Connect with us
Data: 01/03/2025
.

Actualitate

Revelion în aer liber, la Deva. Ce artiști vor concerta pe scena din Piața Unirii

Publicat

pe

Locuitorii municipiului Deva, care nu vor avea unde să își petreacă noaptea dintre ani, vor putea să sărbătorească în stradă. Reprezentanții administrației publice locale vor organiza Revelion în aer liber. Un concert va avea loc în Piața Unirii, din centrul istoric al orașului.

Revelionul în aer liber de la Deva începe pe 31 decembrie 2023, la ora 22:00. Pe scenă vor concerta artiștii Mihaela Oprea, Florin Mureșan precum și trupa „Vremuri”, iar după ora 00:00 va urca pe scena din Piața Unirii trupa „Quas”. Gongul de la miezul nopţii va da startul unui spectaculos foc de artificii care va lumina cerul Devei în primele minute ale Noului An.

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorie importantă pentru Minerul Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

Visul celor de la Minerul Lupeni de a juca în play-off-ul seriei 9 din Liga 3 de fotbal este aproape de a se împlini. Echipa a debutat cu dreptul în acest an, iar programul o avantajează.

Succes obținut în prelungiri

În etapa a XVI-a, antepenultima din play-off, Minerul Lupeni a întâlnit, pe teren propriu, pe Lotus Felix. Bihorenii, care își jucau ultima șansă de a accede în play-off, au oferit o replică dârză și conduceau la pauză cu 1-0, grație reușitei lui Mădălin Tămaș (23). În partea secundă minerii au forțat, victoria fiindu-le necesară pentru a ajunge în play-off, dar până în minutul 83 tabela nu s-a modificat. Atunci a egalat Alexandru Popescu, același jucător aducând victoria, cu 2-1 pentru trupa din Lupeni, în cel de-al treilea minut al prelungirilor.

La mâna lor

Minerul Lupeni este pe cinci, cu 28 de puncte, la egalitate cu a patra clasată, Poli Timișoara (4-0 în deplasare, la Viitorul Arad, echipa învinsă fiind trimisă, ca și Lotus Felix, în play-out), iar primele trei clasate au doar două puncte avans. CSC Peciu Nou rămâne lider, deși a pierdut la echipa de pe doi, CSC Ghiroda, cu 2-0, iar Progresul Pecica rămâne pe trei, după succesul, cu 3-1, de pe terenul „lanternei” Avântul Periam. Calculele pentru cei de la Minerul sunt simple, aceștia, pentru a fi siguri de prezența în play-off fără a aștepta jocul rezultatelor din alte meciuri, având nevoie de victorii în ultimele două etape ale sezonului regular, respectiv în deplasarea ce urmează, de la Gloria Cermei, echipă ieșită din calcule, și pe teren propriu, în ultima rundă, cu Peciu. Aceste calcule sunt simplificate și de faptul că etapa viitoare joacă, între ele, două dintre contracandidatele directe ale băieților de la Lupeni, Timișoara urmând a primi vizita celor de la Ghiroda. Bineînțeles că sunt și alte variante, adversarele, dar și Minerul, putând să se împiedice, însă cea prezentată este cea mai de dorit pentru echipa din Lupeni.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate