Câteva sute de persoane au fost prezente la o ședință de lucru a ALDE-filiala județeană Hunedoara, în cadrul căreia a fost prezentat și candidatul, acestei formațiuni politice, la alegerile europarlamentare, Renate Weber. „Ne-a onorat cu prezența multiplul europarlamentare, fiindcă are trei mandate, domna Renate Weber. La toate cele trei mandate a fost șef de campanie, am avut mână bună. Îi mulțumesc în numele tuturor hunedorenilor care vă apreciază munca de europarlamentar ALDE. Avem șansa să rămânem un partener demn și de încredere în PE. Mult succes!”, a precizat Mircea Ioan Moloț, președintele ALDE-filiala județeană Hunedoara.
Și deputatul ALDE, Marius Surgent, a rostit câteva cuvinte în cadrul evenimentului, organizat la Deva.
„Ne aflăm la prima acțiune de asemenea anvergură, în ceea ce privește alegerile parlamentare. Toate alegerile sunt importante atât pentru partide, cât și pentru societate. Alegerile europarlamentare, au altă dimensiune. Dacă la alegerile parlamentare votăm pentru a ne reprezenta pe noi, românii, în fața românilor, la europarlamentare votăm pentru a reprezenta România în fața Europei. Prin vocile celor două colege ale noastre, Renate Weber și Norica Nicolai, în Parlamentul European s-au făcut simțite și prezente aspirațiile pe care noi, liberalii din ALDE, le avem față de marea familie europeană. Vă chem pe toți ca, împreună, să fim zi de zi în mijlocul oamenilor, să le prezentăm candidații și aspirațiile noastre liberale și cred că, pe 26 mai, vom fi mândri că prin munca și dăruirea noastră vom fi cât mai bine reprezentanți în Europa. Sunt convins că odată ajunsă, din nou, în PE, doamna Renate Weber o să reprezinte interesele României cu aceeași fermitate și bună credință ca și până acum”, a declarat Marius Surgent, deputat ALDE.
„Urmează niște alegeri teribil de importante, iar acum suntem în precampanie. Sunt importante pentru UE, pentru România, pentru români și teribil de importante pentru ALDE. Am susținut în permanență nevoia că această țară trebuie respectată, la fel și cetățenii ei. Ne-am bătut pentru drepturile lor și o vom face în continuare. Ne dorim să face lucrurile să funcționeze așa cum trebuie în folosul oamenilor care locuiesc și muncesc pe acest continent”, a menționat Renate Weber, la Deva.