
Silvicultorii din cadrul Ocolului Silvic Grădiște au efectuat, și în acest an, acțiunea de repopulare cu puiet de păstrăv a fondului de pescuit Grădiștea Superioară, respectiv partea din amonte a râului Grădiște cu afluenții săi. Un număr de cinci mii de puieți de păstrăv indigen au fost eliberați în apă.
„Acțiunile de repopulare sunt constante de când ocolul silvic a preluat în gestiune acest râu de munte și sunt necesare pentru a compensa pierderile naturale care se înregistrează în urma fenomenelor de torențialitate și a acțiunilor răpitorilor specifici, în special vidra. De asemenea au fost amenajate două cascade podite, una pe Valea Anineșului și una pe Valea Albă”, au informat reprezentanții Romsilva -Ocolul Silvic Grădiște.
Puieții de păstrăv introduși în noul habitat provin din Păstrăvăria Roșcani, administrată de Ocolul Silvic Dobra – Direcția Silvică Hunedoara.