Connect with us
Data: 23/02/2025
.

Actualitate

Pompierul care a salvat de la moarte o fată – premiat de primarul Petru Mărginean

Publicat

pe

Curaj şi dăruire

Claudiu Pălimariu a fost recompensat pentru spiritul civic de care a dat dovadă chiar dacă nu era în timpul serviciului

Claudiu Pălimariu, Pomipierul care a intervenit decisiv în salvarea unei tinere ce riscă să se înece în râul Strei luna trecută, a fost premiat şi felicitat de reprezentanţii Primăriei municipiului Deva. Reamintim că în data de 14 iulie, plutonierul major aflat în timpul liber pe malul râului Strei, a fost singura persoană care a răspuns apelurilor disperate ale unui tânăr care solicita ajutor pentru salvarea unei tinere care se afla în stare de inconştienţă în râul Strei. „Eu cred că actele de eroism şi curaj într-o societate în care spiritul civic dispare trebuie premiate şi recompensate pentru ca astfel să cultivăm şi să arătăm lumii că se poate şi să ne pese de cei de lângă noi. Gestul pe care l-a făcut tânărul pompier este unul plin de curaj care nu putea să nu fie recompensat”, susţine primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. Pentru că nu au fost găsite pârghile legale ca premiul în bani să fie oferit din bugetul local, banii au fost acordaţi în numele Primăriei şi a Consiliului Locale de către edilul-şef al Devei. „Acestă diplomă şi recompensă mă onorează, însă eu consider că în această acţiune eu nu am făcut altceva decât să îmi fac datoria. Le mulţumesc celor care au decis că merit un premiu şi nu îmi doresc altceva decât ca şi pe viitor să pot ajuta în asemeanea situaţii”, a precizat plutonierul major din cadrul Detaşamentului de Pompieri din Orăştie, Claudiu Pălimariu.

 

Advertisement

Actualitate

Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Publicat

pe

Redactat de

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.

A fost solicitată și intervenția unui elicopter.

„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.

 

Foto cu caracter ilustrativ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 24 Februarie 2025

Chitid

09:00 – 17:00

Vălari

09:00 – 17:00

Advertisement

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principala, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândusei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Marti, 25 Februarie 2025

Chitid

Advertisement

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Advertisement

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Miercuri, 26 Februarie 2025

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (partial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Advertisement

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Streisângiorgiu

09:00 – 17:00

Petrila, str. Mesteacănului

Advertisement

09:00 – 17:00

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Petroșani, str. Sasa, Paraieni, Danutoni, CED Strambuta, SOCOM-Service Auto Livezeni, organizare santier Hidroconstructia, Motel Gambrinus, EC Electronics-zona Gambrinus, service auto-zona Gambrinus

09:00 – 17:00

Advertisement

Joi, 27 Februarie 2025

Vălari

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (partial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Advertisement

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

Advertisement

09:00 – 17:00

Streisângiorgiu

09:00 – 17:00

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Gura Luncii

09:00 – 17:00

Petroșani, strazile Funicularului, Progresului, Substatie CFR Petroșani

09:00 – 17:00

Petroșani, str. Sasa, Paraieni, Danutoni, CED Strambuta, SOCOM-Service Auto Livezeni, organizare santier Hidroconstructia, Motel Gambrinus, EC Electronics-zona Gambrinus, service auto-zona Gambrinus

Advertisement

09:00 – 17:00

Vineri, 28 Februarie 2025

Vălari

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (partial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Valea Sângiorgiului

09:00 – 17:00

Advertisement

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cupele europene la fotbal

Publicat

pe

Redactat de

CHAMPIONS LEAGUE

Play-off retur

Milan – Feyenoord 1-1 (0-1)

Atalanta – Bruges 1-3 (1-2)

Bayern – Celtic 1-1 (2-1)

Advertisement

Benfica – Monaco 3-3 (1-0)

Dortmund – Sporting 0-0 (3-0)

PSG – Brest 7-0 (3-0)

Real – Man. City 3-1 (3-2)

Eindhoven – Juventus 3-1 (1-2)

Advertisement

* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur

Optimi

I: PSG – Liverpool (5.03, 22:00/11.03, 22:00)

II: Bruges – A. Villa (4.03, 19:45/12.03, 22:00)

III: Real – Atletico (4.03, 22:00/12.03, 22:00)

Advertisement

IV: Eindhoven – Arsenal (4.03, 22:00/12.03, 22:00)

V: Benfica – Barcelona (5.03, 22:00/11.03, 19:45)

VI: Dortmund – Lille (4.03, 22:00/12.03, 19:45)

VII: Bayern – Leverkusen (5.03, 22.00/11.03, 22:00)

VIII: Feyenoord – Inter 5.03, 19:45/11.03, 22:00)

Advertisement

*Între paranteze sunt trecute datele și orele de desfășurare ale meciurilor

Sferturi (8-9/15-16 apr)

A: Câștigătoare I – Câștigătoare II

B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III

C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI

Advertisement

D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII

Semifinale (29-30 apr/6-7 mai)

1: Câștigătoare B – Câștigătoare A

2: Câștigătoare C – Câștigătoare D

* Datele și orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite

Advertisement

ulterior

Finala (31 mai, 22:00, Munchen)

Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2

EUROPA LEAGUE

Play-off retur

Advertisement

Bodo – Twente 5-2 (1-2)

Galatasaray – Alkmaar 2-2 (1-4)

FCSB – PAOK 2-0 (2-1)

Roma – Porto 3-2 (1-1)

Vikt. Plzem – Ferencvaros 3-0 (0-1)

Advertisement

Ajax – St. Gilloise 1-2 (2-0)

Sociedad – Midtjylland 5-2 (2-1)

Anderlecht – Fenerbachce 2-2 (0-3)

* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur

Optimi (6-13 martie)

Advertisement

I: Vikt. Plzen – Lazio (22:00; 19:45)

II: Bodo – Olympiacos (22:00; 19:45)

III: Ajax – Eintracht F. (22:00; 19:45)

IV: Alkmaar – Totteham (19:45; 22:00)

V: Roma – Bilbao (22:00; 19:45)

Advertisement

VI: Fenerbachce – Rangers (19:45; 22:00)

VII: FCSB – Lyon (19:45; 22:00)

VIII: Sociedad- Man. United (19:45; 22:00)

*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor

Sferturi (10-17 aprilie)

Advertisement

A: Câștigătoare II – Câștigătoare I

B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III

C: Câștigătoare VI – Câștigătoare V

D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII

Semifinale (1-8 mai)

Advertisement

1: Câștigătoare B – Câștigătoare A

2: Câștigătoare C – Câștigătoare D

* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior

Finala (21 mai, 22:00, Bilbao)

Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2

Advertisement

CONFERENCE LEAGUE

Play-off retur

Betis – Gent 0-1 (3-0)

Ol. Ljubljana – Borac 0-0 (0-1)

Pafos – Omonia 2-1 (1-1)

Advertisement

Heidenheim – Copenhaga 1-3 (2-1)

Jagiellonia – B. Topola 3-1 (3-1)

Ap. Nicosia – Celje 0-2 (2-2)

Panathinaikos – Vikingur 2-0 (1-2)

Shamrock – Molde 4-6 (1-0)

Advertisement

* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur

Optimi (6-13 martie)

I: Betis – Guimaraes (19:45; 22:00)

II: Jagiellonia – Cercle (22:00; 19:45)

III: Celje – Lugano (22:00; 19:45)

Advertisement

IV: Panathinaikos – Fiorentina (19:45; 22:00)

V: Copenhaga – Chelsea (19:45; 22:00)

VI: Molde – Legia (19:45; 22:00)

VII: Pafos – Djurgardens (22:00; 19:45)

VIII: Borac – Rapid V. (22:00; 19:45)

Advertisement

*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor

Sferturi (10-17 aprilie)

A: Câștigătoare I – Câștigătoare II

B: Câștigătoare III – Câștigătoare IV

C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI

Advertisement

D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII

Semifinale (1-8 mai)

1: Câștigătoare A – Câștigătoare B

2: Câștigătoare C – Câștigătoare D

* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior

Advertisement

Finala (28 mai, 22:00, Wroclaw)

Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate