
Au concurat de Valentine`s Day
Cei mai convingători vor primi titlul de „Cuplul anului 2013” şi vor fi recompensaţi cu o cină romantică
Îndrăgostiţii din întreaga lume şi-au declarat ieri, mai mult ca oricând sentimentele faţă de persoana iubită. Însă, câteva zeci din municipiul Hunedoara şi-au manifestat iubirea în mod public, în cadrul unui concurs organizat de primăria din localitate.

În faţa casei de cultură s-au perindat zeci de cupluri îndrăgostite, decise să intre în „joc” ţintind spre marele premiu, o cină romanticăşi titlul de „Cuplul anului 2013”.
Fotografii şi declaraţii de dragoste
Poze, declaraţii şi dans au fost cele trei probe prin care cuplurile participante au trebuit să-şi dovedească sentimentele. Mai întâi, încadraţi de o inimă mare de catifea aşezată pe platoul instituţiei din localitate, îndrăgostiţii au trebuit să se lase „surprinşi” de aparatele de fotografiat, posibil în cele mai trăsnite sau haioase poziţii. Mai sfioşi sau fără inhibiţii, îmbrăţişaţi sau sărutându-se, amorezii au încercat să fie cât mai convingători, ştiind că momentele imortalizate vor ajunge să fie privite şi votate, pe un site de socializare, de prietenii şi cunoscuţii lor.
Tot de originalitate au trebuit să dea dovadă şi la cea de-a doua probă când, concurenţii au avut ocazia să-şi scrie dragostea pe bileţele.În schimb, proba practică le-a testat îndrăgostiţilor îndemânarea şi sincronizarea. Participanţii au trebuit să danseze ţinând un fruct cu fruntea, evident fără să-l scape. Dacă ultimele probe, i-au pus sau nu în dificultate pe concurenţi, prima îi va ţine cu sufletul la gură încă o săptămână. Tocmai fotografiile imortalizate şi încadrate de inima de catifea vor stabili perechea câştigătoare, acestea fiind postate pe Facebook, până în data de 24 februarie. De Dragobete va fi desemnat cuplul câştigător în funcţie de câte „like-uri” reuşeşte să strângă.