Connect with us
Data: 14/06/2024
.

Actualitate

Reprezentanții MAI: 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, de la momentul începerii procesului de vot

Publicat

pe

De la deschiderea urnelor până la ora 11:00, au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 

„De la momentul începerii procesului de vot,  au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, cu 37,6% mai puține față de incidentele sesizate până la aceeași oră la alegerile locale și parlamentare precedente. Dintre acestea, 19 nu s-au confirmat, iar alte 17 sunt în curs de verificare. Până la acest moment, s-au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale: 9 avertismente și 8 amenzi de 7.800 de lei. Au fost primite mai multe sesizări despre nereguli cu privire la buletinele de vot: alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ștampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puține. Toate sesizările se verifică cu celeritate în vederea luării măsurilor legale”, a anunțat comisar șef de poliție Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Potrivit MAI, într-o localitate din județul Dolj, un bărbat a semnalat faptul că locțiitorul președintelui secției de votare unde a mers să voteze i-a înmânat cinci buletine de vot pentru alegerea primarului oraşului şi două pentru alegerea președintelui Consiliului Județean. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă se oferă sume de bani în scopul votării de către alegători a unui anumit candidat. Polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale.

În județul Maramureș, un angajat al unei societăți comerciale a semnalat că la intrarea în serviciu i s-ar fi promis bani pentru a vota un anumit candidat la primărie. În speță, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Advertisement

În județul Caraș-Severin, un cetățean din Austria, care a renunțat la cetățenia română, a votat folosind un permis de ședere în țara noastră, sens în care s-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de votare fără a avea acest drept.

În județul Tulcea, un cetățean a reclamat că în timp ce se afla într-o secție de votare i-a fost luat actul de identitate pentru a fi împiedicat să își exercite dreptul la vot. Din primele verificări a reieșit, că actul de identitate ar fi fost luat chiar de fratele reclamantului. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „împiedicarea exercitării drepturilor electorale”.

În Botoșani, un cetățean a încercat să voteze deși avea interdicție de a vota prin hotărâre judecătorească definitivă. Se fac cercetări pentru infracțiunea de fraudă la vot.

În județul Vrancea, un candidat a sesizat prin 112 că un reprezentant al unui alt partid, membru al biroului electoral al unei secții de votare oferă bani votanților. S-a stabilit că aspectele sesizate se confirmă în sensul că bărbatul respectiv a oferit suma de 50 lei unui votant în timp ce se afla în afara secției de votare, dar în interiorul imobilului în care funcționează această secție. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 3 Poliție au fost sesizați de locțiitorul președintelui unei secții de votare din Sectorul 1 cu privire la faptul că, un bărbat ar fi realizat o fotografie în interiorul cabinei de votare.

Advertisement

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul susținând faptul că fotografia a fost realizată dintr-o eroare.

Prin sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal s-au primit 1.032 de semnalări, din care aproximativ 930 reprezintă validarea alegătorilor neînscriși în listele electorale. Din primele verificări, nu au reieșit probleme de fraudă la vot.

În municipiul Constanța, pompierii au fost sesizați cu privire la faptul că în proximitatea a trei secții de votare se simte miros de gaz. S-au deplasat de urgență și au constatat că nu este niciun pericol, fiind de fapt o problemă cu canalizarea. Procesul de vot nu a fost afectat.

În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 4.927 de persoane cu 2.341 de vehicule, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale pentru diverse încălcări ale normelor legale. Aceste verificări în trafic vor continua pe parcursul zilei.

 

Advertisement

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor verifica în continuare toate sesizările privind încălcarea legii pentru a stabili cu certitudine existența aspectelor semnalate. Acolo unde va fi cazul, vor fi luate măsurile prevăzute de lege.

Actualitate

Hunedoara, printre județele cu cele mai puține voturi nule – Analiză Expert Forum

Publicat

pe

Redactat de

Hunedoara se numără printre județele cu cele mai puține voturi nule la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, potrivit unei analize realizată de Expert Forum (EFOR). Județul Hunedoara a avut 4,27 la sută voturi nule la scrutinul pentru europarlamentare de duminica trecută. 

EFOR a analizat situația voturilor nule la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, numărul acestora fiind unul dintre cele mai mari raportate la numărul de alegători care au participat la procesul electoral.

Aproape o jumătate de milion de români au votat degeaba

La nivel național, potrivit EFOR, din 9.440.962 de voturi exprimate 488.261 de voturi au fost declarate nule, ceea ce înseamnă 5,1% din voturi. „În 2019 numărul acestora a fost de 274.415 din 9,3 milioane de alegători, adică 2,89% din voturi. Situația de anul acesta este comparabilă cu cea din 2014, când 5,83% dintre voturi au fost declarate nule”, explică EFOR.

Conform documentului, la nivel de județ, cele mai multe voturi nule au fost înregistrate în Vrancea și Vaslui (6,7%), iar cele mai puțin în Hunedoara, Timiș, Ilfov, Harghita și Cluj (aproximativ 4%).

„În 10 județe procentul voturilor nule este mai mare de 6, ceea ce reprezintă o proporție semnificativă. În străinătate procentul este de 2,5%. Sectoarele din București au între 2,6 – Sectorul 1 și 3,8% – sectorul 5. Deși nu există o limită clară de la care numărul de voturi nule devine problematic, considerăm că 10% din voturi nule pe secție poate deschide o discuție despre ce s-a întâmplat în secția respectivă, dacă procesul verbal a fost completat corect sau dacă există alte indicii de nereguli”, se mai arată în raport.

Advertisement

Potrivit aceluiași document, la alegerile pentru primari, procentul de voturi nule era la data analizei de 3%, adică 275.505 din 9.055.959 de buletine. La consilii locale procentul este 3,7%.

În județul Hunedoara, la votul pentru primari numărul de voturi la data analizei era de 3,13 la sută, mai mic decât la alegerile europarlamentare.

„Dacă ne uităm comparativ pe județele unde există un procent mare de buletine de vot nule, ele nu sunt neapărat aceleași ca în cazul europarlamentarelor. Adică pentru primari cele mai multe buletine de vot s-au anulat în Vaslui, Bacău și Covasna (4%), urmate de Neamț, Mureș, Satu Mare și Dolj, între 3,5% și 4%. Din București în sectorul 2 au fost anulate proporțional cele mai multe buletine de vot, adică 3%, comparativ cu doar 1,7% în Sectorul 6, 1,85% în Sectorul 3, 1,98% în Sectorul 1 sau 2,1% în Sectorul 4. Interesant de remarcat că Sectorul 2 este singurul județ/sector care are mai multe voturi nule pentru primar decât la europarlamentare”, mai arată Expert Forum (EFOR).

EFOR precizează că datele pentru primari și consilii locale sunt prelucrate din informațiile parțiale publicate pe prezenta.roaep.ro miercuri 12 iunie, iar cele pentru europarlamentare sunt prelucrate din baza de date descărcată pe 13 iunie în prima jumătate a zilei. Așadar, pot apărea anumite discrepanțe.

Voturile nule sunt cele legate de buletinele introduse în urnă, care nu respectă criteriile stabilite de lege pentru a fi valabile. Voturile nule sunt diferite de buletinele anulate, care reprezintă buletinele neîntrebuințate și anulate la sfârșitul zilei sau utilizate, dar anulate la cererea alegătorului întrucât opțiunea votului a fost dezvăluită. Sunt considerate voturi nule, următoarele buletine de vot găsite în urnele de vot: buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ștampila de control a secției de votare; buletinul de vot care are alt model decât cel legal aprobat; buletinul de vot pe care a fost aplicată o ștampilă cu mențiunea „VOTAT” care are alt model decât cel legal aprobat; buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ștampila cu mențiunea „VOTAT”; buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată în două sau mai multe patrulatere; buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată în două sau mai multe patrulatere, chiar dacă unele ștampile au fost tăiate/anulate de
alegător; buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor și nu atinge niciun patrulater; buletinul de vot pe care ștampila cu mențiunea „VOTAT” atinge două sau mai multe patrulatere.

Advertisement

Raportul integral poate fi consultat AICI

Citeste mai mult ...

Actualitate

O nouă acțiune de dezinfecție și dezinsecție, în această seară, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

O nouă acțiune de dezinfecție și dezinsecție terestră zone verzi va avea loc în seara acestei zile – 14 iunie, începând cu ora 22:00, în municipiul Deva.

“Se vor desfășura următoarele acțiuni: Dezinsecție terestră (combatere țânțari). Insecticid utilizat: Cymina Ultra; Dezinsecție terestră (combatere larve țănțari). Larvicid utilizat: Vectobac WG. Toate produsele utilizate se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide și sunt avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătății. Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat”, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Revizie tehnică lunară la telecabina de pe Cetatea Devei – luni, 17 iunie

Publicat

pe

Redactat de

Serviciul Baze Agrement anunță oprirea luni, 17 iunie 2024, a telecabinei care facilitează accesul pe Cetatea Devei.

Telecabina va fi oprită luni, 17 iunie 2024, pentru lucrările de mentenanță care se execută obligatoriu, în fiecare lună. Firma care asigură mentenanța va verifica instalația (cabluri, comunicația radio între punctul de comandă și cabină etc.), pentru ca turiștii să fie în siguranță. De asemenea, ascensorul care deservește Cetatea Deva va fi igienizat.

Turiștii pot vizita monumentul istoric la pas pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee:

Traseul nr. 1 – din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute;

Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute;

Advertisement

Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate