Actualitate
Promovarea, ţelul lui Robert Cristian pe 2013
A început anul cu dorinţă de succese
Mijlocaşul hunedorean nu vrea să mai rateze accederea în Liga a II-a şi în acest sezon
Lider cu echipa oraşului său după finalul turului, cel mai bun jucător de la FC Hunedoara în prima parte a campionatului, conform topului întocmit de suporteri, speră ca la finalul acestui sezon să ajungă în sfârşit în liga secundă cu gruparea de pe Cerna. Chiar dacă avansul din fruntea clasamentului este destul de important, mijlocaşul dreapta consideră că returul va fi mult greu, nescoţând din calcul echipele urmăritoare.
Robert Cristian a mai jucat în liga secundă cu echipa din oraşul său, pe vremea când evolua la Corvinul 2005, dar are şi dezamăgirea ratării promovării în ultimele două sezoane. Nu o vrea şi pe a treia şi este optimist că la vară Hunedoara va avea echipă în eşalonul al doilea.
„Marius Opric mi-a dat încredere!”
Prea puţine i se pot reproşa lui Robert Cristian pentru prestaţiile din tur, mijlocaşul de bandă dreaptă fiind unul din cei mai eficienţi jucători ai liderului din seria a V-a a Ligii a III-a, cu 3 goluri înscrise şi 5 pase decisive. Jocurile bune au fost răsplătite de suporteri, care într-un sondaj l-au desemnat cel mai bun jucător din tur. Despre evoluţiile sale, Robert a găsit o explicaţie simplă: „Nu cred că este vorba de vreun secret, pur şi simplu ăsta sunt eu şi Marius Opric mi-a dat încrederea de care am nevoie. Cred că acesta pot spune că e secretul”, a spus el care le-a mulţumit şi susţinătorilor. „Le mulţumesc frumos suporterilor şi mă bucur că evoluţiile mele din turul de campionat i-au satisfăcut, sper ca şi în retur să fac acelaşi lucru, ba chiar mai mult”, a adăugat fotbalistul hunedorean, care va fi premiat sâmbătă de supoteri cu ocazia comemorării lui Michael Klein. Cel mai bun pasator din echipă, cu 5 „assisturi” de gol consideră că nu e important cine marchează atât timp cât echipa câştigă. „E foarte frumos să înscrii, dar sunt un jucător foarte altruist şi pentru mine chiar nu contează cine marchează. Vreau să văd la sfâşitul meciului că suntem victorioşi, asta e tot ce e important pentru mine”, a precizat jucătorul de 25 de ani, vârstă pe care a împlinit-o chiar ieri.
„Returul va fi mai greu”
Acum, în plină pregătire de iarnă, una pe care fotbaliştii nu o agreează, Robert Cristian este conştient că această perioadă le va fi de folos şi are încredere totală în profesorul Ştefan Beregszaszy, preparatorul fizic al echipei, care „îi rupe cu alergatul”. „E cea mai urâtă perioadă pentru noi, fotbaliştii, dar şi cea mai bună. Această pregătire ne ţine tot anul, domnul profesor Beregszaszy are foarte multă experienţă şi tot ce face, face cu cap. Avem încredere în dânsul”, a spus jucătorul hunedorean. Despre partea secundă a campionatului, Robert Cristian consideră că va fi mult grea, mai ales că nimeni nu e invincibil. „Nu suntem Barcelona să nu ne poată opri nimeni, chiar şi ei se mai împiedică. Cu siguranţă returul va fi mult mai greu ca turul, dar când intrăm pe teren, ştim că că trebuie câştigat meciul, nu gândim foarte departe, ci doar la partida care urmează”, a declarat Robert Cristian care şi-a expus şi primul obiectiv pe anul 2013. „Ţelul meu este promovarea în Liga a II-a cu FC Hunedoara”, a încheiat cel mai bun jucător al turului.
Actualitate
ISU Hunedoara, recomandări privind prevenirea incendiilor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” a emis un nou set de măsuri esențiale pentru prevenirea incendiilor cauzate de coșurile de fum neîntreținute corespunzător, un risc crescut în perioada rece.
Aceste măsuri se adresează atât proprietarilor de locuințe, cât și administratorilor de clădiri publice și private, având scopul de a preveni incidentele care pot avea consecințe devastatoare.
