Colectarea datelor pentru Recensământul Populației și Locuințelor se prelungește cu o săptămână, până pe 24 iulie. Aceasta ar fi trebuie să se desfășoare până în 17 iulie.
“Dacă nu te-ai recenzat, până pe 24 iulie poți aștepta recenzorul acasă sau poți merge în cel mai apropiat punct fix de recenzare pentru a completa chestionarul de recensământ. Participarea la recensământ este obligatorie și contribuie la crearea unui viitor mai bun”, au transmis reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS).
În județul Hunedoara, sunt înființate nouă puncte fixe în vederea efectuării recenzării fără deplasarea recenzorilor la domiciliile persoanelor.
La punctele fixe de recenzare, aflate în Deva (2), Aninoasa, Brad, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria și Uricani, își desfășoară activitatea cel puțin un recenzor și se asigură disponibilitatea pentru recenzarea populației prin interviu față în față, inclusiv sâmbătă și duminică.
Centrele de recenzare se adresează tuturor persoanelor care doresc să se recenzeze, dar, din diferite motive nu au efectuat autorecenzarea sau nu pot primi vizita recenzorului la reședința obișnuită. În același timp cu funcționarea punctelor fixe de recenzare, continuă și colectarea datelor de recensământ prin interviuri față în față cu înregistrarea datelor pe tablete electronice, prin intermediul recenzorilor de teren.
Recenzarea este obligatorie pentru toate persoanele care locuiesc în România sau care sunt plecate pentru o perioadă mai scurtă de un an. Persoanele care refuză furnizarea de date pentru recensământ vor risca o amendă de la 1.000 de lei la 3.000 lei.
În județul Hunedoara, până în data de 9 iulie, a fost recenzată 77,6 la sută din totalul populației rezidente estimate.
