Actualitate
S-a deschis Școala de vară pentru bursierii Academiei Române, la General Berthelot

Școala de vară „Sub semnul istoriei”, desfășurată de Academia Română, la Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat din comuna General Berthelot, a fost deschisă oficial astăzi, 30 iulie.
Aflată la ediția a treia, Școala de vară „Sub semnul istoriei” se desfășoară în perioada 29 iulie – 2 august 2024, fiind dedicată elevilor studioși care au câștigat bursă de merit din partea Academiei Române pentru anul școlar 2024-2025. Şcoala, cu o durată de cinci zile, este coordonată de prof. univ. Ioan Bolovan, istoric, membru corespondent al Academiei Române.
Evenimentul are loc, la fel ca în anii precedenţi, la Centrul de Dezvoltare Durabilă Ţara Haţegului-Retezat, din localitatea General Berthelot, judeţul Hunedoara, entitate ce aparţine Academiei Române.
La ediția din acest an participă 12 elevi studioşi şi cu venituri reduse care au câştigat bursă de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2024-2025.
În cele cinci zile ale taberei, elevii au parte de un program bogat, pregătit de Academia Română, ce cuprinde atât întâlniri cu membri ai Academiei Române, cât şi excursii tematice în cadrul cărora elevii bursieri vor vizita o serie de obiective istorice şi culturale din Ţara Haţegului, precum: Complexul de la Sarmizegetusa Regia şi Complexul Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor din Hunedoara, Centrul de Ştiinţă şi Artă din Haţeg, Biserica din Densuş, Mănăstirea Prislop, Rezervaţia de zimbri, Muzeul Aurului de la Brad, Ansamblul monumental de la Ţebea, Observatorul Astronomic Berthelot al Academiei Române.
Cei 12 elevi performanţi care participa la Şcoala de vară provin din şcoli generale, licee şi colegii din întreaga ţară şi au fost selectaţi în urma anlizei a 109 dosare depuse, în primăvara anului 2024, în cadrul programului de burse „Academia Română în dialog cu tinerii”, iniţiat în 2019. Programul are ca scop susţinerea şi promovarea tinerelor talente din şcoli şi universităţi şi este gândit pe mai multe direcţii de acţiune, între care acordarea de burse elevilor din medii defavorizate, ce au rezultate şcolare performante; organizarea unor şcoli de vară pentru olimpici; acordarea de premii speciale.
Actualitate
L-ați văzut? Un bărbat din Lupeni, dispărut în drum spre Germania

Un bărbat, în vârstă de 39 ani, din Lupeni, a fost dat dispărut, după ce a plecat de acasă spre București, cu intenția de a ajunge în Germania, în căutarea unui loc de muncă.
Soția acestuia a alertat polițiștii, vineri după-amiază, îngrijorată că nu a mai putut lua legătura cu el.
„Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, în data de 23 mai a.c., în jurul orei 15:30, de către o femeie, cu privire la dispariția soțului său, DOGARU CĂTĂLIN IONEL. Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, bărbatul de 39 de ani, domiciliat în municipiul Lupeni, ar fi plecat, în data de 22 mai a.c., spre municipiul București, urmând ca de acolo să se deplaseze spre Germania, în căutarea unui loc de muncă. De la acel moment, familia nu a mai reușit să ia legătura cu acesta”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Semnalmente: înălțime: 1,70 metri, greutate aproximativ 80 kg, păr șaten, tuns scurt, ochi căprui, față ovală, constituție atletică.
La momentul plecării, bărbatul purta o pereche de pantaloni de culoare albastră, tricou de culoare albastră, pantofi sport de culoare albastră și un hanorac negru.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la identificarea bărbatului dispărut sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
Ultimul „mastodont” și-a încheiat călătoria spre Termocentrala Mintia. „Finalul unei operațiuni logistice majore”

Ultimul transport agabaritic pentru Termocentrala Mintia a ajuns, astăzi, cu bine la destinație.
“Kilometru cu kilometru, ultimul mastodont cu o greutate impresionantă de 753 tone și o lungime de 118 metri își încheie călătoria spre Termocentrala Mintia. Este finalul unei operațiuni logistice majore, începute pe traseu în luna februarie, cu mii de ore de coordonare, desfășurate în mai multe etape, cu sprijinul autorităților și echipelor specializate. Mulțumim tuturor pentru efortul comun!”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Transportul a fost realizat de companiile Felbermayr Romania & Viktor Baumann GmbH&Co. KG.
Șase transporturi de dimensiuni impresionante au ajuns până acum la Termocentrala Mintia, din luna februarie. Pentru a asigura trecerea în siguranță a celor șase transporturi excepționale pe trei poduri, două din județul Arad și unul din județul Hunedoara, a fost montat și demontat de 18 ori sistemul de tip ”fly-over”, o soluție tehnică complexă ce permite susținerea greutăților extreme.
Retehnologizarea Termocentralei de la Mintia este parte a unei investiții majore, estimată la 1,4 miliarde de euro.
Actualitate
Hunedoara: A început reabilitarea străzii Doinei

Au demarat lucrările de reabilitare a străzii Doinei, din municipiul Hunedoara. Intervenția vine după ce, recent, pe această stradă s-a finalizat introducerea noii reţele de apă, iar în prezent se fac ultimele branşamente la noua reţea de gaz realizată în zonă.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Pe lângă această stradă, autoritățile locale continuă lucrările de modernizare și pe alte artere din oraș.
„Se mai lucrează pe străzile Mureşului (între b-dul Dacia şi strada Eroilor), respectiv Buituri (porţiunea dintre str. Carpaţi şi b-dul Dacia) – pentru reabilitarea şi modernizarea rutieră, dar şi pe strada Romanilor – la reabilitarea reţelei de apă. În primele zile ale lunii iunie se va începe şi modernizarea străzii Petofy Sandor. În vara acestui an sperăm să putem începe astfel de lucrări şi pe străzile Gheorghe Doja, Aleea Constructorului, Aleea Drum Nou şi Aleea Retezat. Toate străzile care au nevoie de modernizare sunt în atenţia noastră şi în etape ele vor fi modernizate. Este însă dificil de avansat termene pentru fiecare stradă în parte din două motive principale: primul – pe unele străzi este nevoie, mai întâi, de lucrări la reţelele de apă-canal (care se vor derula anul acesta şi anul viitor), al doilea – depindem de volumul şi ritmul în care se fac decontările de la Ministerul Dezvoltării, modernizările străzilor fiind finanţate prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. Revenind la lucrările actuale, îmi cer scuze pentru disconfortul creat. Facem tot ce depinde de noi pentru ca toate lucrările să se deruleze fără sincope/întârzieri majore”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Acțiuni ale poliției în Simeria și Deva: Un tânăr condamnat încarcerat și un taximetrist prins băut la volan
- Actualitatecu 2 zile in urma
Au început lucrările la noua creșă din orașul Simeria. Investiție de peste 2,8 milioane de euro, prin PNRR
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trafic deviat de pe autostrada A1. Circulație în condiții de șantier pe DN 68A între Margina și Coșava
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila deschide primul Punct Gastronomic Local: „Casa de pe Deal” – o nouă destinație de savoare în Ținutul Momârlanilor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Eveniment rutier soldat cu doi răniți, în municipiul Lupeni