Una dintre măsurile principale recomandate este izolarea coșurilor de fum față de materialele combustibile din structura construcțiilor, prin îngroșarea zidăriei de cărămidă și folosirea de materiale necombustibile. De asemenea, tencuirea și vopsirea coșurilor în poduri sunt esențiale pentru a detecta rapid eventualele fisuri, care pot facilita pătrunderea scânteilor în spații vulnerabile.
În plus, ISU atrage atenția asupra distanței necesare între coșurile de fum și elementele combustibile din acoperișuri și interzice folosirea improvizațiilor la sistemele de evacuare a fumului. Verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum de către persoane autorizate rămâne o condiție obligatorie pentru evitarea unor astfel de tragedii.
Aceste măsuri sunt menite să reducă semnificativ riscul incendiilor în comunitățile din județ, în special pe măsură ce ne apropiem de sezonul rece. ISU Hunedoara îndeamnă cetățenii să trateze cu seriozitate aceste recomandări pentru a-și proteja locuințele și viețile.
Actualitate
Hațeg: Cererile pentru ajutorul de încălzire în sezonul rece 2024-2025 se depun până pe 20 noiembrie
Primăria Orașului Hațeg anunță că locuitorii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire destinat sezonului rece 2024-2025. Aceste cereri, împreună cu declarațiile pe propria răspundere, trebuie depuse până la data de 20 noiembrie 2024, la sediul primăriei.
Ajutorul de încălzire va fi acordat pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025, în funcție de venitul mediu net lunar al solicitanților.
Familiile care au un venit mediu de până la 1.386 lei pe membru și persoanele singure cu venituri de până la 2.053 lei vor fi eligibile pentru acest sprijin financiar. Reprezentanții primăriei îndeamnă populația să se informeze din timp și să respecte termenul limită pentru depunerea cererilor.
Acest ajutor vine în sprijinul persoanelor vulnerabile în lunile de iarnă, asigurându-le resursele necesare pentru încălzirea locuințelor.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG
Actualitate
Țara Hațegului Geoparc UNESCO: Educație și acțiune comunitară pentru protejarea resurselor de apă
Proiectul UNESCO & abrdn „Promovarea dezvoltării durabile prin programele și siturile UNESCO” aduce în prim-plan importanța utilizării durabile a apei în Țara Hațegului, Geoparc Global UNESCO. Prin acest proiect, derulat în România, se urmărește creșterea gradului de conștientizare asupra securității apei în cadrul Geoparcului și împuternicirea studenților și comunităților locale să protejeze și să gestioneze resursele de apă într-un mod responsabil.
Proiectul pune accent pe cercetare, educație și acțiune comunitară, implicând activ tinerii și locuitorii din Țara Hațegului în inițiative de protecție a mediului. Prin intermediul acestui program, studenții sunt educați cu privire la importanța apei ca resursă vitală și sunt încurajați să dezvolte soluții durabile pentru a asigura conservarea acesteia pentru generațiile viitoare.
”Avansarea utilizării durabile a apei prin cercetare, educație și acțiune comunitară în Țara Hațegului Geoparcul Global UNESCO. În cadrul proiectului UNESCO & abrdn “Promovarea dezvoltării durabile prin programele și siturile UNESCO”, în România Țara Hateg UGGp crește gradul de conștientizare a securității apei în Geoparc, împuternicirea studenților și comunității locale să protejeze resursele de apă”, arată Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.
Acțiunile concrete ale proiectului contribuie la o mai bună înțelegere a provocărilor legate de securitatea apei și la dezvoltarea unei culturi a sustenabilității în rândul comunităților locale, subliniind rolul esențial pe care îl joacă fiecare persoană în protejarea mediului natural din Geoparc.
FOTO: FACEBOOK GEOPARCUL INTERNAȚIONAL UNESCO ȚARA HAȚEGULUI
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Spectacol pe cer. Aurora boreală, surprinsă în imagini impresionante, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți desfășurată în municipiul Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Handbal: CSȘ Petroșani conduce în campionatul junioarelor II
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Administrația din Beriu se pregătește de iarnă
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se închide temporar pentru public
-
Actualitatecu o zi in urma
Apel pentru identificarea cazurilor de abandon școlar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Focus on the Road, acțiune europeană pentru siguranța rutieră, desfășurată și în județul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
PNL Hunedoara a depus dosarele de candidatură!