
Sfârşitul anului 2012 a consemnat la nivelul economiei judeţului Hunedoara o majorare a productivităţii muncii în industrie cu peste 11 la sută faţă de anul precedent. Creşteri de producţie s-au înregistrat în industria metalurgică, fabricarea produselor textile, industria construcţiilor metalice sau prelucrarea lemnului. Diminuări ale producţiei au înregistrat ramuri economice precum cele din domeniul fabricării băuturilor, a produselor din cauciuc şi mase plastice sau mobilă.