Connect with us
Data: 14/12/2024
.

Actualitate

Primarii din Valea Jiului: „Ninsoarea nu ne ia prin surprindere”.

Publicat

pe

„Ninsoarea nu ne ia prin surprindere!” pare a fi sloganul pe care îl auzim an de an la edilii care jură că nu va fi zăpada atât de mare astfel încât ei să nu facă față și să o curețe la timp. Așa se întâmplă și acum, când fiecare primar din Valea Jiului spune că se pregătește de licitație, că are sau că va avea grijă să aibă străzi curate, indiferent cât va fi iarna de lungă și de grea.

Primarii vorbesc despre stocuri și încearcă să liniștească populația cu vorbe. La Petroșani sunt și utilajele, care așteaptă să treacă inspecția de specialitate. „Suntem pregătiți pentru deszăpezire. O să facem și inspecția utilajelor în perioada următoare”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Și la Vulcan lucrurile merg bine, iar primarul consideră că nici nu vor fi probleme. „Avem firma consililului local, Pregoterm, care va face toate lucrările de deszăpezire, curățenie și amenajarea teritoriului. Consider că este dotată cu utilajele necesare, cu forță de muncă și am făcut față și până acum la toate intemperiile din Vulcan. Avem asigurat stocul de nisip, sar și utilaje și forță de muncă”, spune Gheorghe Ile.

Și dacă alții au mai multe utilaje, cei de la Aninoasa spun că le ajunge unul și îl vor închiria în perioada următoare. „Suntem pregătiți. Am avut contract cu o firmă de deszăpezire. La sfârșitul sezonului rece din iarnă, l-am încheiat. Acum suntem în procedură de achiziție de pe SEAP a serviciului. Am identificat deja societățile care au prețul rezonabil și cu care ne putem noi încadra, că la noi este necesară o singură mașină care să răspândească material antiderapant. Urmează să încheiem contractul, avem banii prevăzuți în buget și suntem pregătiți”, a afirmat și Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.

Lupeniul nu va fi sub zăpadă, asigură primarul Cristian Resmeriță, cel care a și făcut deja inspecția și a verificat cum stă și cu stocurile de material antiderapant, pentru că până la zăpadă, poleiul ar putea să facă probleme. „Din punct de vedere al deszăpezirii, municipiul Lupeni nu are niciun fel de problemă, în momentul de față. Vreau să vă spun că nu ne prinde sezonul de iarnă nepregătiți, sau să ne ia prin surprindere, cum se întâmpălă în multe colțuri ale țării. În momentul de față, municipalitatea are un contract în derulare și pentru aceste servicii și chiar în aceste zile am verificat dacă avem stocul de nisip, sare, utilajele în stare de funcțiune și nu există niciun fel de problemă”, a adăugat Cristian Resmeriță, primarul din Lupeni.

La Uricani și la Petrila nu de știe cum va fi, deoarece primarii nu au putut fi contactați. Așadar, rămâne de văzut dacă edilii din Valea Jiului vor fi sau nu luați prin surprindere de zăpadă.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Hunedoara: A început construirea noii capele de la cimitirul Valea Seacă

Publicat

pe

Redactat de

Primele lucrări în cadrul proiectului pentru construirea unei noi capele la cimitirul Valea Seacă au început vineri, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara. Pentru început, este necesară demolarea unor anexe aflate pe amplasamentul viitoarei clădiri.

Sursa: Primăria Hunedoara

Noua capelă va avea o suprafaţă construită de 780 metri pătrați, dispusă pe un singur nivel, opt săli de depunere separate, alături de toate facilităţile necesare unei astfel de clădiri, la standardele actuale. Potrivit reprezentanților municipalității, investiţia totală se ridică la 13,5 milioane de lei, este susţinută din bugetul local şi cuprinde, pe lângă capelă, şi dotarea cimitirului cu 12 cişmele şi 12 coşuri de gunoi nou amplasate, precum şi organizarea şi amenajarea de noi loturi în cadrul cimitirului.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, spune că vechea capelă de la cimitirul Valea Seacă nu mai corespundea nevoilor comunităţii din niciun punct de vedere. “Din respect pentru cei dragi care ne părăsesc pentru o lume mai bună, ne-am gândit că trebuie să facem o astfel de investiţie. Ştiu că nimeni şi nimic nu poate alina durerea pierderii unei persoane dragi, dar măcar atât să putem face şi noi, administraţia locală: să le asigurăm aparţinătorilor condiţii mai bune la viitoarea capelă, în momente atât de dificile pentru oricine”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării din orașul Aninoasa

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă din lemn a unei gospodării din orașul Aninoasa.

Trei echipaje de stingere și un echipaj medical SMURD s-au deplasat la fața locului. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

“Sosite de urgență la locul incendiului, pompierii au constatat ca ardea generalizat o anexă gospodărească din lemn. Incendiul a fost stins de forțele de intervenție, fiind eliminat pericolul de extindere la casa de locuit aflată în imediata apropiere. În urma izbucnirii flăcărilor, nicio persoană nu a fost rănită și nici nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Au ars două construcții din lemn: anexa gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 25 metri pătrați, dar și o afumătoare, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Cauza probabila a incendiului: foc deschis in spatii închise, lăsat nesupravegheat”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident cu o mașină și un camion, pe DN 66, la Merișor. Un autobuz plin cu copii, acroșat

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineață, pe DN 66, în localitatea Merișor. Un autoturism și un camion au fost implicate într-o coliziune, în urma impactului dintre cele două autovehicule fiind acroșat și un autobuz în care se aflau zeci de copii. Șoferul autoturismului a fost transportat la spital. Niciunul dintre pasagerii autobuzului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

“Echipaje de pompieri ai Detașamentului Petroșani și ai Gărzii de Intervenție Baru au fost alertate, în această dimineață, despre producerea unui accident rutier pe DN 66, în localitatea Merișor. La intervenție au participat și două echipaje medicale, unul SMURD al Detașamentului de pompieri Petroșani și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara. Ajunse de urgență la locul producerii evenimentului rutier, pompierii au constatat că accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre un autoturism și un camion (trailer). În urma impactului dintre aceste 2 autovehicule a fost acroșat și un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, dintre care 45 de copii. Autobuzul și-a continuat deplasarea încă aproximativ 700 metri, până la o parcare. Niciunul dintre pasagerii autocarului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, de la Petroșani a fost direcționat un alt autobuz pentru a prelua pasagerii și continuarea deplasării spre Craiova. Pe de altă parte, la sosirea echipajelor de intervenție, conducătorul autoturismului care a intrat în coliziune cu autocamionul se afla în afara autovehiculului, conștient și cooperant. După evaluarea echipajelor medicale a fost transportat la spitalul din Petroșani pentru investigații medicale de specialitate. Pompierii au acționat pentru curățarea carosabilului astfel încât circulația rutieră să poată fi reluată în siguranță”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate