Connect with us
Data: 13/12/2024
.

Actualitate

Proiectele de dezvoltare ale Hațegului, blocate de instabiulitatea guvernamentală

Publicat

pe

Criza guvernamentală de la București este simțită acut în teritoriu de către administrațiile publice locale, mai ales de cele urbane.

 

Instabilitatea politică din România face ca multe proiecte de dezvoltare locală să fie blocate, acest lucru fiind agravat și de întârzierea cu care a fost adoptat bugetul, precum și nebuloasa din zona accesării fondurilor europene.

La OUG 28, gheață la mal în toiul verii

Printre localitățile ale căror proiecte de dezvoltare, întocmite și depuse la autoritățile competente în materie, dar blocate din motivele mai sus expuse, este și orașul hunedorean Hațeg. “Avem finalizate și depuse, pentru finanțare, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 28 din din 2013, mai multe proiecte, care, însă, sunt blocate, din păcate. Este vorba despre sistematizarea a trei zone din oraș, respectiv strada Ion Luca Caragiale – biserică, strada Tudor Vladimirescu – bloc S 1 și Finanțe. De asemenea, tot pe OUG 28/2013 avem depuse proiecte pentru modernizarea zonei strada Trandafirilor – Aleea Centralei, realizare de trotuare pe strada Horea și pe strada Progresului, precum și extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Hunedoarei. Rept,m aceste proiecte sunt gata și așteptăm doar alocarea finanțării, noi fiind pregătiți să începem imediat lucrările propriu – zise. Dar, repet, din păcate nici noi nu știm când aceste proiecte vor fi deblocate. Și, dacă-mi este permisă o glumă, fie ea chiar și amară, pot spune că, deși suntem în plină vară, la OUG 28 din 2013 este gheață la mal”, a declarat Marcel Adrian Goia, primarul orașului hunedorean Hațeg.

Nici la fonduri europene situația nu este mai roză

Advertisement

Și, dacă până anul trecut, ultimul de extindere al fostului exercițiu financiar al Uniunii Europene, s-a mai putut lucra pe proiecte cu finanțare comunitară, în 2017 acest lucru încă nu este posibil. „Axele de finanțare europeană nu au fost, încă, deschise, deși aproapezilnic se vorbește despre acest lucru. Și noi, ca și alții, și nu puțini, suntem în așteptarea deschiderii acestor axe, pentru că proiecte întocmite avem. În cazul orașului Hațeg este vorba de patru astfel de proiecte, toate de mare amploare. Astfel, pe fonduri europene intenționăm să extindem capacitatea de învățământ prin construirea unui corp nou pentru secția cu profil tehnologic de la Colegiul Național „IC Brătianu”, reabilitarea termică a două blocuri de locuințe, respectiv blocurile 32 și 38, construirea unei școli gimnaziale în oraș, pe strada Tudor Vladimirescu și reabilitarea termică a Spitalului Orășenesc Hațeg. Deci, dacă facem un calcul simplu, avem zece proiecte de dezvoltare întocmite și depuse, dar blocate, și nu este vina noastră că se întâmplă acest lucru”, a mai spus primarul Hațegului, Marcel Adrian Goia.

Pe buget propriu

Administrația publică locală din orașul hunedorean Hațeg nu stă doar la cheremul fondurilor guvernamentale și europene ci, așa cum este și normal, cu multă chibzuință, are proiecte de dezvoltare ce vor fi finanțate din bugetul proprriu. „Avem întocmite, de la bugetul propriu, mai multe proiecte, care sunt cu durată multianuală. Astfel, se vor efectua lucrări, în perioada următoare, de modernizare de străzi laterale în satele aparținătoare Nalațvad și Silvașu de Jos, modernizarea a trei străzi din oraș, fiind vorba despre străzile Cimitirului 2, Octavian Goga și 1 Mai, canalizare și modernizare pe strada Arsenie Boca, precum și introducerea rețelelor de apă și canalizare în cartierul de locuințe din Nalațvad”, a precizat Marcel Adrian Goia, primarul din Hațeg.

Zilele orașului”, între 25 și 27 august

Lăsând chestiunile mai puțin plăcute deoparte, trebuie precizat că în Hațeg se vor petrece, în curând, și lucruri frumoase. În perioada 25 – 27 august 2017 va fi organizată o nouăediție a „Zilelor orașului Hațeg”. Poot să spun că vor fi trei zile cu un program variat, plin cu multe surprize și suntem convinși că va satisface toate gusturile. Vă așteptăm să ne fiți alături la sărbătoarea noastră”, a lansat o invitație de nerefuzat Marcel adrian Goia, primarul orașului Hațeg.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

FOTO| Târg caritabil de Crăciun, la CNP „Regina Maria” din Deva. Fondurile strânse, dăruite unei fetițe care are nevoie de o operație

Publicat

pe

Redactat de

A fost atmosferă de sărbătoare, vineri, în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva, unde a avut loc tradiționalul târg de Crăciun, organizat în scop caritabil. Și în acest an, evenimentul a adus împreună copii, părinți și bunici, alături de cadrele didactice. Decorațiuni, care mai de care mai frumoase, realizate cu multă imaginație, dar și delicii dulci și alte bunătăți de sezon, au fost scoase la vânzare. Toți banii strânși vor fi dăruiți unei fetițe de 10 ani, elevă la această unitate de învățământ, care are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate.

 

 

 

Elevii au pregătit bunătăți dulci, ornamente de Crăciun și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă

Bazarul lui Moș Crăciun” s-a deschis în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva aproape de orele prânzului. Felicitări, oameni de zapădă, globuri, căsuțe, podoabe pentru bradul de Crăciun, confecționate de copii, cu mâinile lor și cu multă creativitate, din diferite materiale, dar și multe alte ornamente și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă au umplut standurile claselor.

Advertisement

 

 

De la târg, nu au lipsit merele caramelizate, turta dulce, ceaiul cald, prăjiturile împachetate, ciocolată caldă cu bezele și multe alte bunătăți de sezon, iar copiii și-au făcut reclamă la propriile produse cum au știut ei mai bine. Elevi, profesori și părinți, toată lumea s-a implicat. S-au purtat negocieri, iar vânzarea a mers ca pe roate.

Eveniment cu o misiune nobilă

Toate fondurile rezultate în urma vânzării produselor în cadrul evenimentului vor fi direcționate pentru ajutorarea unei fetițe de 10 ani, elevă în clasa a treia, care are nevoie de o operație realizată în Turcia. Micuța Elena a fost diagnosticată cu Sindromul Pfeiffer, o afecțiune rară și complicată, iar intervenția chirurgicală este singura șansă pentru a avea o viață fără suferință. Cazul ei a fost prezentat și de Asociația Umanitară „Speranță pentru România”.

Pe lângă târgul organizat în curtea instituției de învățământ, luni seara va avea loc și un concert caritabil susținut de elevi și profesori ai Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Intitulat „Colindăm pentru oameni, dăruim pentru vieți”, concertul se va desfășura începând cu ora 18:00, la Teatrul de Artă din Deva.

Advertisement

 

 

Ne bucurăm de prezența atâtor oameni făcători de bine în această perioadă a anului. Am organizat acest târg caritabil de Crăciun sau bazar, ca în fiecare an. Anul acesta, ne-am îndreptat atenția către o elevă din clasa a treia, pe care dorim să o sprijinim în demersurile sale medicale. În plus de această activitate, luni, organizăm un concert caritabil la Teatrul de Artă și, pe această cale, invit părinții și toți oamenii de bine care doresc să sprijine și să salveze o viață. Ne dorim ca în fiecare an să profităm de aceste momente frumoase, momente minunate, care ne aduc mai aproape de Dumnezeu și ne fac să îndeplinim ceea ce ne-am propus, iubirea față de oameni și ajutorarea lor”, a declarat, pentru SERVUS HD TV, profesorul Gabriel Tripa, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.

 

 

Advertisement

 

 

Târgul caritabil de Crăciun de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva se organizează în fiecare an, înaintea sărbătorilor de iarnă, și este un eveniment îndrăgit de cei mici, cât și de cei mari, în cadrul căruia magia Crăciunului se împletește cu generozitatea și dorința de a dărui.

 

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Deveanul acuzat de instigare publică în mediul online, pus sub control judiciar

Publicat

pe

Redactat de

Bărbatul de 53 de ani, din Deva, acuzat de instigare publică în mediul online, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, bărbatul ar fi folosit rețeaua de socializare pentru a lansa un apel public la comiterea de acțiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale.

“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunii de instigare publică, prev. de art. 368 alin. (1) din Codul penal, constând în aceea că suspectul B.M.L. a folosit reţeaua de socializare FACEBOOK pentru a lansa un apel direct şi public la comiterea de acţiuni îndreptate în vederea suprimării vieţii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadru Curţii Constituţionale. Astfel, în data de 06.12.2024, inculpatul B.M.L, utilizând contul de FACEBOOK, a publicat un material video prin care instigă publicul la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale. În acest clip video, inculpatu1 B.M.L. a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale prin executarea „la zid” şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În cauză, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, bărbatul fiind, în prima fază, reținut pentru 24 de ore. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus în cazul său luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

„Punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, precizează procurorii.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Deva: Începe plata pentru personalul din secțiile de votare, de la alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024

Publicat

pe

Redactat de

Începând de marți, 17 decembrie 2024, va începe plata indemnizațiilor și a indemnizațiilor de protocol pentru președinții, locțiitorii, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator ai acestora și informaticienii, aferente participării la alegerile pentru președintele României, Senat și Camera Deputaților din anul 2024, au informează reprezentanții Primăriei Municipiului Deva.

 

“Între 17 și 20 decembrie 2024, Primăria Municipiului Deva va efectua plățile pentru cele 46 de secții de votare care au funcționat în cadrul alegerilor menționate. Plățile vor fi realizate atât prin transfer electronic, cât și pentru persoanele care au optat să își ridice personal banii de la casieria Primăriei Municipiului Deva, situată în Piața Unirii, nr. 4, în camerele nr. 21 și nr. 23”, arată reprezentanții Primăriei Deva.

 

Reprezentanții Primăriei Deva mai transmit că indemnizațiile vor fi eliberate personal pe baza actului de identitate valabil (în original), sau, după caz, pe baza procurii notariale, în cazul în care persoana care ridică indemnizația nu este cea înscrisă în statul de plată. Persoana împuternicită va trebui să prezinte actul de identitate.

Advertisement

Programul pentru plata indemnizațiilor:

  • Marți, 17 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
  • Miercuri, 18 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
  • Joi, 19 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
  • Vineri, 20 decembrie 2024, între orele 8:30 – 17:00
Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L., Orăștie, str. Târgului nr. 25, jud. Hunedoara, CUI RO 49298717,intenționează obțină emiterea acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: “Stație concasare, sortare și concentrare hidrogravitațională a substanțelor minerale utile” comuna Certeju de Sus, loc. Certeju de Sus (amplasamentul fostei uzine de preparare II E.M. Certej), JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 147 Certeju de Sus.

​Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

sortarea agregatelor minerale brute cu concasarea fractiei mari, concomitent fiind supuse spalarii cu apa tehnologica
la final sorturile obținute sunt depozitate în depozitele de produse finite, amenajate la sol, de unde sunt încărcate în mijloace auto și transportate la beneficiari.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii șirecomandări se pot adresa solicitantului la adresamenționate începând cu data de 13.12.2024.

e-mail:  petrecristea71@yahoo.com, tel. 0755795457

Prin reprezentant,

S.C. GEOMAR RESOURCES S.R.L.

Administrator Petre Criste

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate