Connect with us
Data: 29/11/2024
.

Actualitate

Proiect sănătos la Retezatul Haţeg

Publicat

pe

„Zimbrii” pun bazele unei echipe competitive

Trupa de Liga a IV-a are un plan serios pentru a construi o formaţie puternică 

Neluaţi în seamă de nimeni, la Retezatul Haţeg se vorbeşte puţin şi se munceşte mai mult. Cei de acolo au un proiect interesant prin care echipa de fotbal a oraşului să crească treptat, pentru a ajunge o grupare puternicăşi a urca în eşalonul superior.

Trupa de fotbal de lângă barajul de la Râu Mare vrea să crească treptat

Trupa de fotbal de lângă barajul de la Râu Mare vrea să crească treptat

Începutul a fost bun, victorie concludentă în prima etapă a returului, obţinutăşi datorită campaniei de achiziţii puternice din această iarnă. Deocamdată, e un pas mic însă cei de la Haţeg nu se grăbesc, dorind să facă lucrurile treptat.

Achiziţii cu nume în această iarnă

Proiectul pus la cale în oraşul de la poalele Retezatului a început în vară, după schimbarea administraţiei locale. Noul edil, Adrian Goia a fost deschis încă de la început susţinerii sportului din oraş, şi a fotbalului în special. S-au pus bazele unui club sănătos, cu o nouă organigramă, susţinut în principal de primărie şi cu mici ajutoare din partea unor agenţi economici din oraş. Rezultatele din tur nu au fost entuziasmante, locul 7 în clasament, la 7 puncte de liderul Minerul Uricani. Antrenorul Faviu Itul (foto mic), cel care a mai condus echipa spre un baraj de promovare în 2009, a reuşit însă în această iarnă să convingă mai mulţi jucători cu nume din judeţ să vină să joace pentru Retezatul. Astfel, gruparea din Haţeg i-a adus pe foştii jucători ai Jiului Tonca, Kallai, Cărăvan şi Ursachi, precum şi pe fostul fotbalist al Minerului Lupeni, Câmpeanu. Prima etapă a adus primul succes, însă acest lucru nu-i entuziasmează pe cei de la Retezatul. „Deocamdată, nu avem de ce să ne lăudăm. Am obţinut o victorie cu Simeria într-un meci care ne-a fost favorabil, marcând două goluri în primele 9 minute. Trebuie să ne vedem lungul nasului deocamdată”, a explicat Flaviu Itul.

Advertisement

Nu au ca obiectiv promovarea

Flaviu-ItulDe altfel, antrenorul Retezatului nu vede oportună atacarea promovării încă din acest an, în ciuda lotului puternic de care dispune. „Noi ne-am propus să luăm totul treptat. Nu cred că este oportună promovarea încă din acest an pentru că nu cred că avem bugetul necesar susţinerii echipei în Liga a III-a. În acest moment, pentru a promova ai nevoie de multe lucruri”, a spus antrenorul Retezatului. Acesta a explicat că în acest moment, Retezatul mai are de lucru la baza sportivă unde trebuie reabilitat terenul 2, regazonat terenul 1, precum şi finalizată construcţia la clădirea nouă a clubului. „În momentul în care vom beneficia de noua clădire, în care, în acest moment, este funcţionabilă doar sala de forţă, acest lucru ne va ajuta mult la ceea ce ne dorim noi să facem”, a precizat Itul.

Atragerea de bani, obiectivul principal

Cei de la Haţeg au din vară o organigramă nouă la club, conducerea fiind compusă din trei persoane. Viorel Demian, viceprimarul oraşului, este preşedintele clubului, Petru Basarabă, preşedintele secţiei de fotbal, iar Anca Hălmagi, director de markerting. Obiectivul principal este atragerea de fonduri pentru echipă pentru ca aceasta să nu rămână doar cu susţinerea financiară a primăriei. „Noi ne dorim să facem ceva pe termen lung, de aceea pe viitor trebuie să atragem bani către echipă. Fie prin venirea unui finanţator, fie prin implicarea agenţilor comerciali din oraş care să contribuie cu câte o sumă. Obiectivul nostru este ca în câţiva ani echipa să se bazeze pe jucători din zona Haţegului, pentru că baza de selecţie există. În vară vom forma o grupă de juniori C, iar din grupa de juniori A1 avem 9-10 jucători pe care îi monitorizăm atent”, a declarat antrenorul Flaviu Itul. Ce se va întâmpla în continuare cu proiectul Retezatului Haţeg se va vedea în următorii ani. Intenţiile sunt serioase şi sănătoase, iar exemplul oamenilor ce muncesc pentru ele este unul demn de urmat.

Actualitate

Recomandări pentru siguranța în trafic oferite de polițiștii rutieri

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii rutieri transmit o serie de recomandări importante pentru participanții la trafic, menite să prevină evenimentele rutiere și să asigure siguranța tuturor.

Șoferii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze în prealabil despre starea vremii și a traseelor pe care urmează să le parcurgă. În condiții meteo nefavorabile sau trafic aglomerat, prudența devine esențială. Astfel măriți distanța de siguranță față de celelalte vehicule; adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic; evitați manevrele riscante și asigurați-vă corespunzător înainte de orice schimbare de direcție sau depășire.

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să nu consume alcool, să evite conducerea în stare de oboseală și să folosească sisteme hands-free pentru apelurile telefonice. În cazul traficului intens, este recomandat să se păstreze calmul, să nu se blocheze intersecțiile și să se manifeste politețe rutieră.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ministerul Mediului va livra 10 cuști pentru capturarea și transportul urșilor în județele montane

Publicat

pe

Redactat de

Ministerul Mediului, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a început implementarea unui proiect esențial pentru conservarea populației de urs brun din România. Proiectul, parte a „Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun”, este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 și continuat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

În cadrul acestui proiect, Ministerul Mediului a achiziționat 10 sisteme tip cușcă pentru capturarea și transportul urșilor, iar primele 5 cuști au fost deja livrate Gărzilor Forestiere din Timișoara, Suceava, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești și Focșani, pe 20 noiembrie 2024. Aceste echipamente sunt destinate să ajute autoritățile să gestioneze conflictul om-urs și să reducă pagubele provocate de urși în zonele montane.

Fiecare cușcă este un sistem metalic cilindric, montat pe o platformă cu roți și echipat cu un mecanism automat sau manual de închidere, respectând condițiile legale de transport pe drumurile publice. Acestea sunt dotate cu tehnologie avansată pentru a asigura siguranța atât a echipelor de intervenție, cât și a urșilor capturați, contribuind astfel la protecția acestei specii și la reducerea riscurilor pentru comunitățile din zonele afectate.

Proiectul vizează județele cu populații semnificative de urși, precum Brașov, Prahova, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureș, Buzău, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, printre altele, iar în prima decadă a lunii decembrie 2024 vor fi livrate și ultimele 5 cuști, pentru a asigura o gestionare mai eficientă a acestei provocări ecologice.

FOTO: FACEBOOK MINISTERUL MEDIULUI-ROMÂNIA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoara sărbătorește Ziua Națională a României cu un program festiv divers

Publicat

pe

Redactat de

Ziua Națională a României va fi celebrată în Hunedoara printr-o serie de evenimente speciale, menite să aducă împreună comunitatea locală și să marcheze acest moment de sărbătoare națională. Indiferent de vreme, autoritățile locale îi invită pe hunedoreni să participe la activitățile organizate pe 1 Decembrie.

Ceremonii și evenimente culturale

Manifestările debutează la ora 11:00, în Parcul din Centrul Istoric, cu o ceremonie oficială dedicată Zilei Naționale. La ora 16:00, iubitorii de artă sunt așteptați la Galeria de Arte, unde va fi vernisată expoziția „Sub semnul revelației”, însoțită de lansarea cărții „Brâncuși”, scrisă de Pavel Șușară. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei și Asociația Culturală BASM.

Iluminatul festiv și spectacol folcloric

Seara continuă cu aprinderea oficială a iluminatului de Crăciun, la ora 17:45, în fața Casei de Cultură. Atmosfera festivă va fi completată de spectacolul oferit de Ansamblul Folcloric Hațegana, care va avea loc la ora 18:00, în Sala Mare a Casei de Cultură – Centrul Cultural Corviniana. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Porți deschise la Castelul Corvinilor și Grădina Zoologică

Advertisement

De Ziua Națională, două dintre cele mai iubite atracții ale orașului își deschid porțile pentru vizitatori, oferind acces gratuit. Castelul Corvinilor va putea fi vizitat între orele 09:00 și 17:00, iar Grădina Zoologică între orele 10:00 și 17:00.

O invitație pentru toți hunedorenii

Primăria Hunedoara îi încurajează pe locuitori să ia parte la aceste momente speciale, dedicate spiritului de unitate și bucuriei colective, care marchează începutul festiv al iernii și al sărbătorilor de Crăciun.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate