Connect with us
Data: 06/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Protest spontan la Finanțe. Activitatea a fost sistată total

Publicat

pe

Activitatea Administrației Județeane a Finanțelor Publice Hunedoara a fost sistată, ieri, încă de la primele ore ale dimineții. Cei 400 de angajați, din întreg județul, au protestat, nemulțumiți fiind de faptul că salariile lor, ale tuturor din teritoriu, vor fi diminuate, pe când colegii lor de la nivel central vor primi majorări salariale.

Ne-am întâlnit cu toții la ora 08:00, în această dimineață (ieri-.red.), și le-am explicat oamenilor ce prevederi avem în noua lege a salarizării. Colegii mei și-au exprimat nemulțumirea referitor la aceasta și, atunci, au intrat în protest spontan din această dimineață. De la 1 ianuarie 2018 salariile vor scădea, dar asta numai celor din teritoriu, pentru că cei de la nivel central vor beneficia de majorări salariale. Diferențele dintre noi vor fi cuprinse între 29 și 59 la sută. Noi nu acceptăm așa ceva. Nu ne explicăm cum se respectă principiile de importanță a muncii și complexitatea muncii în legea salarizării. În momentul în care faci diferențe atât de mari între două localități, care își desfășoară la fel activitatea, atunci nu este posibil. Este normal să ne întrebăm și noi cum se fac aceste calcule”, a menționat Mircea Igreț (foto mic), președintele Sindicatului Finanţe Publice Hunedoara.

Oamenii „au dat cu capul în ușă”

Așa cum era de așteptat, dis-de-dimineață, oameni din mai multe zone ale județului au mers la Finanțe, au făcut cale întoarsă, bolborosind.

Am venit de la Orăștie. Și ce să vezi?! Dau cu capul în ușă, pentru că aici nu lucrează nimeni. Mie cine îmi plătește drumul?! Acum nu am decât să plătesc penalități sau să găsesc o altă variantă. Eu îi înțeleg și pe oamenii ăștia, dar pe noi cine ne înțelege?!”, a spus furioasă o contribuabilă.

Reprezentanții instituției realizează că oamenii nu au nicio vină pentur acest disconfort și își cer scuze. „Ne cerem scuze față de contribuabilii care astăzi vin aici și nu pot să plătească, pentru că și Trezoreria este închisă și noi nu muncim. Pentru a nu fi penalizați, ei pot folosi celelalte mijloace de plată. Îi rugăm să le folosească pentur că astăzi cu vom lucra cu siguranță și mâine ne vom întâlni și vom vedea”, a declarat Mircea Igreț.

Advertisement

Protestul s-ar putea prelungi

Acțiunile de protest generate de tăierea salariilor au fost declanșate de salariați și se pot întinde pe o perioadă nedetarminată de timp, ceea ce poate duce la blocarea activității de colectare și a activităților de relații cu publicul. „Așteptăm să primim un semnal de la colegii noștri din București, ca ANAF – central și Ministerul Finanțelor Publice să ne cheme la negocieri și să avem discuții pe această temă. Discuții am mai avut cu ei, însă niciodată vreun rezultat. Proiectul legii salarizării a intrat la Parlament exact așa cum a fost inițial, de unde rezultă că nu am fost ascultați”, a conchis Igreț.

Advertisement

Actualitate

Start spectaculos pentru noul sezon de robotică în Valea Jiului: Robotics Valley League Meet – ediția a doua

Publicat

pe

Redactat de

Pe 5 ianuarie 2025, Valea Jiului devine epicentrul inovației și tehnologiei odată cu a doua ediție a competiției Robotics Valley League Meet. Evenimentul, parte din Regionalele Vest ale prestigioasei competiții internaționale FIRST Tech Challenge România, reunește echipe de liceeni din patru județe – Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Timiș.

Locul acțiunii: sala de sport a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, unde între orele 10:00 și 17:00, elevii pasionați de robotică vor demonstra că inovația și creativitatea nu au limite. Intrarea este liberă, iar publicul – de la cei mici până la părinți – este invitat să susțină eforturile echipelor participante.

Echipele din Valea Jiului: între experiență și debut

Sub coordonarea inițiativei Robotics Valley, cinci echipe din Valea Jiului vor concura cot la cot cu alte formații din regiune:

  • AlphaBit (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani)
  • Wafy (Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila)
  • Robokey (Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani)
  • Lazarus Ascending (Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan)
  • Eliatech, nou-înființată la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.

Alături de echipele locale, competiția include alți 120 de elevi talentați, organizați în 12 echipe. Participanții vor folosi un set standardizat de piese pentru a proiecta, construi și programa roboți capabili să rezolve sarcini complexe, demonstrându-și atât abilitățile tehnice, cât și spiritul de colaborare.

Mai mult decât o competiție

FIRST Tech Challenge este recunoscută nu doar pentru accentul pus pe performanțele tehnice, ci și pentru promovarea valorilor fundamentale, precum cooperarea, respectul reciproc și învățarea prin schimb de experiență. Programul urmărește să inspire elevii să își construiască o carieră în domenii STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), punând accent pe învățarea practică și aplicarea cunoștințelor teoretice.

