Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a avut o întâlnire cu directorii unităților de învățământ. La întrunirea, desfășurată la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, au luat parte și reprezentanți ai mai multor instituții din județ. „Pentru începerea noului an școlar, totul trebuie să fie organizat impecabil”, a afirmat prefectul județului, Călin Petru Marian.
“Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara (Spiru Haret), cu acest dicton am început discursul adresat directorilor unităților de învățământ preuniversitar hunedorean. Și cred că este un adevăr general acceptat. Cred că tot ceea ce astăzi construim împreună, se va materializa și se va vedea în anii următori, iar educația este una dintre cele mai puternice unelte prin care putem schimba lumea. Pentru începerea noului an școlar, din punct de vedere organizatoric, totul trebuie să fie organizat impecabil, astfel încât tinerii noștri să deschidă un noul capitol din viață, în deplină siguranță. În acest sens, prin măsurile adoptate de ISU Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Judetean „Decebal” Hunedoara, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara sunt asigurate condițiile necesare de siguranță”, a declarat prefectul Călin Petru Marian.
Prefectul a mai spus că, în anul școlar precedent, a purtat numeroase discuții cu directorii unităților de învățământ din județul nostru, dar și cu inspectorii școlari, scopul fiind acela de a obține cât mai multe finanțări PNRR pentru digitalizare, una dintre prioritățile majore pentru un act educational calitativ. “Cred că este important ca și în acest an școlar să insităm pe această componentă și să modernizăm cât mai mult școlile hunedorene”, este de părere prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
