Actualitate
Primarul din Pestișu Mic și-a început cel de-al doilea mandat
Comuna Pestişu Mic, situată mai ferit de privirile trecătorului, undeva între Deva şi Hunedoara, dar având „graniţă” şi cu alte trei localităţi rurale din judeţ, respectiv Cerbăl, Cârjiţi şi Veţel, are o împărţire destul de interesantă. Astfel trei dintre satele componente, Ciulpăz, Cutin şi Dumbrava aparţin de Ţinutul Pădurenilor, celelalte aşezări ale comunei Pestişu Mic fiind Almașu Mic, Josani, Mânerău, Nandru, Valea Nandrului şi localitatea de reşedinţă omonimă, fiind „arondate” Văii Mureșului.
În funcție din 2020
În comună, care are o suprafață ce depășește 52 de kilometri pătrați, trăiesc peste 1.200 de oameni, populația fiind în creștere, datorită poziționării geografice, dar și al creșterii gradului de confort. Primar al comunei este, din 2020, Daniel Saul Dobruțchi. Din această săptămână, primarul din Pestișu Mic și-a început, după validarea rezultatelor alegerilor locale și învestitura oficială, un nou mandat în fruntea comunei. La ședința festivă de învestitură au fost prezenți, alături de primarul Daniel Saul Dobruțchi, Doris Visirin, prefectul județului Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu, directorul APIA Hunedoara, Călin Petru Marian, precum și reprezentanți ai administrației publice locale. ”Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru tot sprijinul, mulțumesc doamnei deputat Vetuța Stănescu, domnului director Călin Petru Marian pentru că au fost mereu alături de locuitorii aceste comune. Îi felicit pe consilierii locali pentru mandatele obținute și sunt convins că vom face o echipă bună pentru următorii patru ani. Am fost cu toții aleși de comunitate și trebuie să ne dedicăm activitatea pentru binele comunității”, a spus, cu această ocazie, primarul comunei Peștișu Mic, Daniel Dobruțchi.
Au fost finalizate reparațiile de la școala din Mănerău
Administrația publică locală din comuna hunedoreană Pestișu Mic nu a intrat în vacanță în perioada de mai bine de trei luni care a trecut de la alegerile locale și până la preluarea mandatelor, ci a lucrat, în continuare, în folosul comunității. Iar câteva exemple sunt de dată recentă. “După începerea implementării proiectului „Constuirea unei școli verzi în comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, care se derulează prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un alt proiect a fost finalizat. Este vorba despre lucrările de reparații la Școala primară din satul Mănerău. În același sat vor fi demarate și lucrările de reparații la Căminul cultural. Totodată, în continuare se desfășoară lucrările de execuție a locului de joacă pentru copii din localitatea Mănerău”, a declarat Daniel Saul Dobruțchi, primarul comunei hunedorene Pestișu Mic.
Contract de finanțare pentru drumuri agricole
De asemenea, tot de curând, a fost semnat un contract de finanțare pentru un obiectiv de importanță pentru locuitorii comunei Pestișu Mic. „A fost semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, pentru proiectul ,,Realizare infrastructură de acces agricol în comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, intervenția DR-27 – drumuri agricole; valoarea contractului de finanțare este de 4.975.600,00 lei.
Lungimea infrastructurii de acces agricolă modernizată de pe raza comunei noastre prin proiect este de 14,38 km”, a spus primarul comunei hunedorene Pestișu Mic, Daniel Saul Dobruțchi.
A început depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Și componenta socială este în atenția administrației publice locale din Pestișu Mic. Astfel, la sediul Primăriei comunei Pestișu Mic se pot depune, din această săptămână cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025. Acesta poate fi obținut de cei care înregistrează un venit mediu net în plată de până la 1.386 de lei pe lună pe mebru de familie sau de maximum 2.053 de lei în cazul persoanelor singure. Aceste persoane trebuie să locuiască efectiv la adresa pentru care se solicită acordarea ajutorului De asemenea, persoanele solicitante nu trebuie să dețină anumite bunuri prevăzute pe lista lista celor ce conduc la excluderea acordării ajutorului de încălzire, fiind vorba despre clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, terenuri intravilane mai mari de 2.000 de metri pătrați, autoturisme cu o vechime mai mică de zece ani, diverse utilaje agricole, animale ale cărot valoare de producție depășește 1.000 de euro pentru persoanele fizice sau 2.500 de euro de familie ori depozite bancare de peste 3.000 de lei. Documentele necesare ce trebuie depuse sunt copii după actele de identitate din care să reiasă componența familiei, adeverințe din care să reiasă veniturile familiei din luna anterioară, adeverință de la Registrul Agricol cu terenul deținut în proprietate, copie de la certificatul de handicap, unde este cazul, copie după o factură de energie electrică și orice act care dovesște proprietatea asupra locuinței pentru care se solicită ajutorul de încălzire. Informații suplimentare privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece 2024 – 2025 se pot obține de la sediul Primăriei comunei Pestișu Mic, la nr. de telefon 0254/735735 sau la adresa de e-mail pestisumic@yahoo.com, persoane de contact fiind Dorin Pârlea și Angela Bera.
Actualitate
CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.
“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:
– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;
– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;
– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Acțiuni ale AJF Hunedoara
La Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara este activitate intensă. AJF Hunedoara desfășoară acțiuni interesante în zilele următoare.
Campionatul județean de futsal
În ordine cronologică, prima este Campionatul Județean de futsal, la masculin și feminin. La masculin se vor organiza campionate pentru seniori și juniori U17, iar la feminin vor fi două grupe valorice. Data limită de înscriere pentru echipele doritoare este 15 decembrie.
Gala fotbalului hunedorean
Pe 19 decembrie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, AJF va organiza “Gala fotbalului hunedorean”, manifestare ajunsă la cea de-a doua sa ediție. “Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere Talente, Antrenorul Anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și ssperanță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 9 ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 3 ore in urma
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00
-
Actualitatecu o zi in urma
„Ziua Națională a României”, marcată la Deva. Ceremonial public la Cimitirul Eroilor