Actualitate
Ruta Cultural Turistică “Legendă și piatră – ruta monumentelor medievale din Țara Hațegului”, avizată oficial

Turiștii care vor ajunge în Țara Hațegului vor putea descoperi opt monumente medievale încărcate de istorie și spiritualitate, printre care biserica de piatră din Densuș, cea mai veche din țară, parcurgând „Legendă și piatră – ruta monumentelor medievale din Țara Hațegului”, traseu care a primit avizul oficial din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ruta Cultural Turistică “Legendă și piatră – ruta monumentelor medievale din Țara Hațegului” a fost elaborată de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului (DGAMPT) Hunedoara și reprezintă un demers strategic la nivel județean și național, care contribuie direct la punerea în valoare a patrimoniului medieval din Țara Hațegului și la dezvoltarea turismului cultural durabil în România.
Traseul cuprinde următoarele monumente medievale, de o importanță deosebită: Schitul Colț, Biserica ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” Ostrov, Biserica ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” Peșteana, Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” Densuș, Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe” din Sânpetru, Biserica reformată din Sântămăria Orlea, Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Strei și Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe” din Streisângeorgiu.
„Ruta este o invitație de a păși pe urmele istoriei vii, într-un colț de țară de o frumusețe rară, unde pietrele vorbesc și legendele se împletesc cu spiritualitatea românească. Este destinată pasionaților de istorie și drumeții, călătorilor care caută destinații inedite, vizitatorilor care își organizează singuri traseele, operatorilor din turism interesați să dezvolte pachete tematice. Avizarea oficială a acestei rute confirmă valoarea națională a patrimoniului medieval din Țara Hațegului și deschide noi oportunități pentru promovarea județului Hunedoara în circuitul turistic național și internațional”, au transmis reprezentanții DGAMPT Hunedoara.
Foto: DGAMPT Hunedoara
Actualitate
Circulație redeschisă (și) pe „Drumul Regelui” -Transalpina

Începând de astăzi, 6 iunie 2025, circulația rutieră a fost redeschisă și pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 (Rânca) și km79+200 (Curpăț) al DN 67C.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au informat că, până în 30 iunie, circulația rutieră va fi închisă pe timpul nopții, în intervalul orar 20:00 – 09:00, iar din 1 iulie, circulația pe acest segment de drum va fi închisă pe timpul nopții în intervalul orar 21:00 – 07:00. Limita de viteză este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis.
“Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță. Traficul rutier se poate închide sau restricționa, pe durată limitată, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile (ceață, ploi torențiale, furtună etc.) sau ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanșele, căderile de stânci și ebulmente”, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara.
Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, este cunoscută și sub denumirea de „Drumul Regelui”.
Reamintim că, tot de astăzi s-a redeschis și circulația rutieră pe Transfăgărășan.
Sursa foto: DRDP Timișoara
Actualitate
Gala Geoparcului Țara Hațegului – 20 de ani de educație, cercetare și parteneriate locale

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, a marcat două decenii de activitate printr-un eveniment special de recunoaștere și celebrare. Gala Geoparcului a fost dedicată comunității locale și partenerilor care au contribuit la dezvoltarea durabilă a acestui teritoriu cu un patrimoniu geologic, natural și cultural excepțional.
Peste o sută de invitați au participat la aniversarea primului geoparc cu recunoaștere UNESCO din România. Evenimentul, găzduit de Biserica Qvo Vadis din Hațeg, s-a desfășurat în prezența conducerii Universității din București prin participarea rectorului prof. univ. dr. Marian Preda, alături de prorectorii prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc și prof. univ. dr. Răzvan Papuc și doamnei dr. Alina Mazilu de la Comisia Națională a României pentru UNESCO.
În cadrul Galei, au fost înmânate diplome și trofee aniversare celor care, de-a lungul anilor, au sprijinit activ misiunea Geoparcului. În foaierul Bisericii Qvo Vadis din Hațeg a fost amenajat un spațiu expozițional în care au fost prezentate rezultatele preliminare ale proiectului Interreg Danube GeoTour Plus. De asemenea, publicul a putut vizita o expoziție de fotografie și a descoperit trei trasee turistice în orașul Hațeg, realizate împreună cu Clubul Seniorilor, menite să valorifice patrimoniul local și să încurajeze ecoturismul responsabil.
„Gala Geoparcului s-a desfășurat într-un context aniversar internațional, marcând 25 de ani de la înființarea Rețelei Europene a Geoparcurilor și 10 ani de la crearea programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Evenimentul a fost inclus în programul „Săptămânii Europene a Geoparcurilor”, care promovează importanța patrimoniului geologic, natural și cultural al acestor teritorii unice de pe continentul nostru. Evenimentul a evidențiat contribuția Universității din București nu doar ca administrator al Geoparcului, ci și ca promotor al unui model de parteneriat în care educația, cercetarea științifică și implicarea comunității stau la baza dezvoltării durabile. Prin sprijinul cadrelor universitare, al cercetătorilor și al studenților implicați în proiecte educaționale, științifice și de conservare, Geoparcul a devenit un laborator viu de învățare și inovare, în care știința se conectează direct cu viața oamenilor din teritoriu”, se arată în comunicatul transmis de organizatori.
Sursa foto: Remus Suciu
Actualitate
Se stropește, din nou, împotriva țânțarilor, la Deva

O nouă campanie de dezinsecție este programată în perioada 6 -20 iunie 2025, la Deva. Se stropește, din nou, împotriva țânțarilor.
“Primăria Municipiului Deva în colaborare cu Societatea Comercială DD CHIM SRL, cu sediul social în Hunedoara, str. Eroilor, nr. 2bis, județul Hunedoara (telefon 0254715497), vă aduc la cunoștință faptul că în perioada 6-20 iunie 2025, în intervalul orar 23:00-05:00 se vor desfășura următoarele acțiuni:
– dezinsecție terestră (combatere țânțari) pe raza domeniului public al municipiului Deva.
Produsele utilizate sunt CY 10 sau Cymina Ultra.
dezinsecție terestră (combatere larve țânțari) pe raza domeniului public al municipiului Deva. Larvicid utilizat: Vectobac WG.
Produsele se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide și este avizat pentru profilaxia sanitar – umană de către Ministerul Sănătății”, au informat reprezentanții administrației publice locale.
Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugate să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat. În cazul condițiilor meteo nefavorabile, termenul de execuție a lucrărilor va fi prelungit.
O acțiune de dezinsecție a avut loc în municipiul Deva și în urmă cu două săptămâni.
- Actualitatecu 2 zile in urma
L-ați văzut? Un tânăr din Hunedoara a dispărut de la domiciliu
- Actualitatecu 3 zile in urma
COD GALBEN DE INUNDAȚII LA LUPENI: Cartierul Bărbăteni și mai multe zone din oraș, afectate
- Actualitatecu o zi in urma
Accident pe DN66, la Băcia. Două autoturisme implicate, șoferii transportați la spital după apelul automat al sistemului e-Call
- Actualitatecu 3 zile in urma
UPDATE| Curți și beciuri inundate la Uricani și Lupeni, în urma unei ploi torențiale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Operațiunea JUPITER la Deva: Percheziții și un prejudiciu de peste 150.000 lei într-un caz de evaziune fiscală
- Comunitatecu 2 zile in urma
Administrația din Vețel, în contact permanent cu locuitorii comunei
- Actualitatecu o zi in urma
Cum s-a produs incendiul de la Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Noile buletine electronice pot fi solicitate și la Deva, din 5 iunie. Disponibile pe baza unei programări online pe portalul de Servicii al MAI