Actualitate
Realism al administrației publice din Sarmizegetusa
Toată lumea ştie că localitatea hunedoreană Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, de aici plecând, practic, formarea poporului român. În prezent, comuna Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului, la limita cu judeţul Caraş – Severin, are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori, care locuiesc în cinci sate, acestea fiind localitatea de reşedinţă omonimă şi aşezările aparţinătoare Breazova, Hobiţa – Grădişte, Păucineşţi şi Zeicani.
Finalizarea proiectelor începute
În mod firesc, și edilii din Sarmizegetusa își fac proiecte de dezvoltare de localității pe care o administrează. Conștienți că nu traversăm o perioadă prea fericită din punct de vedere fiscal, reprezentanții administrației publice locale din această comună hunedoreană sunt realiști și nu se hazardează în ceea ce privește investițiile, principala prioritate fiind finalizarea proiectelor începute. “Până vom avea un buget bine structurat, ne propunem să finalizăm investițuiile aflate în derulare. Astfel, pentru unitatea de învățământ din centrul de comună avem un proiect, pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe Componenta 15 – Educație, pentru dotarea cu echipamente IT pentru digitalizarea resurselor de învățare și dotarea cu mobilier a sălilor de clasă. De asemenea, vom continua lucrările de la patru cămine culturale din comună, fiind vorba despre cele din satele aparținătoare Sarmizegetusa, Păucinești, Zeicani și Breazova. Totodată, pe fonduri proprii, reabilităm, pentru început, drumurile interioare din Sarmizegetusa care sunt afectate de lucrările necesare pentru introducerea rețelei de canalizare. La acest capitol avem, pe Programul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny», un proiect de introducere a canalizării în localitatea de reședință și în satele aparținătoare Hobița – Grădiște și Breazova, unde există deja rețea centralizată de apă potabilă. În plus, la Administrația Fondului de Mediu (AFM) avem un proiect de eficientizarea energetică a instituțiilor de utilitate publică. Sunt optimist în privința acestui proiect, care ar duce la economii consistente la bugetul local, sumele reieșite de aici urmând a fi direcționate pentru alte investiții utile pentru întraga comunitate”, a declarat primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa, Leontin Dorin Hibais.
Bonificații la plata taxelor și impozitelor locale
În cdea ce privește plata taxelor și impozitelor locale, trebuie menționat că valoarea acestora va crește cu rata inflației, așa cum prevede legea, însă cei care le vor achita până la finele primului trimestru vor proimi o bonficație consistentă. „Taxele și impozitele locale rămân aceleași ca anul trecut. Acestea, însă, au fost ajustate, conform legii, cu rata inflației de anul trecut, care a fost de 5,1%. Totuși, avem și o veste bună pentru contribuabilii care își plătesc taxele și impozitele până pe 31 martie. Astfel, cetățenii care vor plăti taxele și impozitele până la finalul primului trimestru al anului în curs vor avea o reducere de zece procente din totalul datorat la achitarea acestora. Pe această cale, doresc să le mulțumesc concetățenilor mei pentru modul în care au înțeles să își plătească dările către stat în 2023”, a precizat Leontin Dorin Hibais, primarul comunei hunedorene Sarmizegetusa.
O așezare cu istorie bogată
Comuna, cunoscută, în forma actuală, din secolul XIII, în trecut s-a mai numit Britonia, Varheeim sau Grădişte, dar localitatea este cunoscută încă de pe vremea romanilor. Așezarea s-a numit, la început, Colonia Ulpia Traiana, după numele fondatorului ei, adăugândui-se, apoi, şi numele vechii capitale a lui Decebal, Sarmizegetusa. Astfel localitatea ia numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, adăugându-i-se şi epitetul de Metropolis la începutul secolului al treilea. O viaţă prosperă a cunoscut, timp de mai bine de un veac şi jumătate, până pe la 271 d. Hr., când oraşul, părăsit de oficialitatea romană, decade, încetul cu încetul, în ruină. Fără îndoială cel mai cunoscut edificiu din comună este acela al ruinelor capitalei Daciei Romane, din satul de reşedinţă, iar această bogăţie istorică nu a fost ignorată, de-a lungul timpului, de autorităţile publice locale de aici, fiind intens promovat. De asemenea, pe raza comunei, de unde se poate pleca spre valea Râului Mare și înspre Munții Retezat, mai pot fi văzute urmele cetății dacice de la Zeicani sau situl arheologic de la Breazova, iar în Sarmizegetusa este deschisă o secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane de la Deva.
Actualitate
CCR a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, pe 8 decembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc duminică, 8 decembrie.
“În ziua de 2 decembrie 2024, în cadrul controlului pentru respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:
– respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;
– confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024;
– organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care participă domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi, în această ordine. Hotărârile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Acțiuni ale AJF Hunedoara
La Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara este activitate intensă. AJF Hunedoara desfășoară acțiuni interesante în zilele următoare.
Campionatul județean de futsal
În ordine cronologică, prima este Campionatul Județean de futsal, la masculin și feminin. La masculin se vor organiza campionate pentru seniori și juniori U17, iar la feminin vor fi două grupe valorice. Data limită de înscriere pentru echipele doritoare este 15 decembrie.
Gala fotbalului hunedorean
Pe 19 decembrie, începând cu ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, AJF va organiza “Gala fotbalului hunedorean”, manifestare ajunsă la cea de-a doua sa ediție. “Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere Talente, Antrenorul Anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și ssperanță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu o zi in urma
„Ziua Națională a României”, marcată la Deva. Ceremonial public la Cimitirul Eroilor
-
Actualitatecu o zi in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva