Comunitate
Proiecte ample aflate în derulare în comuna Teliucu Inferior
Deși arată ca un mic orășel, fosta localitate minieră, care are în componență satele Cinciș – Cerna, Izvoarele, Teliucu Superior, colonia Frontul II și așezarea de resedință, Teliucu Inferior, cu o populație de circa 2.300 de locuitori, și-a păstrat statutul de comună. Localitatea, situată în mirificul Ținut al Pădurenilor, este cunoscută, în special, pentru lacul de acumulare de la Cinciș, dar și pentru trecutul ei mineresc și siderurgic.
Cu chibzuință
Activitatea extractivă, precum și cea metalurgică, au dispărut, din păcate, însă comuna Teliucu Inferior continuă să se dezvolte, acest lucru fiind posibil prin implicarea puternică a administrației în atragerea de fonduri nerambursabile. “Bugetul, așa cum știm cu toți, nu este unul extraordinar de mare. Astfel, pentru investiții a trebuit să ne orientăm spre alte surse de finanțare, guvernamentale sau europene. Am reușit să atragem sume importante pentru a implementa diferite proiecte, iar altele se află în plin proces de derulare. Din fericire pentru noi, am prioritizat, cu chibzuință, investițiile, precum și cota noastră parte de cofinanțare, unde a fost nevoie, și am evitat situația nepăcută întâlnită în alte unități administrativ – teritoriale, care au rămas fără fondurile necesare acoperirii cheltuielilor neeligibile”, a declarat Daniel Gheorghe Sorin Pupeză, primarul comunei hunedorene Teliucu Inferior.
Valoare de aproape 40 de milioane de lei
Astfel, la ora actuală în comuna Teliucu Inferior sunt în derulare zece proiecte de dezvoltare, se apropie de 40 de milioane de lei. „Cel mai mare proiect care se află în derulare este “Extindere rețea de alimentare cu gaze naturale în localitățile Cinciș-Cerna și Teliucu Superior, comuna Teliucu Inferior”, a cărui valoare este de aproape 15,8 milioane de lei. De asemenea avem un proiect în valoare de peste 6,7 milioane de lei, respectiv „Reabilitare și modernizare drumuri comunale – Comuna Teliucu Inferior, Județul Hunedoara”, iar pentru cel intitulat „Locuințe pentru tineri destinate închirierii – Județul Hunedoara, Comuna Teliucu Inferior, str. Viorele, nr. 20” avem o finanțare de aproape 6,2 milioane de lei. Totodată, peste 3,3 milioane de lei sunt alocați pentru „Reabilitare și modernizare Centru de servicii publice și sociale pentru cetățeni în comuna Teliucu Inferior”, iar aproape 1,9 milioane de lei pentru proiectul “Dezvoltarea infrastructurii ITS/TIC în comuna Teliucu Inferior, județul Hunedoara”. Aproape 1,2 milioane de lei este valoarea proiectului intitulat „Înființare Parc fotovoltaic în vederea producerii energiei electrice din surse regenerabile de tip solar pentru autoconsum în comuna Teliucu Inferior”, iar finanțarea pentru „Constuire pod ca urmare a calamității podului existent în Colonia Frontul II, sat Teliucu Superior, comuna Teliucu Inferior, județul Hunedoara” finanțarea depășește suma de un milion de lei. Nu în ultimul rând, peste 800.000 de lei este finanțarea pentru „Bază sportivă Școala Generală Teliucu Inferior, județul Hunedoara”, valoarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Teliucu Inferior” se apropie de 700.000 de lei, iar pentru „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Teliucu Inferior” sunt alocați mai mult de 500.000 de lei. În total, valoarea celor zece proiecte care se află în plină derulare depășește suma de 38 de milioane de lei”, a spus primarul comunei hunedorene Teliucu Inferior, Daniel Gheorghe Sorin Pupeză.
Actualitate
Final de an bun pentru administrația din comuna Zam
Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.
