Deva
PROGRAM SOCIAL: Absorbante gratuite în toate cabinetele medicale școlare din municipiul Deva
Elevele din municipiul Deva vor avea acces gratuit la produse de igienă menstruală – începând din luna mai 2024. La inițiativa unui consilier local, Direcția de Asistență Socială Deva va dota toate cabinetele medicale școlare cu absorbante, urmând astfel exemplul altor administrații publice locale din țară care au implementat programe similare în școli și licee.
Noul program are ca scop, pe de o parte, facilitarea accesului elevelor la produse de igienă menstruală – mai ales în cazul adolescentelor care provin din medii sociale defavorizate, iar pe de altă parte, reducerea absenteismului lunar și a constrângerilor financiare pentru familiile cu venituri mici.
Distribuirea gratuită a absorbantelor în cabinetele medicale din școli și licee a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 81/2024, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local. Potrivit documentelor care au stat la baza proiectului, în cabinetele medicale din unitățile de învățământ vor fi distribuite, în ficare lună, 700 de absorbante.
În cadrul aceluiași program, medicii și asistentele medicale din rețeaua de medicină școlară vor desfășura activități de informare și consiliere a elevelor cu privire la importanța igienei intime și la schimbările care au loc în corpul lor – cu atât mai mult cu cât despre aceste subiecte nu se vorbește încă deschis în public și, de multe ori, nici în familie.
În lume, Scoția a fost prima țară care a oferit tuturor elevelor și studentelor accesul gratuit la produse menstruale, deschizând astfel discuția despre situația fetelor și femeilor din medii defavorizate, care nu-și permit anumite produse necesare pentru a merge la școală ori pentru a munci.
În unitățile de învățământ din municipiul Deva funcționează, în prezent, 18 cabinete de medicină generală, care asigură consultații și tratamente gratuite pentru aproximativ 10.000 de elevi. Cabinetele medicale școlare își desfășoară activitatea în subordinea Direcției de Asistență Socială Deva.
Direcția de Asistență Socială
Actualitate
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.
„În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.
Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.
Foto: arhivă
Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva
Actualitate
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
Devenii și nu numai sunt invitați la „Ceaiul de Crăciun”, un eveniment caritabil dedicat susținerii inițiativelor de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru sprijinirea copiilor nevoiași și susținerea unor cazuri sociale urgente.
Organizat de Asociația “Suflet Salvat”, evenimentul va avea loc pe data de 7 decembrie 2024, între orele 18:00 -20:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, din municipiul Deva.
„Ceaiul de Crăciun” se află la prima ediție, dar se vrea a fi un eveniment de tradiție, în cadrul acestuia dorindu-se, totodată, promovarea valorilor solidarității și ale sprijinului reciproc în perioada sărbătorilor de iarnă.
Evenimentul reunește participanți din județele Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin și Bihor, într-o atmosferă festivă și plină de generozitate, și își propune să strângă fonduri pentru: sprijinirea copiilor nevoiași și susținerea cazurilor sociale urgente, dezvoltarea proiectelor caritabile ale Asociației „Suflet Salvat”, precum organizarea taberelor gratuite pentru tinerii cu vârste între 16-30 de ani care se confruntă cu dependențe (droguri, alcool, țigări), aceste tabere oferind sprijin pentru eliberarea de dependențe, încurajând dezvoltarea personală și spirituală.
„Ceaiul de Crăciun” promite să fie o seară de neuitat, în care participanții vor avea ocazia să se bucure de momente speciale, precum: bufet tematic cu ceaiuri aromate și fursecuri festive, servite într-un decor de sărbătoare; momente de socializare, oportunitatea de a cunoaște oameni noi și de a împărtăși bucuria sărbătorilor; o cauză nobilă: posibilitatea de a face donații și de a sprijini proiectele Asociației.
„Sărbătorile de iarnă sunt despre bucurie, speranță și comunitate. Prin „Ceaiul de Crăciun”, dorim să aducem oamenii împreună pentru o cauză care contează cu adevărat: protejarea tinerilor de capcana consumului de droguri. Fiecare gest de sprijin contează și poate face o diferență enormă. Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o seară plină de căldură sufletească și să aducem un zâmbet pe chipurile celor care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Raluca Trofin, președintele fondator al Asociației „Suflet Salvat”.
Haideți să facem din „Ceaiul de Crăciun” o tradiție care schimbă vieți!
Intrarea la eveniment este liberă, însă pentru detalii suplimentare și confirmarea participării puteți accesa paginile de socializare ale asociației.
Actualitate
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.
Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.
Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
“Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 18 ore in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Lucrări avansate la tunelurile A1 Margina – Holdea