Actualitate
„Rezultatul e total nedrept!”
Olariu se crede lipsit de şansă
Antrenorul lui FC Hunedoara consideră că echipa sa a pierdut nemeritat duelul din prima etapă cu FC Caransebeş
După debutul cu stângul în noul sezon, antrenorul lui FC Hunedoara, Constantin Olariu a găsit circumstanţe atenuante echipei sale şi apreciază drept incorect rezultatul partidei cu FC Caransebeş. Tehnicianul, de 45 de ani, recunoaşte, însă, că mai e de lucru la echipă, iar pauza de două săptămâni până la următorul meci nu îl deranjează.
Învins de Aurul Brad în Cupa României, tehnicianul celor de la FC Caransebeş, Alin Artimon, a reuşit, de această dată, să plece victorios din judeţul Hunedoara. Timişoreanul crede că gruparea de pe Cerna a subestimat echipa sa şi asta a costat-o, fiind mulţumit de atitudinea arătată de elevii săi.
„Avem nevoie de o victorie!”
Evident trist, după pasul greşit făcut încă de la debutul în campionat, antrenorul Constantin Olariu consideră că adversarii de vineri ai hunedorenilor nu meritaru să câştige, mai ales că trei sferturi din timpul total de joc nu s-au apropiat de poarta lui Andrei Raţ. „E adevărat am avut un start ratat, dar rezultatul e total nedrept având în vedere că echipa adversă timp de 75 de minute nici nu a ajuns măcar la 30 de metri de poarta noastră. Dar acesta e fotbalul, o fază banală care nu anunţa nimic, o greşeală de plasament a fundaşilor noştri şi am luat gol. Jocul nu a fost rău până la primirea golului dar ne-a lipsit şansa şi nu am avut mai mult tupeu”, a spus antrenorul echipei de pe Cerna. Tehnicianul de 48 de ani crede că echipa sa are nevoie de o victorie pentru a-şi reveni şi speră la un succes în următorul joc de campionat. „Nu mă deranjează că vom sta în etapa viitoare. Important e să ne revenim şi cred că o victorie ar putea debloca psihic echipa mai ales că sunt mulţi jucători care au probleme la acest capitol, fiind cu moralul scăzut”, a mai spus Olariu. Tehnicianul lui FC Hunedoara are un bilanţ negativ în meciurile oficiale la cârma hunedorenilor, fiind învins atât de Aurul Brad în Cupa României, cât şi de FC Caransebeş în campionat.
„Mulţi îşi muşcă în barbă acum!”
Extrem de satisfăcut pentru succesul de la Hunedoara a fost antrenorul lui FC Caransebeş, Alin Artimon. Acesta a spus că obiectivul echipei sale nu e promovarea ci accederea în play-off. „Această victorie contează mult pentru grupul acesta, format în două luni, cu o medie de vârstă de 21 de ani. Obiectivul nostru e clasarea în primele 6 şi calificarea în play-off şi apoi, în funcţie de potenţial, vedem dacă putem mai mult”, a spus Artimon. Acesta a primit un cadou frumos de la elevii săi, sâmbătă împlinind vârsta de 43 de ani. De altfel, fotbaliştii gugulani au afişat după marcarea golului, un tricou pe care scria „La mulţi ani profesore!”. „Băieţii mi-au făcut această dedicaţie dar s-au grăbit puţin pentru că nu ştiau că mâine avem antrenament. Acum au aflat. Pe mine m-a mulţumit atitudinea şi devotamentul lor, încrederea şi disciplina defensivă pe care au arătat-o. Sunt mulţi care ne-au subestimat dar acum au ghinion şi îşi muşcă în barbă”, a încheiat tehnicianul timişorean.
Ovidiu Mănăstire
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 12 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 12 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri