Actualitate - Eveniment
Pro Infrastructură, după deschiderea lotului 3 al A1 Lugoj -Deva: „Ceea ce nu era bun în august s-a deschis astăzi, după niște remedieri minore”

Reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură”, cei care au urmărit îndeaproape lucrările la lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva, dar şi care au solicitat, în repetate rânduri, darea în folosinţă a acestui tronson, au publicat un mesaj, pe pagina oficială de Facebook a organizaţiei, la scurt timp după ce traficul pe cei 21 de kilometri între Ilia şi Holdea a fost deschis.
„De câteva minute s-a deschis circulația pe Lugoj-Deva lotul 3! Un istoric complet al construcției celor 21 de kilometri de autostradă găsiți aici . Această deschidere nu ar fi fost posibilă fără nodul rutier Holdea de la limita cu viitoarele tunele de pe lotul 2, propus de noi și de membrii comunității noastre peundemerg.ro încă din 2015 (). Deci, se poate ca societatea civilă să aibă un impact direct asupra marilor proiecte de infrastructură!
Parcă pentru a ne arăta cine e jupânul, Ministerul Transporturilor și CNAIR nu au deschis circulația înainte să își arate în câteva rânduri nepăsarea și disprețul față de cetățeni. Au reziliat contractul de construcție în august la 99% stadiu fizic recepționat și plătit. Apoi, timp de peste 4 luni au mimat realizarea unor expertize care să ”demonstreze” slaba calitate a lucrărilor. În final, în lipsa unor probleme reale, au repoziționat cu câțiva milimetri aparatele de reazem la 2 pile de la podul peste Mureș, operație care a durat câteva ore de muncă efectivă. Altfel spus, ceea ce nu era bun în august s-a deschis astăzi, după niște remedieri minore.
În ultimii ani decidenții din CNAIR și MT (Cuc, Ioniță, Scarlat) ne-au obișnuit cu autostrăzi finalizate și ținute închise cu lunile (3 luni pe Lugoj-Deva lot 2 în 2017, 8 luni pe Sebeș-Turda lot 3 în 2018 și peste 4 luni acum). Cine oare răspunde pentru această bătaie de joc?
În plus, pe tronsonul deschis azi s-a impus o limitare de tonaj de 7,5 tone și de viteză de 80 de km/oră, chiar 60 de km/oră pe unele poduri. De ce? Chiar expertizele realizate de Iptana spuneau că limitarea de tonaj s-ar justifica doar până la rezolvarea problemelor minore de la podul peste Mureș, soluționate deja. Iar limitarea de viteză are în spate o justificare demnă de o piesă de teatru absurd: nu sunt finalizate toate gardurile exterioare autostrăzii pentru oprirea animalelor. Dar oare drumul paralel DN68A pe care limita de viteză este de 100 de km/oră are măcar un metru de gard lateral?
Solicităm premierului Orban și ministrului Transporturilor Lucian Bode să trimită corpul de control la CNAIR pentru a analiza în profunzime problematica tronsoanelor de autostradă finalizate și ținute închise din cauza vendetelor personale sau șpăgilor nedate și să sesizeze organele abilitate, astfel încât pe viitor să nu mai avem astfel de jigniri din partea statului la adresa propriilor cetățeni, la adresa bugetului de stat văduvit de penalitățile câștigate în instanță de constructori și la adresa bunului simț”, au scris cei de la „Pro Infrastructură” pe reţeaua de socializare.
Reamintim că, circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva a fost deschisă vineri, 23 decembrie, la ora 14:00, după o aşteptare de aproape cinci luni. Inaugurarea acestui tronson ar fi trebuit să aibă loc, conform aşteptărilor şoferilor, în luna august a acestui an, când s-a deschis şi traficul la segmentul vecin-lotul 4. Abia astăzi lotul 3 a fost dat în folosinţă, momentan circulându-se cu restricţii de viteză, dar şi de tonaj.
Citește și:
Traficul pe lotul 3 al A1 Lugoj -Deva s-ar putea deschide astăzi
Actualitate - Eveniment
Bărbat bănuit de furt de telefoane, prins de polițiștii de la Petroșani

Un bărbat bănuit de furt de telefoane a fost prins de polițiștii de la Petroșani.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din municipiul Petroșani au depistat un bărbat, de 54 de ani, dat în urmărire națională de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.
Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 12:30, de către o femeie, cu privire la faptul că fiicei sale i-ar fi fost sustras telefonul mobil din vestiarul sălii de sport din localitate.
Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor s-a stabilit că mai multe telefoane mobile ar fi fost sustrase din incinta sălii de sport de către o persoană necunoscută.
Polițiștii au identificat în scurt timp persoana bănuită de comiterea furtului.
Aceasta a fost depistată pe o stradă din oraș, fiind vorba despre un bărbat de 54 de ani, domiciliat în municipiul Târgu Jiu, asupra căruia au fost găsite bunurile sustrase.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul fusese dat în urmărire națională de către Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de cinci ani, pentru comiterea infracțiunii de furt.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, cercetările fiind continuate de către polițiștii de investigații criminale.
Bunurile sustrase au fost predate persoanelor vătămate.
Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să fie vigilenți și să nu lase obiecte de valoare nesupravegheate în spații comune.
În cazul unor fapte similare, este esențial ca autoritățile să fie sesizeze în cel mai scurt timp.
FOTO: Arhivă
Actualitate
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg

Un autocamion s-a răsturnat pe DN 66, pe serpentinele de pe Dealul Hațegului.
Pompierii militari ai Punctului de lucru Bretea Română au intervenit, în această după amiază, la un accident rutier produs în orașul Hațeg, pe Drumul Național 66.
„La misiune s-a acționat cu o autospecială de intervenție, iar în eveniment a fost implicat un autocamion care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
La sosirea echipajelor de pompieri, conducătorul autovehiculului era ieșit din cabină fiind cooperant cu echipajul de salvare și cu cel medical al Serviciului Județean de Ambulanță”, transmite ISU Hunedoara.
Ambulanța SAJ l-a transportat la spitalul din Hunedoara pentru investigații medicale de specialitate, iar pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de evenimente rutiere, dar și curățarea carosabilului.
Un ansamblu de vehicule s-a răsturnat în cursul după amiezii de azi, 19 februarie a.c., în jurul ori 15.30, pe DN66, pe direcția de mers Hațeg spre Călan.
„Conform primelor verificări, șoferul ansamblului de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ar fi pierdut controlul asupra direcției într-o curbă și s-a răsturnat.
În urma celor întâmplate, rezervorul autoutilitarei condusă de bărbatul de 31 de ani, domiciliat în județul Alba, s-ar fi spart, iar combustibilul s-ar fi împrăștiat pe carosabil”, transmite IPJ Hunedoara.
Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului, iar în prezent circulația se desfășoară alternativ pe o singură bandă de mers, până la remedierea situației.
Echipajele de intervenție lucrează la curățarea carosabilului și la repunerea în siguranță a traficului rutier.
Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Tânăr fără permis, reținut de polițiști

Un tânăr a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a fost depistat conducând un autovehicul în municipiul Deva, cu toate că nu deținea permis de conducere.
Un conducător auto de 28 de ani a fost depistat, în data de 18 februarie a.c., în jurul orei 16.30, în timp ce se deplasa pe strada Mihai Viteazul spre Calea Zarandului, în municipiul Deva.
Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia.
Ulterior, conducătorul auto a lovit un autoturism care se afla parcat în zona unui bloc de pe strada Aleea Muncii din Deva.
Ca urmare a verificării în bazele de date, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.800 de lei.
Ulterior, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Acesta va fi prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două noi contracte, semnate de Apa Prod SA Deva. Investiții importante în infrastructura de apă, în 13 localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe o stradă din Petroșani. Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 2 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu o zi in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Cupa Baloo”, în weekendul care urmează, la Straja. Vedeta stațiunii din Valea Jiului împlinește 25 de ani
- Actualitatecu o zi in urma
Nou director sportiv la CSM Deva