Actualitate
Procentul de promovabilitate la „Bac-ul” de toamnă a crescut în județ, în urma contestațiilor
Numărul absolvenților hunedoreni, care au promovat examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, a crescut la nivelul județului, în urma soluționării contestaților. Astfel, alți 11 candidați s-au ales cu medii de trecere, după recorectarea lucărilor.
Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului au fost afișate, ieri, 6 septembrie, fiind îmbucurătoare pentru o mică parte dintre candidații care au contestat notele obținute. Astfel, rata de promovabilitate a examenului național, sesiunea de toamnă, în județul Hunedoara, a crescut de la 23,5 la sută, cât era în prima fază, la 26,14 la sută, după reevaluarea lucrărilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, inspectorul Claudia Anca, la nivelul județului, au fost depuse 149 de contestații, la finalul soluționării acestora, numărul absolvenților declarați promovați fiind mai mare. „Dacă, inițial, am avut 144 de candidați care au promovat această sesiune, a doua, a examenului național, după rezolvarea contestațiilor, numărul acestora a crescut la 160. Prin urmare, procentul de promovabilitate în județ este acum de 26,14 la sută”, a precizat sursa mai sus menționată.
Reamintim că, în județul Hunedoara, sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-a desfășurat în trei centre de examen, unul în Deva, la Hunedoara și Petroșani. În total, la această sesiune a „examenului maturității”, în județ s-au înscris un număr de 800 de candidați, 188 au absentat, iar trei au fost eliminați, pe motiv de fraudă. În urma afișării rezultatelor parțiale, la sfârșitul săptămânii trecute, dintre cei 612 candidați hunedoreni prezenți în sălile de examinare, 465 au ”picat”.
La sesiunea din vară a examenului național, în județul Hunedoara s-au înscris un număr total de 2.961 de candidați. Dintre aceștia, 2.817 s-au prezentat în sălile de examinare, iar 2.010 „l-au luat”, procentul de promovabilitate, la nivelul județului, fiind de 71,35 la sută.
La anul, „Bac-ul” se dă în februarie
Potrivit calendarului publicat și aprobat, recent, de Ministerul Educației, anul viitor, primele probe ale Bacalaureatului vor fi susținute în luna februarie. Astfel, examenul național va debuta în 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). „Bac-ul” va continua a doua zi, în data de 13 februarie, și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).
Probele scrise vor începe în 25 iunie.
Actualitate
Hunedoara găzduiește etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică
În acest sfârșit de săptămână, Hunedoara devine un centru al inovației și creativității tehnologice, găzduind etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică. Evenimentul se desfășoară sâmbătă și duminică, 11-12 ianuarie, în Sala de Sport a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” și reunește 18 echipe de robotică din 10 județe ale țării, reprezentând școli din vestul și sudul României.
Programul competiției
Evenimentul începe în ambele zile la ora 11:00, iar meciurile propriu-zise se vor desfășura după următorul program:
12:00 – 13:30: prima sesiune de meciuri;
14:30 – 16:45: a doua sesiune de meciuri.
Publicul are acces gratuit, fiind invitat să participe și să susțină echipele tinere în această competiție captivantă.
Organizatori locali și spirit de echipă
Competiția este organizată de echipele de robotică din Hunedoara, RavenTech HD și RobotX Hunedoara, care joacă un rol esențial în promovarea educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) în rândul elevilor din comunitate.
Această etapă preliminară este o oportunitate de a celebra inovația, pasiunea pentru tehnologie și spiritul de echipă, oferindu-le participanților șansa de a se califica pentru etapele superioare ale competiției naționale.
Hunedoara își reconfirmă astfel statutul de oraș implicat în educația de excelență și în dezvoltarea competențelor tehnice ale tinerei generații.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Colectare gratuită a brazilor de Crăciun în Deva: O inițiativă pentru un oraș mai curat și mai verde
Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM), a demarat colectarea gratuită a brazilor de Crăciun de la locuitorii orașului. Scopul acestei inițiative este gestionarea responsabilă a deșeurilor și transformarea pomilor de iarnă în compost, o soluție ecologică ce contribuie la protejarea mediului.
Cum se realizează colectarea?
Pentru o desfășurare eficientă, cetățenii sunt invitați să depoziteze brazii după cum urmează:
În zonele de blocuri: Brazii pot fi lăsați lângă punctele de colectare a deșeurilor menajere.
În zonele de case: Locuitorii sunt rugați să plaseze pomii în fața locuinței și să trimită un mesaj la numărul de telefon 0721472118, indicând adresa exactă (strada și numărul casei).
Programul de colectare
Colectarea se efectuează de luni până sâmbătă, iar locuitorii sunt încurajați să respecte indicațiile pentru a evita deteriorarea spațiilor verzi, a trotuarelor sau a căilor de acces.
Beneficiile inițiativei
După colectare, brazii sunt transformați în compost, o soluție prietenoasă cu mediul, care sprijină reciclarea naturală și promovează sustenabilitatea.
Primăria Deva mulțumește cetățenilor pentru sprijinul acordat acestui proiect și pentru implicarea activă în menținerea orașului curat și responsabil față de natură.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu o zi in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noutăți din tabăra Corvinului