Condiții din ce în ce mai bune pentru elevi
O preocupare principală a administrației publice locale din comuna hunedoreană Zam este creșterea calității actului educațional. „La acest capitol pot să mențuionez că au fost finalizate operațiunile privind modernizarea și dotarea cu materiale diactice de ultimă generație a școlii din centrul de comună. Tot în ceea ce privește educația mai menționez că, de anul viitor, elevii din comuna Zam vor beneficia de un microbuz de transport școlar. Acest microbuz este complet electric, cu o autonomie de 294 km și o capacitate de 16 locuri, incluzând spații dedicate persoanelor cu dizabilități. Vehiculul este dotat cu sisteme moderne de siguranță, încălzire și aer condiționat, fiind gândit pentru a oferi confort și siguranță ”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.
Investiții în sănătate
O altă prioritate a edililor din comuna Zam este una specifică zonelor rurale, fiind vorba despre un domeniu sensibil, cel al sănătății. „Sănătatea este cu siguranță, cea mai importantă pentru fiecare dintre noi. Mă bucur că și la acest capitol pot să aduc vești bune. Astfel dispensatrul medical uman din comună va fi reabilitat, iar calitatea serviciilor din sănătate va crește odată cu finalizarea acestei investiții importante”, a spus primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.
Modernizarea rețelei de infrastructură
O altă prioritate a reprezentanților administrației publice din comuna Zam este modernizarea și dezvoltarea rețelei de infrastructură. „Nu este niciun secret că, în actualul mandat, principalul obiectiv pentru dezvoltarea infrastructurii este cel legat de apă și canalizare, iar lucrurile merg pe un făgaș bun în acest sens. De asemenea, starea drumurilor reprezintă o preocupare permantă pentru noi. Astfel, au fost finalizate diferite lucrări din acest domeniu, în prezent se lucrează și la altele, iar aceste investiții vor continua. De asemenea, pot să anunț că se află în implementare și proiectul pentru pista de biciclete dintre Tămășești și Godinești, care este situată
într-o zonă superbă. Este un prim pas pentru o cât mai bună punere în valoare a comunei noastre, pe raza căreia găsim șase biserici declarate monumente istorice, plus un castel care are aceeași clasificare, patru lăcașe de cult cu o vechime considerabilă, un sit inclus în rețeaua europeană «Natura 2000» ” și două rezervații naturale”, a menționat primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.
Respect pentru seniorii comunității
În ultima vreme în comuna Zam au avut loc și evenimente de suflet, prin care s-a arătat respect pentru seniorii comunității. „Am avut deosebita plăcere și onoare de a premia cuplurile care au împlinit, în 2024, 50 de ani de căsnicie. Respectul față de seniorii comunității este primordial pentru noi și ne dorim să avem cât mai multe de astfel de evenimente ”, a precizat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.
Actualitate
Moș Nicolae cu realizări pentru administrația din Orăștioara de Sus
Situată în Munții Orăștiei, comuna Orăștioara de Sus are o populație de peste 2.000 de locuitori, fiind considerată o așezare rurală de dimensiuni medii la această categorie din județul Hunedoara. Comuna are o suprafață de aproape 23.000 de hectare, ceea ce înseamnă o întindere foarte mare, și are în componență opt sate, respectiv Bucium, Costești, Costești – Deal, Grădiștea de Munte, Ludeștii de Jos, Ludeștii de Sus, Ocolișu Mic și localitatea de reședință, Orăștioara de Sus.
A început marea asfaltare
În ultima perioadă în comuna Orăștioara de Sus au început lucrările efective la un proiect extrem de important, ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere. „Pot să anunț că au început lucrările la un proiect depus pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Acest proiect are o valoare de peste 2,5 milioane de euro și prevede modernizarea drumurilor interioare din localitatea de reședință și din satul aparținător Bucium. Iar dacă acest proiect este la început, un alt proiect important pentru comunitatea locală a fost finalizat de puțin timp. Este vorba despre sistemul de supraveghere video, lucrările din cadrul acestui proiect fiind recepționate”, a declarat Vasile Marian Inășescu, primarul comunei hunedorene Orăștioara de Sus.