Obiectivele FIRST includ:

  • Dezvoltarea abilităților tehnice și non-tehnice necesare în carierele STEM.
  • Crearea unui mediu competitiv, dar colaborativ, care să stimuleze inovația.
  • Implicarea tinerilor în proiecte educative ce îmbină teoria cu practica.

Un proiect susținut de comunitate

Evenimentul este posibil datorită sprijinului oferit de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, prin intermediul Programului de Tranziție Justă în județul Hunedoara. Colaborarea cu echipa Robo Dojo din Timișoara asigură un standard ridicat al competiției, consolidând poziția Văii Jiului ca un pol al inovației și educației STEM în România.

Tehnologia viitorului, astăzi, în Valea Jiului

Robotics Valley League Meet nu este doar o competiție, ci o celebrare a creativității, pasiunii și muncii în echipă. Participanții, dar și publicul, vor avea ocazia să fie martorii unui spectacol tehnologic, demonstrând că tinerii din Valea Jiului au potențialul de a deveni liderii inovației de mâine.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii

Publicat

pe

Redactat de

În stațiunea Straja, județul Hunedoara, schiul nu este doar un sport al adrenalinei, ci și un simbol al incluziunii. Ovidiu Colda, instructor de schi cu experiență, aduce o rază de speranță pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, demonstrând că barierele fizice pot fi depășite.

Andi Moisescu ne prezintă un om special, un instructor de schi din Straja care simte să facă ceva în plus pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.

„Sunt niște persoane cu deficiențe locomotorii care nu au posibilitatea sau nu visau vreodată că pot ajunge pe pârtie, să schieze. Cu ajutorul meu, la început și apoi dacă doresc pot să continue singuri.

E un scaun special care se montează exact ca un clăpar pe schiuri. Are niște articulații, un telescop, pentru amortizarea șocurilor, a virajelor. Exact cum faci virajele pe schiuri, așa le faci și pe acest scaun. Mai are două pedale, care te ajută să schiezi.

Eu îl ghidez în momentul în care se vrea să se obișnuiască cu alunecarea, cu balansul. Balansul este foarte important. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă cel din scaun este să se aplece, cum se apleacă orice schior, exact pe partea pe care vrea virajul. Stă ca și cum ar schia”, a spus Ovidiu Colda, instructor de schi din Straja.

Pentru aceste sesiuni speciale de schi, Ovidiu utilizează un scaun împrumutat, echipat cu toate mecanismele necesare pentru a transforma alunecarea pe pârtie într-o experiență sigură și plăcută. Însă, comunitatea din Straja își dorește să achiziționeze cel puțin un astfel de scaun, dedicat turiștilor cu deficiențe locomotorii care își doresc să se bucure de munte.

Advertisement

Acest demers este un exemplu clar de solidaritate și dedicare, demonstrând că sporturile de iarnă pot fi o bucurie pentru toți, indiferent de provocările personale. Stațiunea Straja continuă astfel să își consolideze renumele nu doar ca destinație turistică, ci și ca promotor al incluziunii și accesibilității.

 

FOTO: Captură video Andi Moisescu

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice

Publicat

pe

Redactat de

În satele românești, tradițiile și obiceiurile străvechi sunt păstrate cu sfințenie, fiind adesea împletite cu înțelepciunea populară. Un exemplu remarcabil este „calendarul foilor de ceapă,” un ritual utilizat pentru a prezice vremea pe parcursul anului.

Această practică, transmisă din generație în generație, are loc de obicei în noaptea de Anul Nou. În gospodăriile unde tradiția este încă vie, capul familiei pregătește 12 foi de ceapă, fiecare reprezentând câte o lună a anului. Acestea sunt așezate în ordine pe masă, iar în fiecare foaie se adaugă un praf de sare.

După miezul nopții, se observă atent cantitatea de apă acumulată în fiecare foaie de ceapă. Potrivit credinței populare, o foaie mai umedă indică o lună ploioasă, în timp ce o foaie uscată sugerează o lună secetoasă. Acest ritual simbolic reflectă legătura profundă dintre om și natură, dar și nevoia de a înțelege ciclurile anotimpurilor pentru agricultură și viața de zi cu zi.

Deși pare un obicei simplu, calendarul foilor de ceapă are o semnificație specială pentru comunitățile rurale, amintind de vremurile în care prognoza meteo era doar în mâinile naturii și ale oamenilor care îi înțelegeau semnele. Astăzi, deși știința a preluat rolul de a prevedea fenomenele meteorologice, acest ritual rămâne un simbol al respectului pentru moștenirea noastră culturală și al dorinței de a rămâne conectați la ritmurile pământului.

Pentru cei care încă respectă această tradiție, „calendarul foilor de ceapă” nu este doar o metodă de previziune, ci și un prilej de a petrece timp alături de familie și de a onora legătura cu strămoșii.

 

Advertisement

FOTO: agrointeligenta.ro

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate