EDUCATIE
Programul “Masa caldă”, în patru școli din județul Hunedoara
Guvernul României a aprobat programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat din toată țara, program cunoscut și sub titulatura de „Masa caldă”.
În județul Hunedoara, programul “Masa caldă” se desfășoară în patru școli din tot atâtea localități. Este vorba despre Școala Gimnazială din comuna Sântămăria Orlea, Școala Gimnazială „Sfânta Varvara” Aninoasa, Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” Orăștie, Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, conform listei publicată de Ministerul Educaței Naționale.
Astfel, în perioada derulării activităţii didactice, preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ în care program se desfășoară vor primi, cu titlu gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 10 lei/beneficiar (inclusiv TVA).
Comparativ cu anul precedent, numărul beneficiarilor programului este mai mare. În anii anteriori, acest program a funcționat în 50 de unități de învățământ din întreaga țară. “Decizia de extindere cu 100 de noi unități de învățământ are la bază efectele pozitive generate asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi. Studiile de impact au arătat că această măsură a avut ca efect scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului, precum și formarea deprinderii, la copii, pentru o alimentație sănătoasă”, au informat oficialii Ministerului Educației Naționale .
Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare/mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi se stabileşte potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.
Școlile din județul Hunedoara care vor primi masă caldă
Actualitate
Parteneriat pentru educație
În ultima ședință a CJ Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara propune asocierea cu Consiliul Județean Hunedoara pentru organizarea în comun a olimpiadelor și concursurilor școlare și extrașcolare de nivel județean în cursul anului 2024.
Suma de 85.000 lei necesară pentru această inițiativă este inclusă în bugetul propriu al județului Hunedoara pentru anul 2024.
”Prin adresa nr. 626/22.02.2024, înregistrată la Registratura Generală a Consiliului Județean Hunedoara sub nr. 4424/27.02.2024, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara propune asocierea cu Consiliul Județean Hunedoara în vederea realizării în comun a olimpiadelor și concursurilor școlare și extrașcolare etapa județeană care se vor desfășura în cursul anului 2024. În temeiul dispozițiilor art. 173 alin.7 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean Hunedoara poate hotărî, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri din societatea civilă, în vederea finantării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public judetean. Efectuarea cheltuielilor ocazionate de derularea proiectului urmează să se facă cu respectarea procedurilor legale. Suma totală de 85.000 lei va fi utilizată pentru efectuarea cheltuielilor așa cum sunt ele prezentate în adresa mentionată mai sus. Consiliul județean asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația, sănătatea, ordinea publică, etc. Suma menționată anterior, 85.000 Iei, este cuprinsă în bugetul propriu al județului Hunedoara pe anul 2024”, arată documentul aprobat de către consilierii județeni.
FOTO: ARHIVĂ
EDUCATIE
Răsplătiți pentru performanță. Echipa de robotică a Liceului Teoretic “I.C. Brătianu” Hațeg, premiată de Primărie
Echipa de robotică „Afton Robotics” a Liceului Teoretic “I.C. Brătianu” Hațeg, calificată în etapa finală a Competiției Naționale “First Tech Challenge România”, a fost premiată de administrația publică locală.
“La sediul Primăriei orașului Hațeg, am avut plăcerea de a lua parte la o demonstrație și de a înmâna elevilor un premiu în suma de 10.000 lei în semn de recunoștință, pentru implicare și pentru promovarea în cadrul comunității a programului educațional First Tech Challenge! Felicitări, dragi elevi, pentru premiul obținut! Mulțumim domnilor profesori, Nicolae Sîntimbrean și Marius Muntean, precum și părinților pentru efortul depus!”, a transmis primarul orașului Hațeg, Adrian Pușcaș.
În cadrul Competiției Regionale – ,,First Tech Challenge Romania”, care s-a desfășurat, la sfârșitul lunii februarie, la Arad, echipa de robotică a liceului din Hațeg a impresionat juriul, în urma concursului, elevii calificându-se pentru etapa finală de la Iași.
Actualitate
Elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Petroșani strălucesc la Olimpiadele de Fizică și Securitate Cibernetică
Reprezentanții Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Petroșani se bucură de succesul notabil al elevilor lor în cadrul Olimpiadelor Județene de Fizică și Securitate Cibernetică, unde mai mulți dintre aceștia au reușit să se califice la etapa națională a competițiilor.
Printre cei care au contribuit la acest succes se numără Alexandru Moroșanu, elev în clasa a IX-a A, care a excelat prin calificarea sa la etapa națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică, demonstrând aptitudini remarcabile în domeniul tehnologiei și securității informatice. De asemenea, Tudor Maier, elev în clasa a VII-a D, a impresionat juriul și a reușit să se claseze la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Fizică, evidențiindu-și cunoștințele și pasiunea pentru această disciplină complexă. În plus, Mihai Băra și Patricia Simulea, din clasa a IX-a A, precum și Sara Maria Suditu și Adrian Ciobanu, din clasa a VI-a C, au fost recunoscuți și premiați la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Fizică, contribuind la consolidarea prestigiului școlii.
Profesorii responsabili de îndrumarea acestor elevi către aceste performanțe sunt prof. Gianina Duduială și prof. Daniela Ciontescu pentru fizică, alături de ing. Szedlacsek Rolland și Ioana Gaiță-Lukacs (securitate cibernetică).
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Celebrul jurnalist britanic Charlie Ottley, în vizită la Muzeul Aurului din Brad
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tânărul interpret hunedorean Vlad Lință a câștigat Trofeul Festivalului – Concurs “Gelu Stan”, ediția a VI-a 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Atenție, e un film, nu fotografie!”. Ipostaza în care au fost surprinși doi căpriori de o cameră de monitorizare a faunei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tărâmul ghioceilor sălbatici, în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Apelul Romsilva: „Rugăm toți vizitatorii să fie responsabili cu aceste delicate plante”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
S-a încheiat oficial sezonul de schi, în Straja
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Începe Postul Paștelui, cel mai lung și aspru din an
-
Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de curent electric, programate în perioada 18 – 22 martie, în județul Hunedoara
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
AEP: A fost constituit Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie