Connect with us
Data: 24/11/2024
.

Actualitate

Primul tren electric ar putea ajunge în gara din Deva, în prima parte din 2025

Publicat

pe

Un număr de 37 de trenuri electrice vor intra în circulație în România, iar primele dintre acestea vor fi „puse la treabă” curând, de la jumătatea lunii următoare, din 15 noiembrie. În prima parte a anului viitor, acestea vor circula pe mai multe rute feroviare din țară, inclusiv din județul Hunedoara.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a publicat în transparență decizională proiectul de Act Adițional nr. 1 la contractul de servicii publice, atribuit către CFR Călători în decembrie 2023, în vederea intrării în operare, începând cu mijlocul lunii viitoare, respectiv cu data de 15 noiembrie 2024, a trenurilor electrice.

Potrivit ARF, prima rută de circulație va fi București Nord – Ploiești Vest – stațiunile de pe Valea Prahovei – Brașov. „Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF și predate spre operare CFR Călători în acest contract de servicii publice, trenurile vor circula pe toate rutele din contract: București -Constanța, București -Craiova, București – Ploiești -Brașov – Sighișoara – Alba Iulia -Deva- Arad – Timișoara, București -Craiova – Drobeta Turnu Severin -Timișoara – Arad și București -Craiova – Târgu Jiu – Deva”, arată reprezentanții ARF.

Foto: ARF -Autoritatea pentru Reformă Feroviară/Facebook

Conform sursei citate, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulație în 2025 în cadrul contractelor de servicii publice aflate, în prezent, în procedură de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate: BucureștiPloieștiBuzăuFocșaniBacăuIași; BucureștiPloieștiBuzăuFocșaniBacău – Suceava; BucureștiPloieștiBuzăuBrăilaGalați; Iași – Suceava – Dej – Cluj Napoca; BucureștiPloieștiBrașovSighișoara – Cluj Napoca; BrașovSfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistrița – Cluj Napoca; BucureștiPloieștiBrașov; Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara.

Aceste trenuri electrice noi vor atinge viteza maximă de 160 de km/h și sunt menite să crească calitatea serviciilor de tip InterRegio și InterCity (mediu și lung parcurs). Fabricate în Polonia, trenurile electrice au fost furnizate de consorțiul european Alstom Statului Român, prin ARF, și sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile, în cadrul programelor operaționale Infrastructură Majoră 2014-2020 și Transport 2021-2027.

 

Advertisement

Actualitate

Tiberiu Bârstan, președinte AUR Hunedoara: „Am votat cu sufletul pentru România, pentru valorile noastre naționale, pentru familie și credință”

Publicat

pe

Redactat de

Tiberiu Bârstan, președintele Filialei Județene AUR Hunedoara, a votat, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale la o secție din municipiul Deva.

Sursa foto: Tiberiu Claudiu Barstan/Facebook

“Astăzi am votat cu sufletul pentru România, pentru valorile noastre naționale, pentru familie și credință. Fiecare vot contează în lupta pentru o țară mai bună și mai prosperă! Haideți să fim uniți pentru viitorul nostru! Mergeți la vot, fraților! Doamne ajută!”, a transmis liderul AUR Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri prezidențiale în județul Hunedoara. Incidente izolate gestionate prompt

Publicat

pe

Redactat de

Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Comunicare Hunedoara, până la această oră nu au fost înregistrate incidente care să afecteze procesul electoral.

Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.

Reamintim că, în cursul zilei de ieri, 23 noiembrie, au fost sesizate 9 posibile incidente electorale, iar astăzi, înaite de deschiderea urnelor de vot, a mai fost înregistrat un incident, în toate cele 10 cazuri fiind aplicate sancțiunile prevăzute de lege (majoritatea fiind avertismente) pentru continuarea propagandei electorale.

De la începerea votării, nicio persoană nu a fost sancționată contravențional.

Reiterăm că, potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, inclusiv pe rețele de socializare, este interzisă.

În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații M.A.I., indiferent de persoanele implicate.

Advertisement

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 29,23 % la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 15:00

Publicat

pe

Redactat de

Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 29,23 % la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 15:00.

Până la ora 15:00 au votat un număr de 106.557 de hunedoreni cu drept de vot, cei mai mulți, și anume 76.110 fiind din mediul urban, iar 30.535 din mediul rural.

1.560 de hunedoreni au solicitat urna mobilă, iar pe listele suplimentare au votat un număr de 10.392 de hunedoreni.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate