Revoluţia Română din Decembrie 1989 a determinat o libertate căreia i se circumscrie şi libertatea presei. Este foarte bine că e aşa pentru că ceea ce impunea regimul ante-1989 reprezenta o nenorocire pentru orice exprimare liberă. Mai mult decât atât, presa reprezintă câinele de pază al democraţiei. Cetăţenii află din ştiri şi comentarii diversele feţe ale realităţii româneşti şi de pe mapamond. E firesc să fie aşa pentru că presa reprezintă cel mai important aspect al libertăţii de exprimare oriunde în lume.
Există, din păcate, şi derapaje de la ceea ce reprezintă rolul presei. Cum se poate caracteriza un articol, fie el şi pamflet, în care se exprimă bucuria condamnării unui om în justiţie ? Respectivul fiind vinovat suportă rigorile legii, deci ce rost mai au pamfletele ? Dar dacă tot este scris de ce autorul nu şi-l asumă ? Acel pamflet nu demonstrează decât micimea sufletească a celui care l-a comandat şi slugărnicia celui care l-a scris. O astfel de victorie are în ea ceva trist, fiind o situaţie care nu se pretează a fi savurată, devenind o elementară lipsă de fair play. Cavalerul veritabil, seniorul adevărat, aristocratul tradiţional îşi învinge adversarul dar nu-l umileşte, nici măcar prin intermediul altora. Acţiunea este făcută de ziarişti care, ei înşişi, se consideră scriitori rataţi refugiaţi în publicistică. După expresia regretatului editor, scriitor şi ziarist Valeriu Bârgău, fac parte din categoria celor care au scris mai multe cărţi decât au citit. Asta este situaţia, ce putem spune mai mult.
Devine ceva foarte simplu ca în spatele anonimatului să scrii orice, despre cât de urât este un deputat, despre câte pense a uitat odinioară un chirurg în corpurile celor pe care i-a operat, despre cum vorbeşte la telefon un şef de partid despre alegerile la organizaţia de femei a partidului pe care îl conduce sau despre cine ştie ce subiecte de cancan. Toate acestea nu sunt decât refulări de rataţi care se alintă crezând că sunt lideri de opinie.
Nu cu mult timp în urmă am fost ţinta unui astfel de ziarist informat, cică, de un autor anonim. M-am gândit mult dacă să iau sau nu în seamă astfel de demersuri jurnalistice. Într-o primă fază eram tentat să spun şi eu câinii latră caravana trece sau, mai abrupt, câinele moare de drum lung stupidul de grija altuia. În definitiv, nu are nici o importanţă că respectivul ziarist mă compară cu o maimuţă, un dromader, un rinocer sau mai ştiu ce alt animal cu semnificaţii figurate. Am văzut în viaţă destul de multe ca să nu mă formalizez la deprecieri ieftine sau invective. Dar şuşotelile respective aduc în prim plan două afirmaţii care lăsate fără răspuns pot sugera că nu am nici un contraargument şi, rămase fără replică, le consider eu însumi adevărate. Prima, spune că, în calitate de preşedinte al asociaţiei revoluţionarilor, aş fi aprobat cu bună ştiinţă dosare contrafăcute, adică neparticipanţi la revoluţie ar fi primit certificatul şi brevetul de revoluţionar fără să se încadreze în rigorile legii. A doua că pentru astfel de acţiuni am primit de la diverse persoane milioane de lei. Desigur, conchide viteazul autor anonim, toate acestea se vor afla cândva. Mă intreb, de ce nu acum? Hic Rhodos, hic salta, stimate justiţiar. Scoate acum totul la iveală, nu te feri şi vei binemerita de la patrie pentru tot efortul făcut.
În primul caz, al contrafacerilor, nu există aşa ceva. Dintr-un motiv foarte simplu. Legea 341 reevalueză certificatele şi nu există noi dosare. Au fost trecute prin filtrul Comisiei guvernamentale dosare vechi aprobate conform Legii 42. Această comisie a fost formată din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Public, Ministerului Sănătăţii, al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor fiind condusă, ca preşedinte, de secretarul de stat al SSPR. Cu excepţia medicului, reprezentant al ministerului de resort ceilalţi erau jurişti. Conform legii, răspunderea lor pentru avizele acordate este una penală. Preşedinţii de asociaţii, deci şi eu, răspund penal, în solidar, cu solicitantul preschimbării certificatului dacă se dovedesc falsuri sau incompatibilităţi. Parchetul General poate fi sesizat cu orice caz concret considerat suspect de nerespectarea prevederilor legii. În consecinţă există posibilităţi juridice de a se afla orice încălcare a legii. Mai mult decât atât, la cererea mea, Parchetul General, prin reprezentanţii săi abilitaţi, a efectuat investigaţii în judeţul nostru pentru a stabili eventuale inadvertenţe din declaraţiile deţinătorilor de certificate. Nu s-a semnalat nici o încălcare a legii. Cvasitotalitatea declaraţiilor au fost cuprinse în patru volume publicate de subsemnatul tocmai pentru a putea fi cunoscute dar şi pentru a rămâne ca mărturii ale celor întâmplate în decembrie 1989. Deci, aştept investigaţiile jurnalistice ale oricui fără nici o teamă că am făcut ceva ilegal, pentru că nu am făcut.
Cea de-a doua afirmaţie este şi mai gravă pentru că se subsumează unui fenomen foarte grav: corupţia. Rămân la convingerea că atunci când cineva este supus unor astfel de acuzaţii trebuie făcute direct, nu în umbra anonimatului şi cu probe, tot directe. Eu îi doresc ziaristului respectiv ca de acum încolo doar atâţia lei să aibă câţi am încasat eu în urma preschimbării certificatelor, adică nici un leu. În acelaşi timp îi doresc multă sănătate că e mai importantă decât orice sumă de bani.
Aş putea să trec în articol fel şi fel de informaţii de can-can dar cred că ele nu-şi au nici rostul şi nici locul dintr-un profund respect pentru cititorii care le primesc. Pentrucă am şi eu copii şi nepoţi nu pot lăsa ca ei să creadă că măcar o fărâmă din acel articol ar putea fi adevărat.
Gheorghe Firczak
