Actualitate
Proiecte DGASPC Hunedoara
Persoane cu handicap şi ţigani din judeţ – calificaţi şi consiliaţi pentru a se angaja
Un centru de management al carierei şi unul mobil de incluziune socială vor asigura servicii de formare profesională pentru mai bine de 400 de locuitori din cele două categorii
Timp de 12 luni, hunedoreni cu dizabilităţi şi de etnie romă vor primi informaţii şi vor fi ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă prin intermediul unor proiecte cu finanţare europeană care au fost lansate ieri, la Deva.
Proiectele sunt implementate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, în parteneriat cu două UNG-uri. Valoarea totală a acestora este de aproximativ patru milioane de lei, majoritatea fondurilor fiind asigurate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Odată cu demararea proiectului destinat persoanelor cu dizabilităţi, realizat în colaborare cu Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială Baia Mare – ASSOC, la Deva, a fost inaugurat ieri şi Centrul de Management al Carierei, special destinat acestei categorii de hunedoreni, aflat la sediul DGASPC de pe strada Gheorghe Bariţiu din reşedinţa judeţului. Aici, specialişti pe piaţa muncii vor consilia din punct de vedere profesional circa 350 de persoane cu dizabilităţi aflate în evidenţa DGASPC Hunedoara. Dintre acestea, prin proiectul demarat ieri, 210 vor fi calificate în meserii cu mare căutare pe piaţa muncii. În plus, 40 de angajaţi ai DGASPC Hunedoara vor fi specializaţi pentru a oferi consiliere şi ajutor persoanelor cu dizabilităţi în găsirea unei slujbe. „Practic, prin acest proiect, la acest centru, persoanele cu dizabilităţi din judeţ vor învăţa cum să întocmească un CV şi vor fi ajutate să se califice sau recalifice într-o meserie ce le poate aduce şi un loc de muncă. De asememea, vor fi analizate şi abilităţile lor, le va fi întocmit un profil care să se adapteze cerinţelor de pe piaţa muncii din judeţul Hunedoara. Îi vom ajuta să-şi gestioneze cariera şi îi vom informa despre drepturile pe care le au în ceea ce priveşte legislaţia în domeniul muncii”, a declarat ieri Marian Negrea, managerul proiectului.
„Făureşte-ţi viitorul” pentru romi
Pe de altă parte, circa 210 hunedoreni de etnie romă vor fi cuprinşi în proiectul„Făureşte-ţi viitorul”, demarat ieri de DGASPC în parteneriat cu Asociaţia Pakiv România din Alba Iulia. Aceştia vor beneficia de programele de (re)calificare furnizate prin acest proiect, iar 160 dintre ei vor primi şi un certificat. Ca o noutate este faptul că toate aceste servicii vor fi furnizate ţiganilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, în mijlocul comunităţii în care trăiesc, cu ajutorul unui club mobil de incluziune socială. Pe lângă calificare, acest centru va oferi consiliere şi asistenţă de specialitate unui număr de 460 de persoane de etnie romă din judeţul Hunedoara. „Inovaţia acestui proiect este faptul că noi am încercat să mergem în mijocul comunităţii de romi, nu i-am chemat pe aceştia într-un anumit loc, motiv pentru care am înfiinţat acest centru mobil de incluziune socială. Acesta este, de fapt, un cort de mari dimensiuni cu mese şi scaune mobile sau generator de curent, cu care ne vom deplasa în toate comunităţile de ţigani din judeţ.În plus, prin acest proiect vrem să eliminăm barierele care există între romi şi restul populaţiei, dar şi discriminarea de pe piaţa muncii”, a mai spus Marian Negrea.
[notification type=”standard”] „Atât persoanele cu dizabilităţi, cât şi cele de etnie romă din judeţul Hunedoara au nevoie de mai mult sprijin pentru a se putea descurca pe piaţa muncii, dar şi în viaţa de zi cu zi. Considerăm că aceste proiecte vor oferi servicii special pentru aceste persoane, iar la sfârşitul celor 12 luni sper să avem rezultate bune, urmând ca ulterior DAGSPC să le continue cu forţe proprii” – Ionela Lazăr (foto), purtător de cuvânt al DGASPC Hunedoara [/notification]
Actualitate
Administrația din Pui pregătește cel mai mare proiect din istoria comunei
Ţara Haţegului este un loc binecuvântat de Dumnezeu, aici întâlnind o privelişte deosebită, precum şi numeroase vestigii istorice. În zonă găsim așezări aranjate şi bine întreţinute, locuite de oameni harnici şi muncitori.
Continuarea investițiilor aflate în derulare
Acest lucru îl întâlnim, în mod normal, și în comuna hunedoreană Pui. Aşezarea din Ţara Haţegului, care are în componenţă 12 sate, respectiv Pui (localitatea de reşedinţă), Băiești, Federi, Fizești, Galați, Hobița, Ohaba-Ponor, Ponor, Râu Bărbat, Rușor, Șerel și Uric, întinse pe o suprafaţă apreciabilă, de circa 23.000 de hectare, este cea mai mare comună din judeţul Hunedoara ca şi populaţie. Pentru toți aceștia, administrația locală care și-a preluat mandatul în urmă cu trei luni, fiind vorba despre una nouă, vine cu vești bune. „Printre prioritățile noastre se numără, în mod firesc, continuarea proiectelor începute de fosta administrație. Este vorba, în primul rând, despre continuarea lucrărilor la Grădinița cu Program Prelungit din centrul de comună, precum și la rețeaua de alimentare cu apă în satul aparținător Uric. Prioritare sunt și alte două proiecte începute, respectiv rețeaua de canalizare din așezările componente Hobița, Uric și Râu Bărbat, precum și recepționarea unor lucrări la drumuri interioare din satele Fizești și Băiești, care au fost finalizate înainte de mandatul precedent”, a declarat Ovidiu Ciolea, primarul comunei hunedorene Pui.
Proiect de 10 milioane de euro
Pe lângă continuarea firească a investițiilor aflate în derulare, reprezentanții administrației publice locale din cea mai mare așezare rurală din județul Hunedoara au un proiect îndrăzneț, dar realist, acesta fiind cel mai mare ca valoare care urmează a fi implementat în comuna Pui. „Într-un viitor nu foarte îndepărtat ne propunem regularizarea râului Rușor. Este vorba despre porțiunea traversată de cursul de apă în satele Rușor și Șerel, iar valoarea proiectului este de 10 milioane de euro. Acest proiect este cel mai mare ca valoare din istoria localității noastre și va fi derulat cu fonduri obținute prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, a precizat primarul comunei Pui, Ovidiu Ciolea.
Pentru comunitate
Pe lângă investițiile de mare anvergură, administrația publică din comuna hunedoreană Pui are creionate, pentru perioada imediat următoare, și proiecte mai mici, dar de strictă utilitate pentru comunitățile locale. „Suntem în 2025, într-o comună europeană, cea mai mare din județul Hunedoara, și ne mândrim cu acest lucru. Totuși, această poziționare înseamnă și o creștere a nivelului de confort și alinierea la anumite standarde. Astfel, chiar dacă ne place sau nu, dar este vorba despre o necesitate, avem întocmit un proiect pentru amenajarea unei capele în satul Pui, localitatea de reședință, pe care ne propunem să îl finalizăm chiar în acest an. De asemenea, ne preocupă și starea drumurilor. Astfel, pentru a asigura o circulație decentă pe arterele rutiere din comună, într-o primă fază vom face reparații și pietruiri, în funcție de necesități, pe drumurile rămase, încă, neasfaltate”, a menționat Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui.
Preocupare pentru atragere de fonduri nerambursabile
Noua administrație din comuna hunedoreană Pui își dorește să continue modernizarea și dezvoltarea comunei. Edilii din cea mai mare comună din județul nostru sunt conștienți că, pentru acest lucru, este nevoie de o finanțare masivă, iar acest lucru poate veni, cel mai simplu, dar și cel mai sigur, prin accesarea de proiecte pe fonduri europene. În acest sens, la nivelul comunei Pui există proiecte realiste. „Deși suntem la debutul mandatului nostru, suntem pregătiți pentru provocările viitoare. Astfel, suntem foarte atenți la ceea ce înseamnă finanțări europene, în special, dar și guvernamentale. Astfel, suntem pregătiți ca, odată cu deschiderea noilor sesiuni de acordare de fonduri nerambursabile, într-o proporție covârșitoare, să depunem mai multe proiecte. Nu știm încă pe ce domenii vor fi deschise aceste sesiuni, dar, cu siguranță, vor fi cele legate de modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, eficientizarea energetică a clădirilor de utilitate publică, la acest capitol intrând, printre altele unitățile de învățământ, căminele culturale sau sediile primăriilor. Noi suntem pregătiți pentru a depune astfel de proiecte, dar avem documentații întocmite și pe alte domenii. Astfel, dacă vor apărea și alte oportunități, cu siguranță nu le vom rata”, a mai spus primarul comunei hunedorene Pui, Ovidiu Ciolea.
Locuri deosebite
Comuna Pui este străbătută de ruta turistică Via Transilvanica, cunoscută și ca „Drumul care unește”, ce face legătura între Putna și Drobeta Turnu Severin. Pe raza comunei mai sunt și alte obiective interesante de văzut, precum Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina ori cele trei rezervații naturale de pe raza comunei, respectiv „Fânațele Pui”, „Peștera Șura Mare” și „Locul fosilifer Ohaba Ponor”, bisericile vechi din Ponor și Șerel, casele tradiționale țărănești, situl arheologic de la Ohaba Ponor și castrul roman de la Râu Bărbat sau moara de apă de la Șerel.
Actualitate
Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR)
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, astăzi, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), în cadrul şedinţei Comitetului Director al organizaţiei amintite, desfăşurată la Bucureşti.
„Le mulţumesc colegilor primari de municipii pentru încrederea acordată, mai ales că sunt singurul primar dintr-un oraş care nu este reşedinţă de judeţ desemnat într-o astfel de funcţie. Probabil că modul în care înţeleg să mă implic în rezolvarea corectă şi unitară a problemelor cu care se confruntă municipiile din România a făcut ca eu să revin pe funcţia de vicepreşedinte al AMR, funcţie pe care am ocupat-o şi în perioada 2017 – 2021. Voi continua să mă implic în rezolvarea problemelor de ansamblu cu care se confruntă administraţiile locale pentru că primăriile reprezintă baza oricărui sistem administrativ care se doreşte a fi unul modern şi, mai ales, eficient, cu adevărat îndreptat spre nevoile cetăţeanului”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
Lia Olguța Vasilescu, aleasă președinte al AMR
În funcția de președinte al AMR a fost aleasă Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova. Postul de preşedinte executiv i-a revenit lui Emil Boc, primarul municipiului Cluj – Napoca, iar în cele două funcții de prim-vicepreședinte au fost aleși Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 București și Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Actualitate
Liga 3 – Seria 9: Rezultate, program și clasament
Echipe participante
CSC GHIRODA
TIMIȘUL ȘAG
MINERUL LUPENI
PROGRESUL PECICA
LOTUS FELIX
GLORIA CERMEI
CSC PECIU NOU
POLI TIMIȘOARA
VIITORUL ARAD
AVÂNTUL PERIAM
Etapa 1 (30-31 aug.)
GHIRODA – PERIAM 1-1
ȘAG – ARAD 0-1
LUPENI – TIMIȘOARA 2-2
PECICA – PECIU 1-0
FELIX – CERMEI 1-0
Etapa 2 (6–7 sep.)
PERIAM – CERMEI 3-1
PECIU – FELIX 1-0
TIMIȘOARA – PECICA 1-1
ARAD – LUPENI 0-0
GHIRODA – ȘAG 6-1
Etapa 3 (13-14 sep.)
ȘAG – PERIAM 4-1
LUPENI – GHIRODA 4-2
PECICA – ARAD 3-0
FELIX – TIMIȘOARA 2-1
CERMEI – PECIU 1-5
Etapa 4 (20-21 sep.)
PERIAM – PECIU 0-2
TIMIȘOARA – CERMEI 1-0
ARAD – FELIX 1-2
GHIRODA – PECICA 0-1
ȘAG – LUPENI 0-1
Etapa 5 (27-28 sep.)
LUPENI – PERIAM 1-1
PECICA – ȘAG 0-1
FELIX – GHIRODA 0-1
CERMEI – ARAD 0-2
PECIU – TIMIȘOARA 2-2
Etapa 6 (4–5 oct.)
PERIAM – TIMIȘOARA 0-3
ARAD – PECIU 1-3
GHIRODA – CERMEI 2-1
ȘAG – FELIX 0-1
LUPENI – PECICA 0-1
Etapa 7 (11-12 oct.)
PECICA – PERIAM 0-0
FELIX – LUPENI 0-1
CERMEI – ȘAG 1-0
PECIU – GHIRODA 3-1
TIMIȘOARA – ARAD 0-0
Etapa 8 (18–19 oct.)
PERIAM – ARAD 1-2
GHIRODA – TIMIȘOARA 2-1
ȘAG – PECIU 0-3
LUPENI – CERMEI 2-1
PECICA – FELIX 1-0
Etapa 9 (25-26 oct.)
FELIX – PERIAM 1-0
CERMEI – PECICA 2-1
PECIU – LUPENI 0-0
TIMIȘOARA – ȘAG 1-0
ARAD – GHIRODA 1-2
Etapa 10 (1-2 noi.)
PERIAM – GHIRODA 0-1
ARAD – ȘAG 0-1
TIMIȘOARA – LUPENI 0-1
PECIU – PECICA 4-1
CERMEI – FELIX 2-0
Etapa 11 (8-9 noi.)
CERMEI – PERIAM 2-1
FELIX – PECIU 0-0
PECICA – TIMIȘOARA 1-0
LUPENI – ARAD 0-0
ȘAG – GHIRODA 1-1
Etapa 12 (15-16 noi.)
PERIAM – ȘAG 2-4
GHIRODA – LUPENI 3-2
ARAD – PECICA 3-1
TIMIȘOARA – FELIX 1-0
PECIU – CERMEI 1-2
Etapa 13 (22-23 noi.)
PECIU – PERIAM 10-0
CERMEI – TIMIȘOARA 0-3
FELIX – ARAD 0-1
PECICA – GHIRODA 1-0
LUPENI – ȘAG 4-0
Etapa 14 (29-30 noi.)
PERIAM – LUPENI 1-1
ȘAG – PECICA 1-2
GHIRODA – FELIX 2-0
ARAD – CERMEI 1-1
TIMIȘOARA – PECIU 3-0
Etapa 15 (6-7 dec.)
TIMIȘOARA – PERIAM 2-1
PECIU – ARAD 3-0
CERMEI – GHIRODA 2-2
FELIX – ȘAG 1-0
PECICA – LUPENI 1-1
Etapa 16 (28 feb. – 1 mar.)
PERIAM – PECICA
LUPENI – FELIX
ȘAG – CERMEI
GHIRODA – PECIU
ARAD – TIMIȘOARA
Etapa 17 (7-8 mar.)
ARAD – PERIAM
TIMIȘOARA – GHIRODA
PECIU – ȘAG
CERMEI – LUPENI
FELIX – PECICA
Etapa 18 (14-15 mar.)
PERIAM – FELIX
PECICA – CERMEI
LUPENI – PECIU
ȘAG – TIMIȘOARA
GHIRODA – ARAD
Clasament
1. | PECIU | 15 | 9 | 3 | 3 | 37-12 | 25 | 30 |
2. | GHIRODA | 15 | 8 | 3 | 4 | 26-19 | 7 | 27 |
3. | PECICA | 15 | 8 | 3 | 4 | 16-13 | 3 | 27 |
4. | TIMIȘOARA | 15 | 7 | 4 | 4 | 21-12 | 9 | 25 |
5. | LUPENI | 15 | 6 | 7 | 2 | 20-12 | 8 | 25 |
6. | ARAD | 15 | 5 | 4 | 6 | 13-17 | -4 | 19 |
7. | FELIX | 15 | 6 | 1 | 8 | 8-12 | -4 | 19 |
8. | CERMEI | 15 | 5 | 2 | 8 | 16-25 | -9 | 17 |
9. | ȘAG | 15 | 4 | 1 | 10 | 13-25 | -12 | 13 |
10. | PERIAM | 15 | 1 | 4 | 10 | 12-35 | -23 | 7 |
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Piața imobiliară a luat-o razna. În Deva, „apartamente cu preț de Palat Buckingham”. Câte tranzacții au fost făcute în județ, în decembrie 2024
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Deva: A fost aprobată lista de priorități pentru repartizarea locuințelor sociale pe acest an. Peste 60 la sută dintre solicitanți, persoane singure
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Fetița cu chibrituri”, spectacol de dans contemporan, pe scena Centrului Cultural „Corviniana” din Hunedoara. O poveste despre magie, emoție și speranță
-
Actualitatecu 3 zile in urma
3 februarie – prima zi de încasare a taxelor de închiriere a parcărilor rezidențiale din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu izbucnit la un autoturism, stins de un pompier aflat în timpul liber
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ana Maria Bărbosu va reprezenta, în continuare, România
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Bărbat bănuit de braconaj. Ce au găsit polițiștii în mașina sa
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Atleții hunedoreni au început anul cu dreptul