Connect with us
Data: 21/01/2025
.

Actualitate

Poştaşii şi ceferiştii din judeţ şi-au strigat nemulţumirile în stradã

Publicat

pe

Prefectura Hunedoara – „asaltată” de protestari

Într-un interval de doar câteva ore ieri, prin faţa sediului prefecturii judeţului Hunedoara s-au perindat zeci de protestatari care au dorit să facă cunoscute nemulţumirile lor în faţa reprezentatului guvernului în teritoriu. Primii au fost poştaşii hunedoreni, care, în semn de protest faţă de campania de intimidare dusă de şefii companiei faţă de angajaţii ce au participat la mitingul din 12 februarie au purtat pe faţă măşti inscripţionate cu „semnul întrebării”, simbolizând identitatea ascunsă a purtătorului.

Angajaţii CFR au mărşuluit de la gară către Prefectura Hunedoara

Angajaţii CFR au mărşuluit de la gară către Prefectura Hunedoara

Acestora le-au urmat ceferiştii care au organizat un marş de protest ce s-a finalizat în faţa aceleiaşi instituţii. Mult mai vocali decât poştaşii, ceferiştii le-au atras atenţia guvernaţilor că nu vor accepta să rămână pe drumuri preferând să ia măsuri drastice împotriva celor vinovaţi. „Ce o să facem? O să tăiem frunze la câini? Nu, o să-i tăiem pe ei!”, a strigat unul dintre protestari la portavoce.

„Practici bolşevice” asupra poştaşilor

Poştaşii au venit la protest cu măşti pe faţă

Poştaşii au venit la protest cu măşti pe faţă

Sediul Prefecturii Hunedoara a fost supus ieri „asediului” angajaţilor din CFR şi a celor din Poşta Română. Mai exact, într-un interval de doar câteva ore, reprezentanţii acestei instituţii au trebuit să dea piept cu nemulţumirile şi îngrijorările salariaţiior celor două companii de stat care aşteaptă de la instituţiile statului soluţii viabile la problemele lor. Primii care au ajuns în faţa prefecturii au fost poştaşii hunedoreni, decizia acestora de a picheta sediul prefecturii fiind o consecinţă a veştilor proaste din ultima perioadă. Printre acestea s-au numărat diminuarea numărului de tichete de masă a angajaţilor, concedierea unui număr de 1.800 de persoane sau reducerea cu 50 la sută a subunităţilor poştale. Mai mult, liderii de sindicat au acuzat conducerea Poştei Române că, după ultima acţiune de protest organizată la Bucureşti, s-a dezlănţuit o adevărată prigoană asupra participanţilor la miting. „Semnalele din ţară privind presiunile care pot fi asociate cu practicile bolşevice din vremea comunismului sunt extrem de îngrijorătoare. Este inadmisibil să chemi la raport un angajat aflat în concediu şi să îl întrebi ce a căutat în Bucureşti la miting”, a declarat Florin Cheţe (foto mic), liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştaşilor din România (SLPR) Hunedoara. În urma întâlnirii liderilor celor prezenţi la miting cu subprefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă acesta i-a asigurat că va face toate demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie aduse la cunoştiinţa celor abilitaţi să ia măsuri.

Ceferiştii nu mai vor să fie „sacrificaţi”

CheteMult mai numeroşi, mai vocali şi mai îndârjiţi împotriva actualilor guvernaţi au fost însă ceferiştii hunedoreni şi pensionarii care provin din rândul acestora. Astfel, după ce au mărşăluit pe străzile municipiului Deva, cei aproximativ 200 de ceferişti au poposit în faţa sediului Prefecturii Hunedoara unde şi-au strigat nemulţumirile. Purtând pancarte pe care se putea citi „Tot ce ne-aţi promis a rămas un vis!” sau „Tot ce-a fost privatizare a fost jaf la drumul mare!”, protestatarii au fluierat şi au strigat lozinci împotriva actualilor guvernaţi şi a celor care au contribuit la falimentul acestei companii. „În anul 1992, CFR-ul era o companie care avea profit. Declinul acestei firme de stat a început din anul 1993 când politicienii care s-au succedat la putere au prăduit această companie. Au urmat disponibilizări masive, iar CFR-ul a fost vândut la bucată. Din păcate, constatăm că ăştia care au venit la putere sunt tot la fel. Toţi sunt o apă şi un pământ”, a concluzionat Barbu Bărbulescu, unul din liderii protestatarilor.

Miting-Postasi-prefectura-2013-(10)De asemenea, şi protestarii din rândul ceferiştilor au acuzat şefii de companie de presiuni în rândul angajaţilor, pentru a nu fi prezenţi la miting. „Am fost anunţat de numeroşi colegi de-ai noştri că au renunţat să vină la protest din cauza presiunilor care se fac asupra lor. Le spun că nu au de ce să se teamă şi că asta îşi doresc, de fapt, cei care conduc compania. Trebuie să fie solidari cu colegii lor pentru că aceştia protestează şi în numele lor”, a spus Bărbulescu.