Vești bune pentru copii
Și copiii au parte de vești bune, mai ales că astăzi îl sărbătorim pe Moș Nicolae. „Cu siguranță elevii din comună ne vor pregăti, ca de obicei, un spectacol de colinde, pe care îl așteptăm cu nerăbdare. Copiilor le transmit că Moș Crăciun va fi, și el, prezent la acest spectacol, și nu va veni cu mâna goală, fiecare elev urmând a primi un cadou, conform tradiției, din partea administrației. Tot pentru copii, dar și pentru părinți, mai transmit că anul viitor vom beneficia și de un microbuz electric pentru transportul elevilor”, a precizat primarul din Orăștioara de Sus, Vasile Marian Inășescu.
Așteaptă sărbătorile
Și reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Orăștioara de Sus se pregătesc de venirea sărbătorilor de iarnă. „Din păcate, actualele prevederi legale nu ne permit nouă, ca administrație, să organizăm tradiționalul concert de colinde de Crăciun, dar acest lucru nu înseamnă că nu ne pregătim de Sărbători. Astfel, în fiecare sat va fi împodobit câte un brad, iar în zilele următoare va fi pusă în funcțiune și instalația de iluminat festiv”, a spus Vasile Marian Inășescu, primarul din Orăștioara de Sus.
Pregătiți de iarnă
Pe de altă parte, administrația publică locală din Orăștioara de Sus nu se pregătește doar de sărbători, ci și de eventualele ninsori, însă acestea nu îi vor lua prin surprindere pe edilii din comună. „Am asigurat stocul de materiale antiderapante în caz de intervenții. Aceste intervenții le vom face în regie proprie, cu utilajele pe care le avem în dotare, pe raza comunei fiind o rețea de drumuri pe care le avem în administrare de 40 de kilometri. De asemenea, au fost asigurate lemnele necesare încălzirii pentru unitățile școlare și celelalte instituții publice de pe raza comunei. Deci iarna nu ne va lua prin surprindere”, a afirmat primarul comunei hunedorene Orăștioara de Sus, Vasile Marian Inășescu.
Locuri ce merită a fi văzute
Comuna Orăștioara de Sus este una plină de vestigii istorice, pe raza sa aflându-se trei dintre cele șase Cetăți Dacice incluse în Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO. Mai exact, pe raza comunei întâlnim reședința regală a Statului Dac, cetatea Sarmizegetusa Regia, din satul Grădiștea de Munte, care face parte din patrimoniul UNESCO, acolo mai fiind și un castru roman, precum și mai multe situri arheologice. Celelalte două cetăți din patrimoniul UNESCO, Blidaru și Cetățuie, se află pe teritoriul satului Costești, tot aici mai aflându-se și o fortificație dacică. De asemenea, în comună mai avem și alte vestigii istorice de factură dacică și romană. Astfel, la Ocolișu Mic este o fortificație dacică, iar la Bucium și Costești – Deal sunt castre romane, la fel ca și în locurile numite Comărnicel, Muncel – Godeanu și Dealul Șesului.
Actualitate
Vești bune din comuna Vața de Jos
Comuna Vața de Jos este o frumoasă localitate din Țara Moților. Așezarea zărăndeană are în componență, pe lângă localitatea de reședință omonimă, alte 12 sate, acestea fiind Basarabasa, Birtin, Brotuna, Căzănești, Ciungani, Ocișor, Ociu, Prăvăleni, Prihodiște, Tătărăștii de Criș, Târnava de Criș și Vața de Sus.
Primarul, reînvestit în funcție
Comuna Vața de Jos este una dintre localitățile rurale mari ale județului Hunedoara, având o populație de aproape 4.000 de locuitori, și se întinde pe o suprafață de peste 200 de kilometri pătrați. În comuna zărăndeană au avut loc, în ultima vreme, o serie de evenimente importante pentru comunitatea locală. „La noi se petrec mai multe evenimente importante, și la o frecvență destul de mare, așa cum s-a întâmplat și în ultima perioadă. Astfel, în mod cronologic, a fost ales și viceprimarul comunei. Este vorba despre o realegere, funcția fiind ocupată, în continuare, de către colegul meu Florin Băd, și sunt convins că, în această formulă, vom face multe pentru comună, așa cum am făcut și în mandatul precedent. Apoi ne mândrim cu o nouă recunoașetre pe care a primit-o maestrul Pera Bulz, consăteanul nostru care este Tezaur Uman Viu al UNESCO. Mai exact, celebrul taragotist a primit, din partea ministrului Culturii, Raluca Turcan, o distincție de excelență pentru contribuția deosebită adusă la îmbogățirea spiritualității și culturii române. Și, nu în ultimul rând, am pus în funcțiune iluminatul festiv în parcul central din localitatea de reședință”, a declarat Liviu Ioan Lință, primarul comunei hunedorene Vața de Jos.
Proiecte finalizate, proiecte în derulare, proiecte în implementare
În mod firesc, reprezentanții administrației publice locale din Vața de Jos nu neglijează nici investițiile din diverse domenii. „Pe această cale pot să anunț că am finalizat lucrările de înlocuire a acoperișului bisericii din satul Vața de Jos. Pe de altă parte, continuă lucrările, într-un ritm susținut, proiectul ,,Eficentizare Energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale – Bloc 56” din centrul de comună, operațiunile fiind în grafic. Și, nu în ultimul rând, doresc să anunț că am făcut un pas important pentru implementarea unui nou proiect în comună. Este vorba despre semnarea, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a actului adițional la proiectul ,,Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – Piste Pentru Biciclete” în satul Vața de Sus”, a precizat primarul din Vața de Jos, Liviu Ioan Lință.
Lemne de foc pentru populație
Edilii din Vața de Jos au și preocupări specifice zonelor rurale, precum asigurarea lemnelor de foc. Și la acest capitol administrația din Vața de Jos vine cu o veste bună. „În baza Hotărârii Consiliulului Local 46 din 2024, Primăria comunei Vața de Jos scoate la vânzare lemn de foc pentru populație. Lemnul de foc este buștean și poate fi ridicat din rampa Băsărăbița din satul Prăvăleni, prețul fiind de 250 lei per metru cub, fără transport inclus. Cei interesați pot depune o cerere, alături de o copie a actului de identitate la sediul Primăriei. Lemnul poate fi achiziționat într-o cantitate maximă de 6 metri cubi de familie și doar de către cetățenii care au domiciliul stabil pe raza localității noastre”, a anunțat Liviu Ioan Lință, primarul din Vața de Jos.
Nivelul taxelor și impozitelor, neschimbat
Pentru locuitorii din Vața de Jos edilii mai vin cu o veste bună din domeniul taxelor și impozitelor locale. „În ședința ordinară de pe luna noiembrie a Consiliului Local al comunei Vața de Jos unul dintre proiectele de hotărâre supuse dezbaterii a fost cel al nivelului taxelor și impozitelor aferente anului 2025. Consilierii locali au aprobat ca acestea să rămână la nivelul actualul, cu precizarea că, așa cum arată prevederilor legale, acestea se indexează cu rata inflației din acest an”, a spus primarul comunei hunedorene Vața de Jos, Liviu Ioan Lință.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
UPDATE| A fost găsit – L-ați văzut? Bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Brad, căutat de polițiști
-
Stiri nationalecu 14 ore in urma
Informare meteo de ploi, ninsori la munte și vânt puternic, până luni seara
-
Actualitatecu 14 ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 9 -15 decembrie, în județul Hunedoara. Află unde
-
Actualitatecu 15 ore in urma
În mod oficial. Viitorii parlamentari de Hunedoara au fost confirmați de BEC
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Școala Ovid Densușianu din Hațeg, modernizată energetic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Stațiunea montană Parâng din Petroșani, atracția perfectă pentru iubitorii iernii
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Corvinul a pierdut la Slatina
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Alpinistul hunedorean Adrian Ahrițculesei a reușit să cucerească și Muntele Kosciuszko din Australia