Actualitate
Rătăcit în timpul unei drumeţii la cetatea Blidaru
Jandarmii montani hunedoreni au sărit, ieri, în ajutorul unui tânăr, care urcase împreună cu doi prieteni până la sit să facă fotografii, dar din cauza ploii torenţiale, nu a mai găsit drumul de întoarcere
Drumeţie cu peripeţii pentru un tânăr, de 32 de ani, care a urcat, ieri, împreună cu doi prieteni până la cetatea Blidaru, din Munţii Orăştiei, pentru a vizita situl şi a face fotografii. O ploaie torenţială i-a prins pe drumul de întoarcere pe cei trei, iar tânărul s-a rătăcit de colegii lui de drumeţie, aceştia din urmă solicitând sprijinul jandarmilor montani de la Postul Costeşti. „Tinerii le-au comunicat jandarmilor montani că, dorind să realizeze mai multe fotografii cu cetatea Blidaru, colegul lor nu a coborât alături de ei. În timpul în care au coborât, tinerii au fost surprinşi de o ploaie torenţială, fapt pentru care şi-au manifestat îngrijorarea ca celălalt membru al echipei să fi greşit traseul”, a declarat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Jandarmii montani au pornit în căutarea tânărului rătăcit şi după aproximativ o jumătate de oră l-au găsit. Tânărul greşise traseul şi se afla la 500 de metri distanţă de cetatea Blidaru, în direcţia localităţii Târsa. „Jandarmii montani l-au condus pe tânărul în vârstă de 32 ani, domiciliat în judeţul Bistriţa Năsăud, la sediul postului de jandarmi, unde îl aşteptau colegii săi. Tânărul se afla într-o stare de sănătate bună şi nu a necesitat îngrijiri medicale”, a mai spus căpitanul Nicolae Răducu.
Jandarmii montani recomandă celor care merg în zona montană să nu se despartă de membrii grupului şi să abordeze traseele în funcţie de pregătirea celui mai slab din grup.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Actualizare|
Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.
Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Știrea inițială
Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.
Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Luni, 17 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Marți, 18 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Miercuri, 19 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Joi, 20 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vineri, 21 Februarie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale
- Actualitatecu 11 ore in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 3 zile in urma
În sfârșit! Luni vor fi aleși cei doi viceprimari ai municipiului Deva
- Actualitatecu 13 ore in urma
Ninsori abundente și viscol în sudul țării: Cod portocaliu și galben în vigoare
- Actualitatecu 14 ore in urma
Corvinul, mai puține meciuri în Liga 2
- Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
FOTO: Razii de amploare în Hunedoara și Valea Jiului. Șoferi testați, amenzi aplicate și o minoră căutată de autoritățile din Germania, găsită la Petroșani
- Actualitatecu 11 ore in urma
Autoturism furat din Deva, recuperat de polițiști. Suspectul, reținut pentru 24 de ore