Connect with us
Data: 11/12/2024
.

Actualitate

Prins în flagrant în timp ce vindea un detector de metale

Publicat

pe

Un tânăr de 27 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă un detector de metale, pentru care nu avea autorizația prevăzută de lege. Oamenii legii spun că, tânărul ar fi intenționat să vândă aparatul în schimbul sumei de 540 de euro. „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul a achiziționat detectorul de metale din Spania și îl deține legal, însă nu deține autorizația de comercializare a acestuia”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Aparatul a fost confiscat de polițiști, care i-au întocmit tânărului dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vânzare sau oferire spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţie.

Advertisement

Actualitate

Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Pestişu Mic, situată mai ferit de privirile trecătorului, undeva între Deva şi Hunedoara, dar având „graniţăşi cu alte trei localităţi rurale din judeţ, respectiv Cerbăl, Cârjiţi şi Veţel, are o împărţire destul de interesantă. Astfel trei dintre satele componente, Ciulpăz, Cutin şi Dumbrava aparţin de Ţinutul Pădurenilor, celelalte aşezări ale comunei Pestişu Mic fiind Almașu Mic, Josani, Mânerău, Nandru, Valea Nandrului şi localitatea de reşedinţă omonimă, fiind „arondateVăii Mureșului.

Modernizarea rețelei de infrastructură

În comună, care are o suprafață ce depășește 52 de kilometri pătrați, trăiesc peste 1.200 de oameni, populația fiind în creștere, datorită poziționării geografice, dar și al creșterii gradului de confort. Această creștere a gradului de confort se datorează, în primul rând investițiilor făcute în ultima vreme în rețeaua de infrastructură. Aceste investiții vor continua și în viitor, doar în ultimul trimestru din acest an administrația din Pestișu Mic, reconfirmată în funcție și care a preluat noul mandat în cursul lunii octombrie semnând câteva contracte importante. Unele dintre aceste proiecte vizează modernizarea rețelei de infrastructură.A fost primită decizia de selecție spre finanțare pentru proiectul cu titlul „Realizare noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum – Comuna Pestișu, Județul Hunedoara”. Acest proiect este finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice, cu o valoare totală a obiectivului de investiții 672.094,69 lei inclusiv TVA. Prin acest proiect se urmărește eficientizarea costurilor legate de iluminatul public, precum și reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, s-au aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „Modernizare DC 120D: CD 120 – Nandru – Ciulpăz – DJ 687J, de la km 0+000 la km 1+200, comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, în valoare de 1.266.472,78 lei”, a declarat primarul comunei hunedorene Pestișu Mic, Daniel Dobruțchi.

În sprijinul fermierilor

alte proiecte de dezvoltare semnate de administrația din Pestișu Mic sunt specifice zonelor rurale, acestea venind în sprijinul fermierilor din comună. A fost publicată Lista finală de proiecte selectate în cadrul apelului PNRR/2023/C3/S/I.2.A-B, aferentă Componentei C3 – Managementul deșeurilor – Investiția 2 – Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricolecompostabile – Subinvestiția I2.A-B – Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd. Această listă cuprinde și obiectivul de investiție depus de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Comuna Pestișu Mic. Proiectul se intitulează „Sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Comuna Pestișu Mic, Județul Hunedoara”, iar valoarea sa este de 3.384.606,94 lei, inclusiv TVA. Obiectivul de investiții este unul complex. Astfel, pe de-o parte, acesta prevede un sistem integrat tipic de colectare și valorificare a gunoiului de grajd compus din mai multe elemente, fiind vorba, mai exact, despre o platformă comunală și 7 platforme individuale pentru fermierii mici și mijlocii din comuna Pestișu Mic, respectiv pentru cei care dețin până la 100 Unități Vită Mare (UVM). Totodată, proiectul prevede și achiziționarea de echipamente pentru gestionarea compostului, respectiv încărcător frontal, tractor, remorcă, mașină de împrăștiat gunoiul de grajd și cisternă vidanjă. Totodată, a fost semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, pentru proiectul ,,Realizare infrastructură de acces agricol în comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, intervenția DR-27 – drumuri agricole; valoarea contractului de finanțare este de 4.975.600,00 lei. Lungimea infrastructurii de acces agricolă modernizată de pe raza comunei noastre prin proiect este de 14,38 km”, a precizat primarul din Pestișu Mic, Daniel Dobruțchi.

 

Târg de Crăciun

Primarul din Pestișu Mic mai vine cu o veste bună, una specifică perioadei Sărbătorilor de Iarnă. „Școala Primară Valea Nandrului organizează în 17 și 18 Decembrie 2024, începând cu ora 16.30, Târgul de Crăciun. Târgul de Crăciun va avea loc în curtea școlii din satul Valea Nandrului, iar elevii vă așteaptă cu mare drag să participați”, a spus Daniel Dobruțchi, primarul din Pestișu Mic. Pe lângă acest eveniment, cei care trec prin Pestișu Mic pot vedea multe alte lucruri interesante. Principalul punct de atracție este Schitul “Sfântul Nectarie” de la Nandru, cel care a dat numele așezământului fiind considerat ocrotitorul bolnavoilor de cancer, iar locul este foarte vizitat de către credincioși. Cei ce vin spre schit pot admira superba priveliște oferită de Valea Roatei, dar mai sunt și alte obiective interesante pe raza comunei. Astfel, la Cutin, dar și la Almașu Mic sunt două vechi biserici de lemn. De asemenea, la Nandru sunt două peșteri, Peștera Curată și Peștera Spurcată, precum și un sit arheologic. Și, ca un aspect inedit, aici găsim, probabil, cel mai mare număr de apicultori pe metrul pătrat, toate acestea fiind motive suficiente de a vizita comuna Pestișu Mic, una pe care cei care au trecut pe aici o păstrează, cu drag, în suflet.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis

Publicat

pe

Redactat de

Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.

Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar

Publicat

pe

Redactat de

Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.

 

Sursa foto: amator

“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate