Actualitate
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, la ședința Comitetului Director al AMR de la Craiova. Subiecte importante, pe agenda discuțiilor

Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România (AMR) s-a întrunit joi, 10 aprilie, la Muzeul de Artă din Craiova. La întrunirea condusă de Lia-Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova și președinte al AMR, au participat, alături de primari din întreaga țară, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și Marcel-Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Discuții importante despre proiectele cu finanțare europeană și nu numai
Prezent la evenimentul de la Craiova, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, care are calitatea de vicepreședinte al AMR, spune că, în cadrul întâlnirii, au fost dezbătute mai multe teme esențiale pentru administrația publică locală. Discuțiile au vizat Codul de Procedură Administrativă, Codul Administrativ, serviciile comunitare de utilități publice, Poliția Locală, Finanțarea APL, taxe și impozite locale și dificultăți întâmpinate în proiectele finanțate din fonduri europene – Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cele mai multe dintre acestea fiind generate de actualul cadru legislativ. „A fost o întâlnire a Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România (AMR), unde sunt vicepreședinte. Discuțiile, ca de obicei, sunt foarte aplicate în această asociație. Cred că este cea mai activă asociație din România, în momentul de față. Domnul Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, a discutat despre Valul Renovării care va fi trecut în granturi, deci nu va mai fi pe împrumut, „Anghel Saligny” – proiectele pe care le au aproape toate primăriile din România care vor fi trecute în PNRR pentru a putea fi finanțate mai ușor, dar a și atras atenția asupra faptului că proiectele pe PNRR obligatoriu trebuie implementate până în 30 august 2026 și aici știm că sunt întârzieri foarte mari din cauza birocrației din Românie, birocrație care nu îți mai lasă timp de implementare pentru că se obțin greu avizele”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, vicepreședinte al AMR.
Evaluarea funcționarilor public, o altă temă dezbătută
La eveniment au mai participat președintele Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP), Iuliana Feclistov, și președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), Vasile-Felix Cozma. Printre subiectele dezbătute în cadrul ședinței Comitetului Director al AMR s-a făcut referire și la evaluarea anuală a funcționarilor publici. AMR atrage atenția că sunt funcționari care nu se implică în implementarea proiectelor, care nu își asumă semnăturile, care împiedică dezvoltarea comunităților locale și pe care primarii nu îi pot trage la răspundere. Președintele AMR, Lia – Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a arătat că legea ce vizează evaluarea funcționarilor publici trebuie să treacă cât mai repede de Parlamentul României.
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara și vicepreședinte al AMR, afirmă că, în acest moment, sunt în derulare discuții ample cu privire la modificarea legislativă care să oblige funcționarii publici să susțină anual un examen de competență. „Este un război între primari și funcționari publici, în ideea în care primarii doresc să accelereze atragerea acestor fonduri europene, iar unii dintre ei, din neștiință de legi, din fuga de responsabilitate, nu fac altceva decât să frâneze. Se dovește că este o chestiune foarte importantă (…) Într-o primărie, din totalul angajaților, cel mult 60 la sută sunt cei care realizează rolul lor în slujba comunității, care se implică, vin cu idei și își fac treaba. (…) Această lege, care își propune să-i oblige să dea examene anuale de competență este împiedicată să fie votată tocmai de funcționarii publici”, a mai declarat Dan Bobouțanu.
La evenimentul desfășurat la Craiova au luat parte mai mulți primari de municipii din întreaga țară. Astfel de ședințe sunt organizate periodic de către AMR, având invitați reprezentanți ai Guvernului României, în cadrul acestor întâlniri discutându-se problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale.
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, a fost ales, la începutul acestui an, vicepreședinte al AMR, funcție pe care a ocupat-o și în perioada 2017 -2021. Este singurul primar dintr-un oraș care nu e reședință de județ desemnat într-o astfel de funcție.
Actualitate
Dacii de altădată, emoție și istorie în Piața Unirii din Deva

Astăzi, 14 iunie, Piața Unirii din Deva a devenit un veritabil portal spre trecut, unde timpul a stat în loc pentru câteva ore, înmiresmat de benzină și povești uitate.
Cea de-a 17-a ediție a Întâlnirii Naționale Dacia Clasic, organizată de Retromobil Club România, a adus în fața publicului nu doar automobile vechi, ci fragmente de viață, de copilărie și de dor.
Zeci de Dacii atent restaurate s-au aliniat cu mândrie pe esplanada centrală a orașului. Sub soarele blând al după-amiezii, cromul, vinilinul și vopseaua pastelată au devenit mai mult decât simple detalii – au fost punți către amintiri.
Privirile trecătorilor s-au oprit cu nostalgie asupra acelor mașini care, odinioară, făceau parte din cotidianul fiecărei familii românești.
Evenimentul a fost, dincolo de o simplă expoziție auto, o celebrare a pasiunii și perseverenței. Proprietarii acestor bijuterii pe patru roți nu sunt doar colecționari, ci adevărați păstrători ai unui fragment din identitatea românească. Ei repară, lustruiesc, reconstruiesc și, mai ales, povestesc.
Retromobil Club România a reușit, și de această dată, să transforme o întâlnire tematică într-un moment de comuniune între generații – un bunic emoționat alături de nepotul curios, o mamă povestind fiului cum își făcea temele pe bancheta din spate în drum spre bunici.
Dacii de poveste au plecat spre alte orașe, spre alte inimi care încă tresar la sunetul unui motor vechi și la promisiunea unei excursii de altădată. Dar pentru cei care le-au privit astăzi în Deva, rămâne amintirea unei după-amiezi în care trecutul a prins din nou viață – într-un sunet de motor, într-un gest de mângâiere pe o caroserie veche, într-o lacrimă discretă ascunsă sub ochelari de soare.
FOTO: Facebook@Lucian M Mara
Actualitate
Înotul în locurile neamenajate, periculos. ISU Hunedoara, recomandări

Odată cu instalarea caniculei și a dorinței de răcorire, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara lansează un apel către populație să evite zonele de înot neamenajate.
Autoritățile subliniază riscurile semnificative asociate scufundărilor în lacuri, râuri sau iazuri nesupravegheate, îndemnând cetățenii să aleagă doar spațiile special destinate acestui scop.
Măsuri de siguranță
ISU Hunedoara a emis o serie de recomandări esențiale pentru a preveni tragediile și pentru a asigura o întoarcere în siguranță alături de cei dragi:
- Înotați doar în locuri special amenajate: Aceste zone sunt verificate și supravegheate, oferind un mediu mai sigur.
- Nu intrați singuri în apă dacă nu știți să înotați: Fără supraveghere, riscul de înec crește considerabil.
- Evitați râurile și cursurile de apă cu maluri abrupte și curenți puternici: Aceste condiții pot fi extrem de periculoase chiar și pentru înotătorii experimentați.
- Nu vă îndepărtați de mal dacă nu știți să înotați: Rămâneți în zonele puțin adânci, unde vă simțiți în siguranță.
- Evitați intrarea în apă rece după expunerea prelungită la soare: Această combinație poate duce la șoc termic.
- Nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții: Adâncimea necunoscută și prezența obstacolelor subacvatice pot provoca răni grave.
- Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia: Chiar și în piscinele mici, supravegherea constantă este crucială.
Înotul în locuri neamenajate, periculos
Autoritățile au detaliat și motivele pentru care aceste avertismente sunt imperative:
- Curenți puternici și imprevizibili: Acești curenți pot trage înotătorii la fund sau îi pot duce departe de mal, îngreunând revenirea la siguranță.
- Adâncimi necunoscute și variații bruște de nivel: Există un risc crescut de a vă lovi de obstacole subacvatice, cum ar fi pietre, trunchiuri de copaci sau fierărie, sau de a vă prinde în vegetația subacvatică.
- Lipsa supravegherii: În locurile neamenajate, nu există salvamari care să intervină în caz de urgență.
- Calitatea precară a apei: Apa din aceste zone poate fi contaminată cu bacterii, viruși sau paraziți, cauzând diverse afecțiuni și probleme de sănătate.
- Temperaturi scăzute ale apei: Diferența mare de temperatură dintre corpul supraîncălzit și apa rece poate duce la șoc termic, o condiție medicală gravă.
ISU Hunedoara reiterează importanța respectării acestor avertismente pentru a preveni evenimentele tragice și pentru a asigura o vară sigură pentru toți cetățenii.
Actualitate
Titularizare 2025, calendar

Conform calendarului oficial al concursului de Titularizare 2025, proba scrisă este programată pentru data de 15 iulie, după ce înscrierile au fost finalizate în intervalul 5-16 mai. Acest examen reprezintă o etapă esențială pentru cadrele didactice care își doresc să obțină un post pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar.
Pentru a deveni titular, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă, aceasta din urmă având rolul de a evalua competențele didactice în raport cu profilul postului pentru care candidează. Prin acest sistem, se asigură selectarea celor mai bine pregătiți și motivați profesori pentru ocuparea posturilor permanente.
În cazul în care un candidat obține minimum nota 5, dar sub 7, la ambele probe, acesta poate fi angajat pe perioadă determinată, în regim de suplinitor. Această variantă oferă oportunitatea cadrelor didactice de a acumula experiență și de a participa ulterior la titularizare, în vederea obținerii unui post definitiv.
Astfel, examenul de Titularizare rămâne un pas important în cariera profesională a profesorilor, influențând stabilitatea și continuitatea în sistemul educațional.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Mintia devine epicentrul energetic al României: Cea mai mare centrală pe gaz din Europa, în linie dreaptă spre finalizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
Veste bună de la Casa Județeană de Pensii Hunedoara: Bilete de tratament disponibile pentru luna iunie
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hațegul se pregătește de sărbătoare: HAȚEG FEST revine cu a IX-a ediție!
- Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Bărbat dispărut voluntar din Vulcan, căutat de polițiști
- Actualitatecu o zi in urma
Un nou medic specialist în obstetrică-ginecologie își începe activitatea la Centrul Multifuncțional Călan
- Comunitatecu 3 zile in urma
La Balșa se fac pregătiri pentru Târgul de Sânziene
- Actualitatecu 2 zile in urma
Camioane neînmatriculate, depistate pe un drum județean, în comuna Boșorod
- Actualitatecu 2 zile in urma
Strada Castelului din Hunedoara, complet modernizată cu fonduri europene: Un nou traseu atractiv pentru turiști