
Pompierii hunedoreni au nevoie de sprijinul locuitorilor judeţului pentru a putea cumpăra o autospecială cu capacitate de trecere mărită.
Este vorba despre un vehicul cu şenile (foto), cu o tracţiune 8×8, care poate fi folosit atât vara pe roţi, cât şi pe timp de iarnă, pe şenile, mai ales în cazul intervenţiilor în zonele greu accesibile, izolate de nămeţi.
„Asemenea autospeciale au fost utilizate cu succes în luna decembrie, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase specifice iernii, pentru salvarea a 36 persoane blocate, izolate sau cu afecţiuni medicale grave, din zonele afectate”, spune maiorul Viorel Demean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Pentru a putea achiziţiona, însă, această autospecială, e nevoie de fonduri, iar pompierii fac un apel către locuitorii judeţului care doresc să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor în situaţii de urgenţă, să direcţioneze către Asociaţia „Salvatorii hunedoreni” (organizaţie non-profit, formată din aproape 900 de angajaţi ai inspectoratului, menită să atragă fonduri pentru achiziţionarea de tehnică şi echipamente necesare echipajelor SMURD) doi la sută din impozitul datorat statului.
Citiţi mai multe în ediţia tipărită de mâine.