Connect with us
Data: 12/01/2025
.

Actualitate

Programul de vizitare a cetății Sarmizegetusa Regia s-a modificat

Publicat

pe

Primăvara vine cu modificări ale programului de vizitare de la Sarmizegetusa Regia. Astfel, reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara anunță că în perioada 01 martie – 30 aprilie 2017, monumentul UNESCO poate fi vizitat, zilnic, între orele 09.00 și 18.00. Tarifele de vizitare pentru adulți sunt de 10 lei, pentru elevi/ studenți/ pensionari sunt de 5 lei, pentru expoziție, 5 lei, pentru ghidaj auto trebuie să plătiți 20 de lei, iar taxa de filmare și de fotografiere cormercială costă 300 de lei. Administrația Sarmizegetusa Regia, din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită să descoperiți cel mai spectaculos monument al civilizației dacice, un loc încărcat de istorie și spiritualitate. Anual, la Sarmizegetusa Regia vin mii de turiști.

Advertisement

Actualitate

Reguli mult mai stricte pentru promovarea în Liga 3

Publicat

pe

Redactat de

Pentru a participa la barajele de promovare în eșalonul terț, campioanele din Liga 4 au parte în 2025 de noi reglementări stricte din partea Federației Române de Fotbal (FRF) Echipele care râvnesc la accederea în Liga 3 trebuie să îndeplinească noile cerințe impuse în cadrul Regulamentului privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea pe a treia scenă fotbalistică.

Cerințe ce trebuie îndeplinite

Pentru a putea participa la baraj, echipele campioane județene trebuie să îndeplinească următoarele criterii: 1. Deținerea certificatului CIS, eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului/ANS; 2. Obținerea minimum a categoriei III (Bronze) în cadrul evaluării Centrelor de Copii și Juniori Fotbal Amator. În plus, Asociațiile Județene de Fotbal (AJF) trebuie să aibă cel puțin cinci cluburi afiliate care să fi obținut aceeași categorie în cadrul evaluării. Legat de cluburile afiliate, aici intră și cele care au activitate doar la nivel de copii și juniori. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, echipa campioană va pierde dreptul de a participa la baraj, iar adversara sa va promova direct în Liga a III-a. Pentru a obține certificarea necesară, cluburile trebuie să îndeplinească cerințe stricte în șase domenii: 1. Organizarea Centrului de copii și juniori – Documente precum organigrama și lista personalului angajat; 2. Echipe și jucători – Minimum două echipe de juniori (U7 – U13) înscrise în competiții oficiale organizate de AJF; 3. Staff tehnic – Cel puțin un antrenor cu Licență C sau superioară; 4. Staff suport – Angajarea unei persoane instruită medical pentru primul ajutor; 5. Infrastructură – Utilizarea unui teren de dimensiuni reduse și a minimum două vestiare funcționale; 6. Antrenamente și meciuri – Minimum două activități săptămânale (antrenamente/meciuri) pentru fiecare echipă.

La AJF Hunedoara nu ar fi probleme

Legat de echipele din județul nostru, Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara, a venit cu câteva precizări pe această temă. “În luna septembrie am avut o întâlnire cu reprezentanții cluburilor afiliate la AJF Hunedoara, în care am expus noile cerințe. Pe 16 ianuarie ne vom întâlni, din nou, la Hunedoara, pe aceeași temă, semn că nu este de glumit cu acest aspect. Ar fi o mare rușine să nu avem cinci cluburi care să îndeplinească standardele respective și, apoi, să urmeze procedura de certificare. La ora actuală avem, la nivelul Ligii 4 de seniori, cinci astfel de cluburi fiind vorba despre Aurul Brad, Retezatul Hațeg, Dacia Orăștie, CFR Simeria și CSM Deva și, din informațiile pe care le am, lucrează pe această temă și cei de la Unirea DMO, lideri în campionat. De asemenea, îndeplinesc standardele pentru certificarea „Bronze” și trei cluburi cu activitate exclusivă la copii și juniori, fiind vorba despre Viitorul Șoimuș, Școala de Fotbal „Damian Militaru” Petroșani și Stars Academy Călan”, a declarat Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara.

În barajul de promovare pentru Liga 3 campioana județului Hunedoara va juca cu cea din Arad.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cardurile sociale, alimentate doar cu 125 de lei, o dată la șase luni

Publicat

pe

Redactat de

Programul „Sprijin pentru România” continuă și în 2025, însă persoanele eligibile primesc mai puțini bani. Cadrul legislativ s-a schimbat foarte mult, iar beneficiarii voucherelor sociale pentru alimente vor încasa doar 125 de lei și numai de două ori pe an, o dată la șase luni.

Anul acesta, valoarea cardurile sociale pentru alimente s-a înjumătățit, de la 250 de lei la 125 de lei, iar distribuția acestora se va face doar o dată la șase luni, în loc de o dată la două luni, cum era înainte

În perioada 2025-2027, sprijinul material prevăzut la alin. (1) lit. a) are o valoare nominală de 125 lei şi se acordă o dată la 6 luni următoarelor categorii de persoane defavorizate: a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta de minimum 65 de ani, împlinită la data prelucrării bazelor de date, care beneficiază de indemnizaţie socială;b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; c) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în Hotărârea Guvernului Nr. 70/2024.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 700 de copii și adulți cu dizabilități, din Deva, primesc indemnizația pentru luna decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Aproape 1,7 milioane de lei de la bugetul local al municipiului Deva vor intra, marți, 14 ianuarie 2025, în contul persoanelor cu dizabilităţi încadrate în gradul de handicap “grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizaţiei aferente lunii decembrie 2024, au informat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.

Astfel, suma de 1.670.641 lei reprezintă plata drepturilor băneşti pentru un număr de 707 copii şi adulţi cu dizabilităţi, din municipiul Deva, care beneficiază de indemnizaţie lunară pentru persoana cu handicap grav.

Prin excepție, 18 persoane cu handicap grav, care se află în curs de instituire a curatelei şi, ca atare, nu deţin încă un cont bancar, îşi vor ridica indemnizaţia de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – în zilele de luni și marți (13 și 14 ianuarie 2025), după următorul program: luni, 13 ianuarie 2025 – între orele 12:30 – 15:00, marți, 14 ianuarie 2025 – între orele 8:30 – 11:00 și 12:30 – 15:00

“Plata indemnizaţiei se face pe baza actului de identitate al persoanei cu dizabilităţi sau, după caz, al persoanei împuternicite să se prezinte la casierie pentru ridicarea drepturilor băneşti”, au precizat reprezentanții DAS Deva.

Informații suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate