Actualitate
Premieră în serviciile sociale hunedorene. Va fi înființat un „Centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilități”
Pentru prima dată, persoanele adulte cu dizabilități din județul Hunedoara vor beneficia de servicii sociale special pentru ele, în cadrul unui „Centru respiro”. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara a încheiat cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții Convenția de finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului Centrul respiro pentru persoane adulte cu dizabilități Petroșani. Valoarea totală a proiectului este de 125.856,21 lei, iar perioada de implementare este de 8 luni. Din valoarea totală a proiectului, suma de 114.309,77 lei reprezintă fonduri nerambursabile acordate de Autoritatea finanțatoare (A.N.D.P.D.C.A.), iar 11.546,44 lei este valoarea contribuției proprii a D.G.A.S.P.C. Hunedoara, reprezentând 10,10% din valoarea finanțării nerambursabile. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități și prevenirea instituționalizării acestora la nivelul județului Hunedoara. Proiectul vizează dezvoltarea sistemului de servicii sociale în județul Hunedoara prin crearea unui serviciu specializat – centru respiro. Centrul, cu o capacitate de 4 locuri, va fi înființat în municipiul Petroșani și va răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilități, care pentru o perioadă limitată nu pot fi îngrijite în propria familie.
Centru de îngrijire și asistență 24 din 24 de ore
„Centrul respiro” este un serviciu de tip rezidențial care oferă servicii de îngrijire și asistență 24 de ore din 24, continuu sau fracționat, pe durată determinată și în anumite situații. Beneficiarii centrului vor fi persoane cu dizabilități, care dețin certificat de încadrare în grad de handicap valabil, cu domiciliul în județul Hunedoara, aflate în îngrijirea asistentului personal, asistenților personali profesioniști, tutorilor sau a altor membri ai familiei, care sunt în imposibilitate temporară de asigurare a îngrijirii lor.
„Prin intermediul proiectului, spațiul pus la dispoziție de către D.G.A.S.P.C. Hunedoara va fi reabilitat și dotat corespunzător, creându-se un mediu cât mai aproape de cel familial, conform standardelor minime de calitate. Până la sfârșitul perioadei de implementare a proiectului, centrul va fi funcțional. Centrul respiro pentru persoane adulte cu dizabilități Petroșani a fost inclus în organigrama D.G.A.S.P.C. Hunedoara, s-au început lucrările de reabilitare și dotarea centrului, se lucrează la elaborarea cadrul metodologic necesar, va fi selectat, instruit și angajat personalul și se va elabora și depune documentația necesară pentru licențierea centrului.
În cadrul centrului, persoanele adulte cu dizabilități vor beneficia de găzduire, îngrijire personală, hrană, îngrijire medicală primară, activităţi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică”, a transmis Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara.
Prin serviciile oferite, Centrul respiro va contribui la nivel județean la prevenirea fenomenelor care pot determina instituționalizarea adultului cu dizabilități.
Actualitate
Corvinul este pe loc de play-off
În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.
Succes cu 2-1 la Oradea
Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vede” un henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR): „Am votat pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități”
Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR) a declarat, duminică, la Hunedoara, că a votat „pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre”.
„Am votat, azi, pentru candidatul care are o viziune rațională pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre. Am votat pentru candidatul care crede că statul trebuie să fie în slujba oamenilor și care știe că cetățenii nu sunt subordonații statului. După un președinte jucător și un președinte absent, este vremea să avem un președinte responsabil. De aceea, am votat pentru candidatul rațiunii și al bunului simț!”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 9 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni