Connect with us
Data: 14/06/2025
.

Comunitate

Primarul în funcție din Densuș va lucra în slujba comunității din Consiliul Local

Publicat

pe

Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Densuș are în componență șapte sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.

Mesaj plin de fair – play

Cei care domiciliază în Densuș au votat, în număr mare, la alegerile din 9 iunie. În urma votului exprimat, comuna Densuș va avea un nou primar. Primarul în exercițiu a transmis un mesaj plin de fair-play după afișarea rezultatelor și a anunțat că își va continua munca în slujba comunității din funcția de consilier local sau din cea de viceprimar, după cum arată majoritatea din legislativul din Densuș. „Mulțumesc tuturor sutelor de cetățeni ai comunei Densuș care m-au susținut și au dorit ca eu să continui în funcția de primar, pentru un al treilea mandat Nu s-a întâmplat cum au dorit ei, însă eu îi îndemn să fie calmi la fel cum sunt și eu, și să nu fie supărați pentru că viața merge înainte. Îmi voi duce mandatul la capăt și voi munci până în ultima zi a acestuia pentru toți cetățenii comunei Densuș, așa cum am făcut-o în toți acești ani de când sunt primar. Le mulțumesc și celor care i-au votat pe contracandidații mei și le spun că eu am muncit întotdeauna pentru ca toți cetățenii comunei Densuș să beneficieze de condiții cât mai bune de viață, indiferent dacă m-au votat sau nu. Îi doresc succes viitorului primar și sper să facă lucruri bune pentru comuna noastră.Mulțumesc și colegilor mei de partid, pentru că împreună am reușit să câștigăm cele mai multe mandate în Consiliul Local. Îmi doresc să-i reprezentăm cu demnitate pe cei care ne-au acordat votul și să nu le trădăm încrederea, fie ca și viceprimar, fie ca și consilieri locali”, a declarat Adrian Ioan Vîrtopean, primarul în funcție al comunei Densuș.

Finalizarea proiectelor în derulare

Primarul în funcție al comunei Densuș își propune ca, până la finele mandatului, undeva în prima jumătate a lunii octombrie, să avanseze cât mai mult lucrările de la proiectele care sunt în curs de implementare. „Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) avem semnate contracte de finanțare pentru proiecte depuse pe Componenta 10 – Fondul Local. Este vorba despre «Reabilitarea moderată a construcției Școală Densuș», valoarea totală a proiectului fiind de 2.914.827,93 lei, «Reabilitarea moderata a Scolii Ștei», în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii, valoarea totală a investiției fiind de 795.766,77 lei, «Digitalizarea Comunei Densuș, prin dezvoltarea infrastructurii TIC», în valoare de 1.611.006,29 lei și “Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza comunei Densuș”, de 566.032,58 lei. Toate aceste proiecte sunt în plin proces de implementare. De asemenea, În cursul lunii martie au început lucrările din cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare a drumurilor comunale din comuna Densuș”. Durata prevăzută pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, iar după încheierea acestora, există o perioadă de trei ani în care se pot notifica eventualele defecte sau probleme apărute. Proiectul are o valoare de 10.107.615 lei și prevede reparații la suprafața drumurilor, asigurarea unui drenaj corespunzător și alte lucrări necesare pentru a asigura durabilitatea și calitatea investiției. Acest proiect, care se desfășoară prin Programul Național de Investiții (PNI) “Anghel Saligny” și vizează Drumul Comunal Densuș- Peșteana și infrastrucura rutieră din intravilanul satului aparținător Poieni, vine în continuarea altuia, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, prin care s-au făcut lucrări similare și în alte așezări”, a precizat primarul în funcție al comunei hunedorene Densuș, Adrian Ioan Vîrtopean.

Advertisement

Comunitate

Muncă și distracție în comuna Lelese

Publicat

pe

Redactat de

Comuna hunedoreană Lelese face parte din categoria localităţilor rurale din judeţ cu o populaţie mică, iar satele care o compun, patru la număr, sunt destul de dispersate, întinzându-se pe o suprafață de aproximativ 75 de lilometri pătrați. Cu o populaţie de circa 400 de locuitori, comuna Lelese, compusă din satul de reşedinţă omonim şi aşezările aparţinătoare Cerişor, Runcu Mare şi Sohodol, este situată într-o zonă superbă, în mijlocul Ţinutului Pădurenilor.

Incursiune în tradiție pe drumuri modernizate

Distanța între sate este destul de mare, fiind 41 de kilometri între prima și ultima casă, dar drumurile de legătură între ele sunt mai mult decât decente. În ultima vreme s-au făcut investiții ample în ce privește și drumurile de legătură între sate, iar în curând acestea vor fi asfaltate în întregime. Astfel, se poate spune că în comuna Lelese incursiunea în tradiție, care, în Pădurenime, este respectată cu sfințenie, se va face pe drumuri modernizate. „Este în licitație, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) proiectul privind asfaltarea drumului forestier spre Valea Runcului. Dacă lucrurile vor merge normal, avem speranța că, încă din acest an, toate drumurile de legătură dintre satele aparținătoare să fie asfaltate. Valea Runcului este o zonă extrem de pitorească, acolo fiind și o biserică de lemn, care poartă hramul «Cuvioasa Paraschieva», ridicată în 1887. Mai mult, în satul Runcu Mare continuă lucrările la un alt proiect cu finanțare venită prin PNRR. Am depus acest proiect pe componenta C 11 – Turism și Cultură din PNRR, pe secțiunea «Ruta satelor cu arhitectură tradițională». La nivel național au fost acceptate doar 16 proiecte, iar al nostru, care a fost al treilea ca punctaj general. Putem spune că suntem pioneri în acest domeniu, întrucât fiind un proiect în premieră, modelul pentru comuna noastră, acolo unde s-au demarat primele lucrări, va fi unul ce va fi folosit la nivel național. Ne dorim chiar mult de tot să dezvoltăm harta turistică locală. Avem atâtea obiective minunate în jurul nostru, unele încărcate de istorie, altele de frumusețe, dar și de tradiții și obiceiuri. Cu banii europeni obținuți din finanțare vom transforma Runcu Mare într-un sat turistic, iar opt case vor fi modernizate și adaptate cerințelor din domeniu, astfel încât să poată fi primiți turiști în aceste gospodării. Toți cei care ne vor vizita, vor avea astfel ocazia să vadă cum arată o vatră tradițională și se vor putea bucura în tihnă de frumusețea locurilor. Lucrările merg bine, fiind finalizate în proporție de aproximativ 80 la sută și sper, dacă nu apar lucruri neprevăzute, că ne vom încadra în termenul contractual de finalizare, care este 30 iunie 2026”, a spus Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei hunedorene Lelese.

Sezonul nedeilor

Așa cum arătam ceva mai sus, tradițiile sunt la loc de cinste și sunt respectate și în prezent, prin acțiuni la nivel local, dar și plan național. „Avem Ansamblul Folcloric “Leleșanacare prezintă tradițiile comunei, dar și pe cele ale pădurenilor, în diverse locuri, nu doar în zona noastră. De asemenea, s-a făcut și „Măsuratul oilor”, o altă tradiție care se transmite din generație în generație. Iar acum suntem în sezonul nedeilor, care a început de Rusalii, La Cerișor, și se va încheia pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, la Runcu Mare. La Cerișor ne-au cântat, și ne-au încântat, Ionuț Micu, Natalia Rusu și formația Adrian Neamțu, alături de invitatul special la eveniment, unul cu priză la public, Dumitru Stoicănescu. Iar chiar la sfîrșitul acestei săptămâni, mai exact duminică, 15 iunie, cu începere de la ora 18:00, vom avea nedee la Lelese, unde atmosfera va fi întreținută de Andreea Chisălița Cega și formația condusă de Lăzărică Cega. Vă așteptăm, cu mare drag, să fiți alături de noi la acest eveniment”, a lansat o invitație de nerefuzat primarul comunei hunedorene Lelese, Ciprian Gheorghe Achim.

Citeste mai mult ...

Comunitate

La Balșa se fac pregătiri pentru Târgul de Sânziene

Publicat

pe

Redactat de

Deşi se întinde pe o suprafaţă destul de mare, de aproape 155 de kilometri pătraţi, comuna Balşa, situată în zona de confluență dintre Munţii Orăştiei şi Ţinutul Zarandului, este, din punct de vedere al numărului de locuitori, printre cele mai mici din judeţ, cu o populaţie de sub 1.000 de oameni. Comuna are în componenţă 14 sate, respectiv Balşa, Almașu Mic de Munte, Ardeu, Bunești, Galbina, Mada, Oprișești, Poiana, Poienița, Roșia, Stăuini, Techereu, Vălișoara și Voia.

Pe 24 iunie

În comună, în ultima perioadă au fost organizate, sau vor avea loc, câteva evenimente deosebite. “A fost, mai întâi, obișnuitul pelerinaj la Izvorul Tămăduirii de la Ardeu, apa acestuia fiind, cu adevărat, miraculoasă. Apoi am organizat, tot la Ardeu, Festivalul „Dava Fest”, un eveniment cultural istoric de tradiție, cu mare priză la public. Acum ne pregătim să organizăm un alt eveniment tradițional, Târgul de Sânziene de la Balșa, după cel desfășurat în altă zi de sărbătoare, cea a Sfinților Împărați Constantin și Elena. Din păcate, la această manifestare, care va avea loc pe 24 iunie, nu vor putea fi comercializate animale, din cauza restricțiilor sanitar -veterinare legate de pesta micilor rumegătoare și care mai sunt, încă, în vigoare. Pe de altă parte, însă, cu siguranță în târg vor fi numeroase produse industriale și alimentare, precum și alte surprize. Vă așteptăm, cu drag, la această manifestare tradițională a noastră”, a lansat o invitație de nerefuzat Traian Felician Jude, primarul comunei hunedorene Balșa.

