Actualitate
„Regele asfaltului” „jumuleşte” statul de bani
Un kilometru din autostrada Deva-Ilia va costa peste patru milioane de euro fără TVA
Tronsonul va fi construit de firmele aparţinând afaceristului Dorinel Umbrărescu
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat contractul pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, în valoare de peste 95 de milioane de euro (419,4 milioane de lei) fără TVA, cu asocierea Tehnostrade-Spedition UMB, companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.
Autostrada Lugoj-Deva face parte din Coridorul IV paneuropean, care începe în Germania şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa, ruta continunând până la Istanbul.
22 de kilometri în doi ani
Proiectul lotului 4 vizează contrucţia a 22,1 de kilometri de autostradă între Deva şi localitatea Ilia. La un calcul simplu fiecare kilometru de drum contruit va „mânca” peste patru milioane de euro şi asta fără TVA. Din valoarea totală a lucrărilor statul urmează să asigure 15 la sută, iar pentrul restul valorii eligibile a contractului a fost solicitată o finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Contractul, atribuit prin lictaţie deschisă, are o durată de proiectare de şase luni şi un interval de execuţie de doi ani, perioada de garanţie fiind de patru ani.
Potrivit reprezentanţiilor CNADNR în această lună vor fi semnate contractele şi pentru construcţia loturilor 2 şi 3 ale autostrăzii Lugoj-Deva, proiecte care însumează aproape 50 de kilometri. În urma licitaţiilor lotul 2 a fost atribuit asocierii italiene Salini-Secol, iar lotul 3 consorţiului Teloxim Con SRL- Comsa SA (Spania) – Aldesa Construcciones SA (Spania) – Arcadis Eurometudes SA (Olanda). Primul lot al tronsonului Lugoj-Deva, respectiv Şanoviţa-Traian Vuia, se aşteaptă să fie dat în folosinţă în următoarele două luni.
[box type=”info”]În două luni circulăm pe autostradă de la Orăştie la Sebeş
Potrivit reprezentanţilor CNADNR pe tronsonul Orăştie-Sebeş, constructorul se află într-un stadiu avansat al lucrărilor, cu mici excepţii cei 24 de kilometri sunt la nivelul de asfalt uzură. Dat fiind că nodul rutier de la Orăştie este deja funcţional, acum se lucrează la cel de-al doilea, Vinţu de Jos-Sebeş, unde se execută două sensuri giratorii şi rampele de acces autostradă-DN7. Astfel, potrivit estimărilor în 6-8 săptămâni, lotul Orăştie-Sebeş va fi pus în circulaţie.
[/box]
Actualitate
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării

În perioada 23 februarie – 4 martie 2025, un transport agabaritic de proporții record va traversa vestul țării, având o greutate impresionantă de 788 de tone. Acesta va urma ruta Nădlac 1 PTF – DN 7 – Nădlac 2 PTF – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – DJ 691 – Alioș – DJ 691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN 7) – DN 7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia, județul Hunedoara. Transportul va începe zilnic la ora 09:00 AM.
Scopul acestui transport este livrarea unei turbine către Termocentrala Mintia, aflată într-un proces de retehnologizare. Convoiul, ce măsoară 120 de metri în lungime, 6 metri în lățime și 5,4 metri în înălțime, face parte dintr-un proiect complex ce vizează modernizarea centralei electrice. Proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” a fost declarat de importanță națională de către Guvernul României, subliniind angajamentul autorităților pentru asigurarea securității energetice și susținerea dezvoltării economice prin investiții strategice.
Noua centrală, care va utiliza tehnologii moderne pe bază de turbine cu gaz și abur, va avea o capacitate instalată totală de 1,770 MW și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele europene de decarbonizare. Cu o investiție estimată la 1,4 miliarde de euro, acest proiect va crea sute de locuri de muncă și va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață de 30 de ani.
Este un pas important pentru modernizarea Sistemului Energetic Național și pentru consolidarea economiei României, printr-o investiție strategică destinată să răspundă provocărilor energetice ale viitorului.
FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA
Actualitate
Acțiune de amploare a polițiștilor la Vulcan și Lupeni

O amplă acțiune a fost efectuată de polițiști, ieri, în municipiile Vulcan și Lupeni, pentru descurajarea fenomenului infracțional și a ilegalităților de orice fel.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, obiectivul acțiunii de amploare a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și verificarea respectării legislației în diferite domenii de activitate.
“În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 100 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au fost verificate 13 persoane aflate sub măsura controlului judiciar, precum și 3 deținători de arme și 2 agenții de pază. Totodată, 9 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare, polițiștii punând în executare 4 mandate de aducere, fiind audiate 8 persoane. Polițiștii au controlat 19 societăți comerciale, care activează în diferite domenii. În ceea ce privește activitatea de verificare a agenților economici care gestionează și exploatează material lemnos, în urma controalelor a fost confiscată cantitatea de 0,779 m³ de material lemnos. Pe linie de circulație rutieră, au fost verificate peste 30 de autovehicule, fiind reținut un certificat de înmatriculare, precum și plăcuțele de înmatriculare ale unui autoturism. De asemenea, polițiștii au testat 17 persoane, în vederea determinării unui eventual consum de alcool sau substanțe psihoactive. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 16.000 de lei”, a informat IPJ Hunedoara.
În cadrul raziei, au fost angrenați peste 90 de polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.
Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii Forestiere.
Polițiștii spun că vor continua acțiunile de acest tip, în vederea menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Actualitate
Bărbat reținut, după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o casă parohială din Vulcan

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o casă parohială din municipiul Vulcan.
Fapta s-ar fi consumat în urmă cu câteva zile, în casa parohială a Bisericii Ortodoxe Vulcan-Coroiești. „Polițiștii au stabilit că persoane necunoscute ar fi pătruns, în perioada 18-19 februarie a.c., prin forțarea ușilor de acces, în incinta casei parohială, de unde au sustras mai multe produse alimentare, scule și un sistem audio, în valoare de aproximativ 5.000 de lei Polițiștii de investigații criminale au identificat în scurt timp prezumtivul autor, în persoana unui bărbat cunoscut cu antecedente penale, condamnat în trecut la 8 ani de închisoare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Bărbatul, domiciliat în Vulcan, a fost reținut pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri, și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează a fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.
Polițiștii au recuperat bunurile sustrase și le-au predat persoanelor vătămate.
- Actualitatecu 3 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nou director sportiv la CSM Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de ger în majoritatea zonelor țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parcul Național Retezat – Refugiu pentru Carnivorele Mari ale Europei
- Actualitatecu o zi in urma
Modificări neomologate la sistemul de iluminat al mașinii: risc de sancțiuni și siguranță redusă în trafic
- Actualitatecu o zi in urma
„Patrula Cățelușilor – Misiune de Salvare” ajunge la Deva: Un spectacol plin de aventură pentru întreaga familie