La finalul protestului, ceferiştii au anunţat că nu se vor lăsa şi vor protesta în fiecare săptămână. Mai mult, aceştia au spus că vor veni la miting cu toată familia. „O să ieşim la miting cu copiii, cu soţiile şi de ce nu cu toţi cei care ne sunt aproape. Vrem ca aceia care conduc acum destinele noastre să înţeleagă că deciziile lor afectează toţi membrii unei familii”, a declarat Barbu Bărbulescu.

Advertisement

Actualitate

Serviciu social nou al DAS Deva: Îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele adulte cu dizabilități, din municipiul Deva, care nu au capacitatea de a se gospodări singure și de a îndeplini cerințele firești ale vieții de zi cu zi pot beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu, acordate de Direcția de Asistență Socială Deva – indiferent de gradul de dizabilitate în care sunt încadrate.

Serviciile de îngrijire la domiciliul pentru persoane adulte cu dizabilități se acordă gratuit și au ca scop limitarea sau înlăturarea efectelor unor situații care pot afecta viața adulților cu dizabilități sau pot genera riscul de excluziune socială a acestora.

BENEFICIARI ai serviciului social pot fi:

– orice persoană adultă cu dizabilități, cu domiciliul sau reședința în municipiul Deva și localitățile aparținătoare, care deține un certificat valabil de încadrare în grad de handicap și nu a încheiat un contract de întreținere cu alte persoane sau asociații

-persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav cu asistent personal – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal

Advertisement

– persoanele cu dizabilități, încadrate în grad de handicap accentuat sau grav, aflate în îngrijirea unui asistent personal profesionat – cu condiția ca serviciile sociale de care beneficiază să fie altele decât cele acordate de asistentul personal profesionist

Principalele SERVICII acordate:

-sprijin pentru îngrijire personală și a locuinței

-sprijin pentru hrănire și hidratare (efectuarea de cumpărături, pregătirea alimentelor pentru gătit, hrănire și hidratare, inclusiv prin utilizarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces)

-integrare și participare socială și civică (însoțirea în mijloacele de transport și la anumite activități/evenimente desfășurate în familie sau comunitate, sprijin în activități de administrare și gestionare a bunurilor etc.)

Advertisement

-servicii medicale de recuperare și reabilitare (electroterapie, kinetoterapie, masaj, tratament injectabil)

Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități se realizează în baza unui contract, încheiat între Direcția de Asistență Socială Deva și beneficiarul serviciilor sau reprezentantul legal al acestuia. Condițiile de accesare a noului serviciu social, actele necesare pentru acordarea acestuia, criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor, conținutul contractului de acordare a serviciilor, drepturile și obligațiile părților și situațiile în care acordarea serviciului social încetează sau se suspendă pot fi consultate în Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social „Servicii de îngrijiri la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități”, disponibil pe site-ul oficial al Direcției de Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0254.218.030, de luni până joi – între orele 8:00 – 16:30 sau vineri – între orele 8:00 – 14:00.

 

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit

Publicat

pe

Redactat de

UPDATE-  Bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Petroșani. Pe perioada dispariției, acesta nu a fost victimizat, a informat IPJ Hunedoara. 

Știrea inițială

Un tânăr, în vârstă de 34 de ani, a fost dat dispărut de tatăl său, după ce a plecat de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit.

Astăzi, în jurul orei 11:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de un bărbat din comuna Pui, despre faptul că fiul său, Creciunesc Doinel Mădălin (foto), de 34 de ani, din comuna Pui, ar fi plecat voluntar la data de 20 ianuarie 2025, în jurul orei 11:00, de la locuința sa din Petroșani spre municipiul Deva și nu a mai revenit. Polițiștii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii bărbatului, care a fost dat în urmărire națională”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Advertisement

Tânărul dat dispărut are o înălțime 1,80 m, păr șaten scurt, ochi căprui, având un cercel în urechea stângă. La momentul plecării voluntare, era îmbrăcat cu o geacă de culoare neagră și pantaloni jeans de culoare albastră.

Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cel în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, astăzi, în jurul orei 13:15, pe podul de pe DN 66, în zona Livezeni din municipiul Petroșani.

“Din primele verificări, echipajul deplasat la fața locului a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Petroșani, nu ar fi acordat prioritate unei ambulanțe aflată în misiune. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o femeie de 64 de ani. Șoferii celor două autoturisme (bărbatul de 59 de ani și femeia de 64 de ani) au suferit leziuni, acordându-li-se îngrijiri medicale, fără a fi transportați la spital”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeste mai mult ...

Actualitate