Investiții importante

În mod firesc, edilii din Balșa derulează și investiții importante în localitatea pe care o administrează. La ora actuală se derulează astfel de investiții pe două sectoare importante pentru comunitatea locală, respectiv infrastructura rutieră și apa potabilă. Se află în plină desfășurare lucrările de modernizare a trei drumuri comunale, printr-un proiect derulat cu finanțare venită prin Programul Național de Investiții (PNI) “Anghel Saligny”. Este vorba despre drumurile care traversează satele aparținătoare Vălișoara, Galbina și Techereu. De asemenea, continuă lucrările la un alt drum, investiție pe care o realizăm, de această dată, cu fonduri de la bugetul local. Mai exact, lucrăm la deschiderea drumului de la Voia înspre Bocșa, în locul numit „Frumoasa”, iar în paralel se fac și decolmatările necesare. După finalizarea acestor operațiuni, proiectul va continua și cu alte lucrări, pe drumuri interioare. Totodată, am făcut și o amplă acțiune de curățenia în comună, inclusiv la cimitire. În plus, cu alte fonduri de la bugetul local, lucrăm la amenajarea izvoarelor de apă potabilă din satele Voia și Ardeu. Apa a fost trimisă la analize, la Cluj, unde s-au făcut 26 de tipuri de probe, iar rezultatele venite ne-au confirmat că este nu doar potabilă, ci și de o calitate ridicată. Noi, ca administrație, facem tot ce ne stă în putință pentru a pune cât mai bine în valoare frumoasa noastră așezare și așteptăm, cu mare drag, oaspeți care să ne viziteze. Cu siguranță vor avea ce vedea și vor pleca cu impresii frumoase de la noi”, a spus primarul comunei hunedorene Balșa, Traian Felician Jude.

Atracții deosebite

Iar ceea ce spune primarul Traian Felician Jude despre frumsețile comunei are acoperire. Astfel, în satul Almașu Mic de Munte găsim biserica din lemn, cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, construită în secolul al XVII-lea, edificiu declarat monument istoric, dar și alte lăcașe de cult ortodoxe cu o vechime apreciabilă, acestea fiind întâlnite în Bunești, Poiana, Poienița și Vălișoara – Balșa. De asemenea, pe teritoriul comunei întâlnim, trei rezervații naturale, lucru destul de rar întâlnit, fiind vorba despre Cheile Madei, Ardeului și Glodului. Totodată, aici mai există peștera Dosul Dobârlesei și fortificația “Peștera Zidită”, precum și șapte monumente ale eroilor. La aceste monumente, situate în Mada, Ardeu, Balșa, Voia, Vălișoara, Almașu Mic și poiana au fost organizate, de curând, emoționante manifestări de Ziua Eroilor. Ar mai fi de menționat și că unele din satele aparținătoare sunt atestate documentar din vechime, începând cu anul 1407 Balşa, și continuând cu 1509 Ardeu şi Voia, 1511 Poiana şi Techereu, 1733 Almaş şi Vălişoara, respectiv 1805 Poieniţa şi Oprişeşti. Cine dorește să ajungă la Balșa o poate face pe artere rutiere decente, comuna fiind situată pe Drumul Judeţean 705 care face legătura între oraşul Zlatna şi halta de cale ferată Geoagiu, aflată în acelaşi timp pe Drumul Naţional 7 Sebeş – Deva, şi DJ 741 Almaşu Mic – Curechiu.

Citeste mai mult ...

Comunitate

Plusuri și minusuri în comuna Hărău

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Hărău este o așezare rurală din județul Hunedoara, situată pe Valea Mureșului. Cei circa 2.500 de locuitori ai comunei Hărău, care are o suprafață de aproape 50 de kilometri pătrați, trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Banpotoc, Bârsău și Chimindia.

Măsuri împotriva rău-platnicilor la salubritate

Totodată, comuna Hărău, care se întinde pe o suprafață de 42 de kilometri pătrați și are o populație de peste 2.200 de oameni, este una dintre puținele așezări, nu doar din județ, ci și din întreaga țară, în care numărul locuitorilor a fost în creștere, conform ultimului recensământ. Acest lucru se datorează și distanței mici dintre comună și mai multe localități urbane, dar și investițiilor pe care administrația publică locală din Hărău le face pentru creșterea gradului de confort al cetățenilor. Însă nu toate sunt lapte și miere, iar primarul Lucian Mihael Albu Weber spune, din nou, lucrurilor pe nume. Așa se întâmplă și în cazul salubrității, unde, din cauza neplății de către unii locuitori ai comunei a taxei aferente, s-a ajuns la situații neplăcute. Problema s-a rezolvat, pentru cei buni platnici, însă primarul din Hărău face un apel la achitarea datoriilor, pentru a nu se ajunge la crșterea taxei de salubritate. „Faptul că au fost probleme cu ridicarea deșeurilor este cunoscut și nu îl ascundem. Am găsit o soluție, împreună cu operatorul de specialitate, pentru a ridica pubelele, de la cei care nu au datorii. Astfel, serviciul de colectare a fost reluat de luni, 9 iunie, cu ridicarea deșeurilor de plastic, iar joi, 12 iunie, va fi rândul celor din hârtie. Țin să mulțumesc celor de bună credință, care au achitat taxa de salubritate, unii chiar și în avans, iar împotriva rău-platnicilor luăm deja măsuri. Astfel, am început acțiunea de ridicare a pubelelor la restanțierii din 2023 și 2024 la serviciul de salubritate. După aceea, vom intenta acțiuni legale de recuperare a creanțelor, întrucât noi, ca administrație, nu putem achita, din banii Primăriei acest serviciu, datoriile cumulate ridicându-se la peste 375.000 de lei. Este ilegal să facem acest lucru. Cât timp voi fi primarul acestei comune iar concetățenii mei îmi acordă votul lor de încredere nu voi face ilegalități. Persoanele în cauză vor reprimi pubelele în momentul în care își vor achita restanțele. Pe de altă parte, voi acționa în instanță pe cei care au afirmat, în mediul online, că taxele de salubritate care s-au încasat au fost folosite în scopuri personale de către mine sau de angajați ai Primăriei. Nu pot lăsa să planeze astfel de suspiciuni asupra noastră. Sunt acte care pot fi controlate oricând, și le punem la dispoziție, întrucât la noi este transparență. Totodată, nu dorim nici să creștem taxa de salubrizare. Așadar, revin cu un apel către concetățenii mei. Dragi locuitori ai comunei Hărău, pentru a putea beneficia în continuare de serviciile de colectare a deșeurilor menajere, vă adresez din nou rugămintea de a achita la timp taxa aferentă acestui serviciu. Primăria comunei Hărău nu dispune de fonduri pentru a subvenționa sau acoperi costurile acestuia, acest lucru fiind și ilegal. Dacă nu vom conștientiza importanța achitării obligațiilor către acest serviciu, vom fi nevoiți să luăm în considerare majorarea taxei de gunoi, o măsură pe care ne dorim să o evităm. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a transmis Mihael Lucian Albu Weber.

Se pregătesc de sărbătoare

Bineînțeles că, tot pe aceeași parte socială, există și plusuri în comuna Hărău. Astfel, în ultima perioadă au fost trei acțiuni gratuite de evaluare a stării de sănătate a populației, dintre care una a fost strict pe parte oftalmologică, care s-a desfășurat în toate satele comunei, iar celelalte la Hărău și Chimindia. Totodată, actorii de la Teatrul de Artă din Deva au prezentat pentru elevii din comună piesa „Corbul și vulpea”, în regia lui Eugen Pădureanu. De asemenea, comuna Hărău a fost aleasă printre cele cinci localități din România care poate trimite delegați la Întrunirea Tinerilor Europeni, un eveniment organizat de Comisia Europeană și dedicat unei teme critice, respectiv declinul insectelor polenizatoare. În plus, în ultima duminică a acestei luni va fi sărbătoare mare la Hărău. „Primăria și Consiliul Local vă invită duminică, 29 iunie, la «Ziua comunei Hărău». Vor fi alături de noi nume mari ale folclorului românesc, în frunte cu Cornelia și Lupu Rednic și Aurel Tămaș și band-ul acestuia. De asemenea, vor cânta, și ne vor încânta, Adina Hada, Miruna Medrea, Adrian Stânca și fiicele sale, Raluca și Oana, Nicu Novac, Cornelia Lupulescu și Lele Crăciunescu. Pe scena din Parcul Central din Hărău vor mai urca Iustina Șpan, Florin Boita, Marinela Stroia și Ana Trif, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra «Cântec românesc». Spectacolul, organizat în colaborare cu Asociația «Sara Maria Vest», va fi prezentat de Adina Hada și va începe la ora 16:30. Vă așteptăm, cu mare drag, să fiți alături de noi în această zi de sărbătoare”, a lansat o invitație de nerefuzat primarul comunei hunedorene Hărău, Lucian Mihael Albu Weber.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate