pollyanna Hangan a atras atenția în repetate rânduri asupra situației de la Termocentrala Mintia, avertizând că, în ciuda promisiunilor ministrului Energiei că aceasta va fi vândută la un preț corect și retehnologizată, există informații și fapte care arată clar că Mintia se îndreaptă spre același scenariu binecunoscut industriei românești: vânzare pe nimic, ca fier vechi. Săptămâna trecută, când a avut loc prima licitație pentru preluarea Mintia, niciun investitor nu s-a prezentat.
„Ce se întâmplă cu Mintia este un eșec de proporții al actualului guvern PSD – PNL, care ține această termocentrală închisă în contextul unei crize globale de energie. 30 de ani de țepe și tunuri au adus Mintia în situația de acum. Și este tot mai clar că ne îndreptăm spre vânzarea pe nimic a termocentralei: la prima licitație nu a participat nimeni. Potrivit legii, prețul va scădea pentru următoarele strigări. În prima fază, cu 25%, apoi cu 50%, iar în ultimă instanță se va accepta cel mai mare preț oferit. Așadar, există riscul ca în viitorul apropiat Mintia să fie vândută pe o sumă derizorie”, arată Pollyanna Hangan.
Patrimoniul Mintia a fost evaluat la suma de aproximativ 400 de milioane de euro, dar este foarte posibil să fie vândut pe doar câteva milioane de euro. „Există toate premisele să fie un alt tun de proporții, după cum au fost și altele, girate tot de guvernări PSD sau PNL. Iar promisiunile Guvernului că va fi reconvertită prin PNRR sunt total false: orice proiect ce se dorește a fi finanțat prin PNRR trebuie să existe și să poată fi încheiat în 36 de luni. Or, în cazul Mintia, vorbim de ceva ce teoretic ar putea funcționa abia în opt ani”, explică deputata USR de Hunedoara. Aceasta susține că România ar fi găsit indulgență în Uniunea Europeană pentru utilizarea cărbunelui în actualul context de criză energetică, fapt care ar fi justificat din plin repunerea în funcțiune a centralei de la Mintia.
„Realitatea este că, cu cât trece timpul, cu atât mai mult Mintia riscă să ajungă fier vechi. Și pe noi ne așteaptă o iarnă grea, cu risc de raționalizare a energiei electrice și termice. Iar ministrul Energiei, Virgil Popescu, continuă să ne arunce doar vorbe goale, care nu vor ține nimănui de cald. Mintia era singura centrală de mare putere în zona de Nord-Vest a României, cu o putere instalată de 1285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h. Nu a produs niciodată cât ar fi putut și a produs din ce în ce mai puțin în ultimii ani din cauza managementului dezastruos derulat de toate guvernările PSD și PNL”, conchide deputata Pollyanna Hangan. Licitația pentru Mintia va fi reluată în 29 iulie, apoi în 12 și, respectiv, 26 august.