Connect with us
Data: 17/09/2024
.

Actualitate

Programul de Tabere “ARC” 2024, la final. Aproximativ 700 de copii și tineri din diaspora au fost, vara aceasta, la Căprioara

Publicat

pe

Programul de Tabere „ARC” din acest an, desfășurat și în județul Hunedoara, a ajuns la final. Aproximativ 700 de copii și tineri din diaspora au fost prezenți, în această vară, la Centrul de Agrement Căprioara, de lângă Deva.

La festivitatea de închidere a programului, ce a avut loc recent, au participat reprezentanți ai mai multor instituții publice din județ.

Început în iulie 2024, Programul de Tabere „ARC”, găzduit în județul nostru de Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Hunedoara, s-a desfășurat simultan, în serii consecutive de câte șapte zile, până la începutul lunii septembrie 2024. Copii și tineri români, care trăiesc în afara granițelor, din Republica Moldova, Ucraina, dar și din alte țări, au petrecut zile frumoase, fiind implicați în activități culturale, educative și sportive, organizate în cadrul taberelor.

Deși nostalgici, regretând că această vară minunată a trecut prea repede, suntem extrem de mulțumiți și fericiți în același timp. Pe parcursul seriilor de tabere ARC, am văzut copii și tineri care s-au bucurat sincer participând la ateliere de limbă română, istorie, geografie, muzică, pictură, teatru și dans, toate desfășurate în Centrul de Agrement Căprioara. În plus, aceștia au avut ocazia să viziteze locuri unice din județul Hunedoara, încărcate de istorie și păstrătoare de tradiții incontestabile. Le dorim tuturor acestor generații minunate să-și continue consolidarea legăturilor create prin intermediul ARC. Și ori de câte ori își vor dori să revină ACASĂ, cu același entuziasm să ne treacă pragul taberei de la Căprioara. Și aici, în județul Hunedoara, e o parte din România care le va fi întotdeauna aproape de suflet”, a declarat directorul executiv al DJST Hunedoara, Kacsó Doboly Izabella Mária.

Sursa foto: DJST Hunedoara/Facebook

Taberele „ARC” au fost organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Elena – Intotero, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Tineret și Sport și al Patriarhiei Române.

Advertisement

Actualitate

Două echipe cu punctaj maxim în Liga 4

Publicat

pe

Redactat de

Liga 4 de fotbal Hunedoara devine din ce în ce mai interesantă odată cu trecerea etapelor. În runda a patra, ultima disputată, s-au marcat 27 de goluri, ceea ce înseamnă o medie de 4,5 pe meci, și s-au consemnat și rezultate intersante.

Geoagiu și DMO continuă duelul la distanță

După aceste prime patru etape ale sezonului regular avem două echipe cu punctaj maxim, fiind vorba despre Gloria Geoagiu și Unirea DMO. Pe primul loc, grație golaverajului, unul de + 22, sunt cei de la Geoagiu. Gloria a trecut, acasă, fără probleme, cu 4-0, de Șoimul Băița, echipa învinsă, cu 4 puncte și golaveraj -7, fiind pe locul al nouălea. Pe doi, ci 12 puncte, dar cu golaveraj +9, se află Unirea DMO. Echipa care joacă la Ciula Mare, sat aparținător de comuna Răchitova, a învins, acasă, cu 5-4, pe CSM Vulcan, în meciul cu cele mai multe goluri înscrise din această rundă. Chiar dacă scorul este stâns, gazdele nu au avut emoții, echipa din Vulcan, în urma acestei înfrângeri, a coborât pe poziția a zecea, antepenultima, cu 3 puncte și golaveraj -1.

Bradul completează podiumul

Derby-ul rundei a fost cel dintre Aurul Brad și Retezatul Hațeg, încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1. În urma acestui rezultat , cei de la Brad se mențin pe poziția a treia, cu 9 puncte, în vreme ce echipa din Hațeg, cu 6 puncte și golaveraj +2, rămâne pe poziția a cincea. Pe locul al patrulea continuă să fie Dacia Orăștie, cu 7 puncte. Deși favorită pe hârtie, echipa din Orăștie nu a reușit decât un egal, 1-1, din deplasarea de la Victoria Călan, formație care, în urma acestei remize, își păstrează locul al optulea, cu 4 puncte și golaveraj -2.

Advertisement

Uricaniul rămâne la „cota zero

O altă surpriză s-a înregistrat în meciul Inter Petrila – CFR Simeria, în care oaspeții s-au ipus cu scorul de 2-1. În urma acestui succes, Simeria, cu 6 puncte și golaveraj -5, încheie prima jumătate a clasamentului, iar Petrila, cu 4 puncte și golaveraj +4, a coborât pe poziția a șaptea. În fine, în derby-ul suferinței, CSM Deva a învins, acasă, cu 6-0, pe Minerul Uricani, și a adunat primele trei puncte din acest sezon, dar rămâne tot pe locul unsprezece, penultimul, având un golaveraj negativ, de -11. Uricaniul rămâne ultima clasată, fiind singura echipă tot la „cota zero” în ce privește punctele acumulate.

Urmează o etapă interesantă

Etapa viitoare, a cincea, se va disputa la sfârșitul acestei săptămâni, capul de afiș fiind întâlnirea dintre Dacia Orăștie și Aurul Brad. Liderul, Gloria Geoagiu, se va deplasa la CFR Simeria, fiind un joc de urmărit, în vreme ce a doua clasată, Unirea DMO, este favorită certă în întâlnirea de pe teren propriu cu CSM Deva. Mai sunt două jocuri care se anunță a fi intersante, fiind vorba despre întâlnirile Retezatul Hațeg – Inter Petrila și CSM Vulcan – Victoria Călan, în vreme ce în partida dintre Șouml Băița și Minerul Uricani gazdele au, de departe, prima șansă de a se impune.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Vandalism la „Vaporașul” din Șoimuș. Sunt căutați făptașii

Publicat

pe

Redactat de

Într-un act de vandalism șocant, picturile de sub podul peste râul Mureș, de la Vaporaș, din comuna Șoimuș au fost distruse, în noaptea trecută.

Incidentul a fost confirmat de primarul comunei, Mihai Gabriel Irimie, care a declarat că picturile, care erau o parte importantă a peisajului local și un simbol cultural, au fost grav deteriorate.

Mai grav, atacatorii nu s-au oprit doar la distrugerea picturilor. Aceștia au furat și lămpile solare care iluminau stâlpii de sub pod, lăsând zona în întuneric și fără protecție.

Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a anunțat că va depune o plângere oficială la poliție pentru distrugere și furt și face apel la cetățeni să ofere orice informație relevantă.

„Azi noapte au distrus picturile de sub pod de la Vaporaș Șoimuș, azi merg la Poliție să fac plângere pentru distrugere și furt! Au furat și lămpile solare care luminau acei stalpi! Chiar nu înțeleg cu ce i-au deranjat acele desene de pe stâlpii de sub pod! Oare când ne revenim? Dacă aveți ceva informații sau ați văzut ceva, vă rog să ne scrieți!”, spune Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

 

Advertisement

Comunitatea locală este profund afectată de acest incident, iar autoritățile fac apel la cooperare pentru a aduce autorii în fața justiției și pentru a restaura zona cât mai curând posibil.

FOTO: Mihai Gabriel Irimie

Citeste mai mult ...

Actualitate

Altercație în zona unui casino din Petroșani. Polițiști îmbrânciți, după ce au intervenit pentru a aplana conflictul

Publicat

pe

Redactat de

Altercație cu îmbrânceli în zona unui casino din municipiul Petroșani. Doi bărbați s-au luat la bătaie. Polițiștii care au intervenit pentru aplanarea conflictului au fost și ei îmbrânciți.

Incidentul s-a petrecut ieri după-amiază. „La data de 16 septembrie 2024, în jurul orei 16:30, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat de 39 de ani, din Petroșani, ca urmare a unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, de 32 de ani, din municipiului Petroșani, în zona unui casino, din localitate. Cu ocazia intervenției la fața locului, bărbatul de 39 de ani ar fi agresat fizic (îmbrâncind) agenții de poliție care au intervenit pentru prinderea acestuia. Față de bărbat, după folosirea forței pentru a fi încătușat și condus la sediul subunității, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Bărbatul a fost prezentat, în cursul zilei de astăzi, în fața magistraților care au dispus, în cazul său, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Citeste mai mult ...

Actualitate